Violențele „vestelor galbene” din tot mai multe țări ale UE sunt, de fapt, partea plină a paharului „democrației” occidentale globaliste. În Franța, cetățenii s-au răsculat împotriva cotropirii de către popoarele strămutate pe teritoriul lor și nicidecum împotriva scumpirii carburanților, așa cum dezinformează presa și televiziunile românești slugarnice globaliștilor. Autoritățile române și-au permis să semneze recent „pactul pentru migrațiune” în numele României și a națiunii române de parcă ar ține cu tot dinadinsul să ne provoce să ne transformăm într-o mică Franța, dacă tot am avut și un „mic Paris”, așa cum a fost supranumită capitala României în perioada prosperă interbelică.
Nu puțini dintre noi, românii conștienți, îngrijorați de soarta țării în aceste vremuri tulburi, am crezut că „10 August” a reprezentat o „mică Franța”, un preambul al protersterlor și revoltelor declanșate înaintea francezilor, dar, din nou, activiștii curentului „Rezist”, așa zis progresist, au vrut să dea încă o lovitură contra poporului român, dovedindu-se a fi același balaur satanist soroșist, globalist, deghizat în… Făt Frumos naționalist.
De fapt, protestele și manifestațiile antimigrație reprezintă lupta sufletelor și a minților patriotice treze care conștientizeză că aerul necesar supraviețuirii nației române este tocmai izbânda noastră contra planului diabolic de cotropire pașnică de către migranți, la comanda capilor Europei și ai lumii, al căror plan viclean se ascunde sub falsa imagine a ajutorării unor popoare năpăstuite, fugărite, înfometate, disperate, supuse războiului civil declanșat și întreținut chiar de către acești „capi” malefici.
Credincioși creștini fiind, știm că drumul spre iad este pavat cu cele mai bune intenții, dar nu ale noastre… Doar românul rămas lângă Dumnezeu și Biserica lui poate percepe monstruozitatea acestui plan satanist cu înfățișare de miel. Uniți sub Sfânta Cruce a Domnului Hristos nu putem fi învinși de nici o putere politică, militară, economică a unei lumi satanice. „Ca să fii român, trebuie să poți”, propovăduia Mihai Eminescu. Aceasta trebuie să fie și deviza noastră, a celor care luptăm să oprim invazia falșilor refugiați, să oprim actul de trădare pe care îl săvârșeesc slugile politicianiste române.
Vedem consternați și revoltați că statele ONU aprobă pactul privind migrația globală. Reprezentanții unui număr mare de țări din lume au aprobat Cadrul global al ONU privind imigrația. Dar, în același timp, Prganizația Mondială își exprimă îngrijorarea cu privire la difuzarea informațiilor despre acord. Aprobarea a avut loc la o conferință de două zile susțâinută la Marrakesh, Maroc. Conferința a suferit întârzieri din cauza unor țări precum Statele Unite, Australia și Austria, precum și din cauza unei serii de țări din Europa de Est care, în mod tradițional, au o poziție rezervată sau restrictivă cu privire la politica imigrației. În ciuda acestui fapt, pactul a fost aprobat în Maroc de 159 de țări, inclusiv de Germania, reprezentată de cancelarul Angela Merkel.
ONU este foarte preocupat de… dezinformarea populației lumii cu privire la acordul propus, știre care s-a răspândit cu repeziciune si în plan social prin mass-media și organizațiile civice militante. În mai multe părți ale lumii, cum ar fi Suedia, a fost pus la îndoială și criticat pactul adoptat, pe motiv că este menit să limiteze autodeterminarea țărilor în problema migrației. Documentul nu este obligatoriu din punct de vedere legal si juridic.
Jesper Bjarnesen, cercetător în domeniul migrației la Institutul Nordic despre Africa, este de părere că, în Suedia cel puțin, pactul împricinat este un prilej de dezbatere politică, analitică și critică a situației imigrării, că vizează îmbunătățirea gestionarii fenomenului imigrării și un prilej de a căuta soluții atât pentru imigranți, cât și pentru fiecare țară care îi primește. De regulă, aceste dezbateri ONU legate de acest pact, converg în sensul primirii cât mai multor asa ziși refugiati ori, dincontră, în sensul împotrivirii ferme.
Jesper Bjarnesen precizează și faptul că documentul este deschis și conține numai recomandări, lăsând soluțiile la latitudinea țărilor de adopție și a organizațțiile care se ocupă de fenomenul imigranților.
Unde, la începutul procesului, critica s-a axat asupra ideii că propunerea legată de migrațiune este prea deschisă și că negociatorii ONU forțează să convingă cât mai multe țări să adopte pactul, în loc să ajunga la o înțelegere echilibrată pentru o promovare mai bună a documentului, în momeutul de față dezbaterea este dirijată spre țările care nu acceptă să ia atitudine și să accepte cota de migrație, a mai afirmat Jesper Bjarnesen. Aceaste lucruri pot genera o nouă dezbatere într-un sens constructiv sau poate avea repercursiuni în ambele sensuri: pro- și contra. Atunci când vorbim despre imigranți ca număr, nu ajută dacă vorbim despre statutul sau condiția imigranților și nu ajută miile de imigranți care nu au capacitatea de a imigra legal, ceea ce creează și promovează o adevărată „industrie” a imigrarii ilegale. Următorul pas, a mai arătat analistul, este adoptarea oficială a pactului, sub forma unei rezoluții în cadrul Adunării Generale a ONU din 19 decembrie a.c.
Lasă un răspuns