Dragoste, Măria Ta!

Binecuvântată fii, mană cerească, tu-mi adăpi sufletul din fiorul dumnezeirii. Limba și mintea nu te pot înțelege și cânta după cuviință. Ești cale de lumină și bucurie către Logos.  Prin tine brațele mele cuprind semenii, lumea întreagă, patria și cerul, într-o îmbrățișare fierbinte, fără de sfârșit. Prin tine inima mea nu mai rămâne pământ uscat și deșert fără viață, ci o oază a fericirii și jubilației.

Nesățios mi-e sufletul de tine, Dragoste, și limanurile lui pentru mine sunt nemăsurate. Tu ești singurul punct stabil din univers și, pe tine răzimându-mi ființa, nimic nu mă va clătina. Se vor surpa castele de iluzii, nisipurile deșerturilor se vor muta din loc în loc, valurile mării mă vor izbi învolburate, dar eu voi rămâne mai presus de toate de voi ști să te păstrez.

Sunt fericit, Dragoste, că prin tine leg cerul cu pământul; urc în zbor pe verticalele amețitoare ca oarecând un Iacob pe scara îngerilor și a sfințeniei. Prin tine, Dragoste, am gustat din eternitate și mi-am umplut sufletul de bucurie negrăită de limbă omenească.

Lacrimi de sânge de mi-ar șiroi pe obraji și nu m-aș mai putea lipsi de tine, Dragoste.  De va trebui, îți voi urca în genunchi crucea pe golgotele lumii, iar spinii din coroană nu mă vor spăimânta. Prin tine rațiunea lumii a dat sens; prin tine Logosul S-a crucificat în istorie; prin tine gândul a măsurat adâncimile Duhului.

Răsară sămânța ta, Iubire, în orice muritor. Din veac în veac să crească fărʽde hotar de ură, de frică și război. Cuprind-a ta coroană uscat, și  ape, și văzduh. Rachetele-n condeie și tancurile-n plug pe dată să transforme; puzderii de armate în truditori cu sârg pe brazdă și la strunguri curând să le arate. Ogive nucleare devină grădinițe în care cântă pruncii un joc nevinovat.

Plămada ființei tale hrăni-va dintr-o pâine flămânzii toți și lumea de astăzi și de mâine. Alungă suferința din bietele spitale, redă-ne bucuria strămoșilor dintâi.

Singura boală a lumii, care să rănească sufletele și să sângereze inimile tuturor, să fii numai tu, Dragoste.

O, divină, cercetează, bate și alungă durerile lumii pe stelele pustii și redă-ne-n schimb bucuria frăției și a armoniei.  Pe orice casă fii floarea ce zâmbește, în cămine fii căldura și în toate fii măsura. Dă puterea de-a răbda bietei ființe chinuite, dă speranța de mai bine celor fără de nădejdi. Fii busola-n rătăcirea celor fără căpătâi, fii întâia carte-a lumii, bucuria cea dintâi.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*