Cetatea Sarmizegetusa Regia din Munții Orăștiei – Capitala regatului dac

Precum o coroană de piatră se aflau orientate în cerc salba de fortificații ridicate pe înălțimile montane de către dacii ce apărau cetatea cea mare regală din Munții Orăștiei. Aici erau templele, aici erau sacerdoții, dar și conducătorii militari de frunte ai regatului dac. După victoria brutală a Imperiului Roman asupra civilizației dacice, soldații aveau să marteleze cu baroasele toate componentele templelor și fortificației regale, spre a îndepărta zeii favorabili dacilor din acest cuib de vulturi. Tăcerea și uitarea aveau să se aștearnă peste ruinele stropite de sânge și peste raptul fără egal ce a avut loc. Aproape 2000 de ani au trecut, fără ca mari evenimente să se mai petreacă pe aceste meleaguri. Ca într-un țintirim, unde doar păsările cerului și animalele pădurii au mai spart liniștea din când în când, lințoliul verde al pădurii s-a așternut peste tot și toate. Cele dintâi informaţii pe care le avem despre ruinele de la Grădiştea de Munte datează de undeva din orizontul temporal de la începutul secolului al XIX-lea. Atunci, administraţia austriacă şi-a trimis reprezentaţii pentru a cerceta fenomenul apariţiei unor tezaure din metale preţioase în zonă. Trimişii imperiali au consemnat în rapoartele lor oficiale existenţa fortificaţiei şi a mai multor construcţii din piatră, pe lângă numeroasele piese descoperite.

Pe parcursul secolului al XIX-lea, Grădiştea de Munte s-a aflat în atenţia cărturarilor şi a colecţionarilor de antichităţi. Unii dintre ei au şi săpat în diferite puncte ale aşezării antice. Primele săpături sistematice au debutat după primul război mondial, în 1922-1924, când profesorul clujean D. M. Teodorescu a investigat fortificaţia şi templul mare circular. În anul 1950 a demarat proiectul de cercetare arheologică de amploare a sitului, sub conducerea profesorului Constantin Daicoviciu. De atunci şi până în prezent au fost scoase la lumină elemente de fortificare, edificii de cult, ateliere metalurgice, instalaţii de captare şi de distribuţie a apei, locuinţe şi anexe ale lor. Ideea existenţei unui complex de fortificaţii dacice în Munţii Şureanului (Munţii Orăştiei în literatura istorică) s-a conturat încă din secolul al XIX-lea. Totodată, s-a remarcat că, în interiorul acestui complex, Grădiştea de Munte ocupă o poziţie aproape centrală, toate celelalte cetăţi şi aşezări gravitând în jurul său. Amenajarea unui relief montan pentru a-l face adecvat locuirii a necesitat un mare efort. La Grădiştea de Munte dacii au amenajat peste 260 de terase, cele mai multe expuse pe partea sud-estică a dealului, mai însorită. Unele dintre ele au suprafeţe considerabile (terasa a XI-a, de exemplu, are aproape un hectar), în vreme ce altele au o arie de doar câţiva zeci de metri pătraţi.

Aşezarea se întindea pe aproximativ 4,5 km şi era formată din trei părţi principale: fortificaţia, zona sacră şi cartierele civile de vest, respectiv de est. Densitatea demografică, preocupările de sistematizare a locuirii şi arhitectura monumentală a edificiilor ne duc cu gândul măreția acestei capitale, asemănătoare cumva cu antica Atenă, sau Romă. Fortificaţia dacică avea o suprafaţă de cca. un hectar şi era amplasată aproximativ în centrul aşezării. Zidurile sale au fost ridicate după o tehnică de inspiraţie elenistică: două paramente din blocuri de calcar între care venea o umplutură de pământ şi micaşist (roca locală). Ulterior, în perioada romană, fortificaţia a fost extinsă şi a ajuns la dimensiunile observabile în prezent pe teren. Ea are forma unui trapez neregulat cu o suprafaţă de 3 hectare.  Zidurile se păstrează pe o înălţime de 1-1,5 m şi au o grosime în general de 3 m. În componenţa lor sunt vizibile numeroase piese arhitectonice refolosite de la edificiile religioase dacice. Accesul, în ultima fază, se făcea prin trei porţi dispuse în partea de vest, de est şi de sud.

Cercetările arheologice s-au soldat cu descoperirea a şapte temple (două circulare, cinci patrulatere), unele dintre ele cu mai multe faze de funcţionare, a unui altar şi a unui drum pavat cu lespezi de calcar ce asigura accesul dinspre cetate spre zona sacră. Ele sunt grupate pe două mari terase: a X-a, respectiv a XI-a. Cele două terase sunt susţinute de ziduri care au o înălţime neobişnuit de mare, de cel puţin 10 m pe unele segmente. Din structura templelor a rămas doar o mică parte, ele fiind distruse în cursul războaielor cu romanii. Totuşi, elementele arhitectonice care s-au păstrat vorbesc de la sine despre o arhitectură religioasă monumentală, unică în lumea dacică. Cele mai multe dintre temple erau prevăzute cu baze (plinte) din calcar sau din andezit care susţineau coloane din lemn. Templul mare de andezit de pe terasa a X-a urma să aibă coloane din piatră, dar conflictele de la începutul secolului al II-lea d.Hr. au împiedicat terminarea sa. Tamburii de coloană aferenţi lui au rămas răspândiţi în diverse puncte ale zonei sacre sau au fost folosiţi pentru extinderea fortificaţiei. Cel mai important ritual religios, sacrificiul, se desfăşura pe altarul de andezit de pe terasa a XI-a. Unic în Dacia până în prezent, altarul impresionează prin dimensiunile sale monumentale, prin atenţia deosebită acordată prelucrării şi asamblării pieselor din structura sa. Atât în cartierul civil de vest, cât şi în cel de est au fost identificate urmele unor locuinţe, anexe ale lor şi ateliere meşteşugăreşti, în principal ateliere de făurărie.

Locuinţele descoperite la Grădiştea de Munte ies în evidenţă prin planul lor aparte şi prin inventarul deosebit de bogat. Poate fi menţionată în acest sens locuinţa poligonală compusă din parter şi etaj, aflată în cartierul civil de vest, în spaţiul căreia au fost găsite numeroase unelte din fier, vase ceramice pictate cu motive vegetale şi zoomorfe, obiecte din bronz, precum şi binecunoscutul vas cu ştampilele DECEBALUS / PER SCORILO. În cartierul civil de est a fost identificat cel mai mare atelier metalurgic cunoscut în Dacia. Pe o terasă cu o suprafaţă de cca. 800 m2 au fost observate urmele incendiate ale unei construcţii din lemn care adăpostea două instalaţii de forjă. În interior s-au aflat unelte specifice făurăriei (nicovale, cleşti, baroase etc.), dar şi piese în curs de prelucrare. În apropierea atelierului, arheologii au descoperit zeci de lupe din fier, cu o greutate totală de cca. o tonă. Descoperirea unor instalaţii de captare şi de distribuţie a apei ilustrează, la rândul său, standardul ridicat de viaţă al locuitorilor capitalei Regatului Dac. Adesea, apa era transportată pe distanţe mari prin intermediul unor conducte din tuburi de lut ars, similare celor din mediul greco-roman. Abundenţa materialelor arheologice a fost remarcată anterior cercetărilor sistematice şi a fost consemnată în diverse studii mai vechi. După începerea cercetărilor sistematice s-a constatat că materialul arheologic este nu doar bogat, ci şi foarte variat, multe piese păstrate între resturile locuinţelor şi atelierelor mistuite în incendiile din războaiele cu romanii devenind preţioase repere pentru cercetarea civilizaţiei dacice. Se remarcă în primul rând uriaşa cantitate de fier găsită sub formă de materie primă (lupe cu decupaj, lingouri în variate forme şi greutăţi), dar şi de o largă gamă de unelte, arme, materiale de construcţie etc. Profitând de bogăţia subsolului în minereuri, dacii au transformat zona într-unul din cele mai importante centre metalurgice ale Europei de la sfârșitul epocii fierului. Cele aproape 30 de nicovale din fier (unele cântărind cca. 50 kg) vorbesc despre marele număr de ateliere, iar gama largă a cleştilor (12 variante), baroase, ciocane, dălţi, pile, dornuri sunt o grăitoare dovadă a diversității activităților de făurărie. ImageImageImageImage

Atât în interiorul atelierelor, cât şi în mici depozite îngropate sau aflate în clădirile incendiate s-a găsit o parte a producţiei de fier constând din unelte de tâmplărie (topoare, bărzi, tesle, sfredele, raşpile, răzuitoare, compasuri, fierăstraie, unelte de scos cuie), unelte agricole (brăzdare şi cuţite de plug, sape, săpăligi, coase, seceri, foarfeci etc.), unelte de orfevrerie (nicovale, ciocănele, cleştişori, linguri pentru metal topit, filiere etc.), arme şi piese de harnaşament (săbii şi pumnale curbe, între care binecunoscutele falx şi sica, vârfuri de lance şi suliţă, săgeţi, scuturi, zăbale, pinteni etc.). Ceramica este cel mai frecvent artefact descoperit în siturile arheologice. Studiul ei oferă date importante despre tehnicile de producție, dieta, formele de distribuție a unor bunuri, obiceiuri conviviale și viața cotidiană. Pe lângă unele caracteristici comune întâlnite in toate cetățile dacice din Munții Orăștiei (tehnici, anumite forme de vase), fiecare dintre ele pare să aibă un specific propriu. Iese în evidență Sarmizegetusa Regia prin preferința pentru o veselă de masă elegantă, frumos finisată, cu vizibile influențe mediteraneene. Specifică acestui centru este, mai cu seamă, ceramica pictată cu motive geometrice complexe, vegetale și animaliere. Ea vorbește nu doar despre performanțele olarilor locali de la sfârșitul epocii fierului, ci dezvăluie un întreg univers mitologic a cărui expresie artistică este stilul figurativ în care sunt decorate aceste vase. Din ce in ce mai des, pe unele fragmente ceramice sunt descoperite semne grafice (litere grecești, latine și alte semne) zgâriate după arderea vaselor. Ele sugerează că obiceiul de a face anumite notații era mult mai frecvent decât se credea până acum. Este vorba, probabil, mai ales de semne de proprietate; altele fac referire la conținut sau la cantități de produse aflate in asemenea recipiente. Schimburile comerciale erau favorizate de utilizarea monedei bătute de vecinii Daciei, dar şi a unor monede locale sau imitaţii. Resturile unui atelier monetar în care erau imitaţi denari romani s-au găsit pe terasa a IV-a de la Sarmizegetusa Regia. În el erau şi trei ştanţe din bronz prinse în manşoane de fier. Nu putem uita nici de piesele de podoabă din metal preţios, între care recent descoperitele brăţări plurispiralice  dintr-un aur de mare fineţe, multe dintre ele având chiar peste un kilogram greutate. Mărimea acestora și numărul lor ne face să ne gândim la marile tezaurele faraonice egiptene, daca avem în vedere faptul că ceea ce s-a descoperit aici acum este doar o mică parte din tezaurul marelui rege Decebal, furat de către romanii învingători. 123 de zile a sărbătorit Roma cucerirea Daciei și a comorilor sale.

Grădiştea de Munte aparţine, din punct de vedere administrativ, comunei Orăştioara de Sus, judeţul Hunedoara. Accesul obişnuit se face pe ruta Orăştie – Costeşti – Grădiştea de Munte. Din Orăştie porneşte drumul judeţean 705A, până în satul Costeşti, de unde începe un drum forestier amenajat de-a lungul Apei Oraşului şi Văii Albe, lung de 20 km. Vizitatorii dornici de drumeţii montane au alternativa unor trasee marcate în cadrul Parcului Natural Cioclovina – Ponorici care pornesc din satul Costeşti. Datorită amenajărilor făcute în ultimul timp accesul este mult facilitat până în apropierea cetății, iar prezența unei echipe de muzeografi și coordonatori ajută la aflarea unor informații turistice și istorice utile. Speram ca pe viitor să se acorde o mai mare atenție acestui obiectiv de către conducerea județului Hunedoara, dar și de către Ministerul Culturii, să se decoperteze întreaga suprafață a cetății antice de către echipe de arheologi profesioniști în cadrul unor programe ample interdisciplinare, să se creeze un muzeu al cetății în apropierea fortificației antice și cel puțin o reconstituire virtuală (dacă nu și reală, cel puțin efectuată la scară mai mică), spre a ne da și noi seama de măreția acestei capitale a regatului dac, atât de invidiată de Imperiul Roman, încât acesta și-a dorit-o cucerită și distrusă prin martelare.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*