Știam de la Radu Ruba că străbunicul său, Ștefan Ruba, a fost prezent la marea adunare a românilor de la Alba Iulia, că a fost unul dintre cei 100.000 de români care au ținut, prin prezența lor, să legitimeze decizia istorică luată de fruntașii Neamului, cei 1228 de delegați, veniți să depună în fața Neamului vestitele credenționale prin care se rostea voința poporenilor de a se uni cu Țara, cu România…
Cu câteva zile în urmă, Radu mă sună să-mi dea o veste minunată: soția sa, frumoasa și inimoasa Nicoleta, profesoară de istorie, cercetând prin hârtiile și documentele Unirii, a dat și de lista românilor care au venit la Alba Iulia cu misiune oficială, să depună credenționalele cu care îi însărcinaseră consătenii și concetățenii lor, cei 1228 de „făuritori” propriu ziși ai Unirii. Printre cei 1228 de români de ispravă, desemnați ca atare în comunitățile unde trăiau, s-a numărat și Ștefan Ruba, străbunicul actualului Ruba.
Am trăit la această veste un șoc tare plăcut, reconfortant: Dintr-odată momentul acela sublim de istorie a săltat din coperțile cărților în istoria trăită de mine, simțită „pe pielea mea”, istorie cu care aveam de acum înainte o relație personală: străbunicul unui prieten a fost nu doar de față, ci și-a dat votul pentru Unire! A fost printre cei care au zis DA, iar Unirea s-a făcut!… De parcă puteam de acum spune că am avut și eu pe cineva prezent atunci la Alba, cineva cu nume și chip, într-atât mă simt legat de Radu mamii!… Sentiment ciudat și binefăcător, pentru care îi sunt recunoscător domnului Radu Sergiu Ruba…
Ceva asemănător am mai trăit în urmă cu câțiva ani când, într-un grup de discuții libere pe tema celor petrecute la World Trade Center, unul dintre noi a povestit că se întorsese de curând de la New York, unde se întâlnise cu un coleg, fost avocat la București, stabilit de cîțiva ani în State, care-i povestise că avea o nepoată funcționară la World Trade Center, iar aceasta, în ajunul „atacului terorist”, primise sfatul izbăvitor de a sta acasă a două zi… Zi liberă! Povestitorul a dat și numele avocatului! Și atunci s-a declanșat / produs în mintea mea sentimentul ciudat de care vorbeam. Îl cunoșteam pe avocatul bucureștean ajuns în capitala lumii. Cu ani în urmă mă reprezentase cu succes într-un proces la Curtea Supremă. Un bărbat falnic, plăcut, demn de toată încrederea. Îl cunoscusem așadar și acum, prin el, mă simțeam și eu legat de tragica și urîta poveste a turnurilor de la WTC. Distanța dintre mine și acel eveniment epocal se scurtase brusc atât de mult, eu aveam de acum o relație quasi personală cu istoria mare: un cunoscut de-al meu, deținea în chip nemijlocit un secret teribil al acelei cacealmale planetare. Da, mai citisem că unii funcționari de la WTC fuseseră avertizați să rămână acasă, să nu participe la masacrul organizat și regizat atât de stângaci. Nu știu dacă crezusem sau nu această informație cardinală. Dar de data asta aveam mărturia unui cunoscut, om al legii, a cărui nepoată se salvase într-un mod cu totul întâmplător, căci este o întâmplare, un noroc sau un ghinion, să te naști într-o familie anumită sau un popor!
WTC, datorită acestui mic detaliu, a devenit pentru mine o întâmplare asupra căreia pot să mă pronunț în cunoștință de cauză, nu pe baza unor texte citite, ci a unor mărturii vii ale unor cunoscuți de-ai mei, cu nume și identitate precisă.
Ce s-a întâmplat la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918 este întocmai adevărat, a fost de față dumnealui Ștefan Ruba care-mi este puțin rudă, prin strănepotul său Radu Sergiu Ruba…
Ce s-a întâmplat la World Trade Center este întocmai adevărat, dar nu în versiunea oficială, clar mincinoasă, după cum am aflat eu de la un cunoscut, martor la odioasa crimă! Așa am dedus eu din mesajul primit de la fostul meu avocat… Greșesc cumva?
Lasă un răspuns