Dacă pașii v-au condus către stațiunea Cheia din județul Prahova, puteți vizita schitul de aici. Scrierile de demult menționează faptul că prima biserică a mănăstirii Cheia a fost ridicată la anul 1770. Se presupune că această biserică a fost construită din lemn, ca sursă bogată a locului, și avea hramul „Sfântul Nicolae”. Părintele Ioanichie Bălan de la această mănăstire ne spune că anumiți călugări din vechea Sihăstrie Văleni au întemeiat mai noua Sihăstrie Teleajen, cunoscută și sub numele de „Cheia Teleajenului”, cu hramul Sfântului Nicolae. Aici se nevoiau pe lângă călugării munteni și călugări ardeleni care treceau în Țara Româneasca prin pasul Bratocea, din cauza persecuțiilor religioase la care erau suspuși în Ardeal. După numai șapte ani de la sfințire, această biserică a fost distrusă de turci. Inițiativa pentru a doua ctitorie ce a apărut aici aparține starețului Atanasie, primul stareț cunoscut după nume al Mănăstirii Cheii.
Clădirea a fost ridicată la poalele Muntelui Roșu (a.s.v. simbolismul culorii roșii) și purta hramul „Adormirea Maicii Domnului”. La data construirii celei de a doua biserici și în anii următori, chinovia de la Cheia era săracă. De aceea călugarii și-au îndreptat gândul către domnul țării din acea vreme. Un hrisov din 14 decembrie 1792, al lui Mihail Șuțu, arată că „dând numiții călugărași rugăciunea domniei mele”, s-a găsit „că cererea lor este cu cale, spre a se putea hălădui la acel loc de piatră”, de aceea, li s-a acordat mila domnească „să aibă a ținea lude cinci ca să-i aibă de ajutor la cele trebuincioase schitului și pentru hrana lor”. Cu sprijinul episcopului Chesarie, ajutat de creștinii din împrejurimi și prin munca sa și a celor 33 de monahi și 12 frați aflați la schit (dintre care 16 munteni și 29 transilvăneni), Damaschin înalță din temelie impunătoarea biserică de zid cu hramul „Sfânta Treime”, chiliile, clopotnița și gospodăria anexă, după cum aflăm din pisania de deasupra ușii de intrare în sfântul locaș: „Întru mare slavă și lauda Prea Sfintei și de viață făcătoarei și nedespărțitei Troițe, întru a căria cinste și hramul să prăznuiește, la anul 1835 iulie 16 s-au rădicat această sfântă biserică din temelie, cu toate împrejurările ei, în zilele prea înaltatului nostru domn Alecsandru Dimitrie Ghica voievod, cu voea frațâni-său mare dvornic Mihalache Ghica, stăpânul moșii, de la carele s-au și răscumpărat la anul 1846, cu blagoslovenia prea osfințitului nostru episcop Buzăului D. D. Chesarie, de care s-au și sfințit la anul 1839 iulie 20.”
Potrivit inscripției de pe glaful ușii de intrare, pictura bisericii a fost terminată la 26 august 1839, de către zugravul Naum, reprezentant al școlii de pictură de la Buzau, faimoasă în acea vreme. Ansamblul de la Cheia cuprinde o incintă patrulateră, ocupată, pe laturile de sud, est și nord, de trei corpuri de chilii zidite în 1844 (după cum atestă inscripția ce însoțește icoana Maicii Domnului zugrăvită pe fațada corpului de sud). Spre vest, în stânga clopotniței monumentale, se află casa starețească, construcție ridicată în anul 1902, în stilul arhitecturii populare din zonă. Biserica mare a mănăstirii, înălțată din cărămidă și piatră, este de plan treflat. Naosul, deasupra căruia se ridică, pe patru arce cu deschideri diferite, dar cu aceeași înălțime, turla de lemn, este despărțit de pronaos prin doi stâlpi de zidărie, care formează trei arcade. Pridvorul este ușor desprins de pronaosul boltit semicilindric transversal și încununat cu două mici turle. Șirul de arcaturi susținute de stâlpi conferă fațadei vestice o expresie armonioasă și monumentală.
Munții ce înconjoară stațiunea Cheia și frumoasa alee cu brazi ce ne conduce către acest sfânt lăcaș, ne încarcă cu simțăminte pozitive, iar atmosfera serenisimă de aici este de o înaltă spiritualitate. Cheia unei adevărate deconectări se află la …Cheia!
Lasă un răspuns