Printre moștenirile ce vin către noi din perioada daco-romană se pot menționa și splendidele mozaicuri realizate în urmă cu aproape 2.000 de ani la Alba Iulia. Mozaicul de paviment bicolor descoperit la Alba Iulia, în situl arheologic Palatul Guvernatorului, a jucat un rol dublu, practic şi estetic, în arta romană. Provincia Dacia a conservat puţine astfel de realizări artistice, cele mai numeroase fiind cunoscute de la Apulum. Începând cu secolul al XVIII-lea s-au descoperit şapte mozaicuri, de la modele simple, bicrome, la realizări policrome, complexe, cu numeroase elemente figurative. Pe teritoriul Daciei romane se cunosc puţine mozaicuri şi, mult mai puţine, au putut fi studiate ori salvate de-a lungul timpului. Cele mai multe dintre ele au fost descoperite la Apulum, majoritatea în secolele XVIII-XIX. Cu puţine excepţii, marile şi frumoasele mozaicuri apulense se concentrează în perimetrul oraşului de pe malul Mureşului, în Partoş. Un astfel de mozaic, din care s-a conservat doar desenul unui taur şi un decor geometric, încadrat în mai multe pătrate, compus din mici piese albe şi negre, s-a descoperit în anul 1767. Peste câţiva ani, în 1782, a fost dezvelit primul mozaic ilustrativ pentru arta romană din provincie, covor realizat din piatră albă, neagră şi roşie ce deservea o clădire de circa 8-10 m lungime, şi cam tot atâta în lăţime.
Era format din chenare decorative, incluzând mici embleme, decoruri vegetale şi geometrice, reprezentarea unui taur, dar şi chipul unei femei ori imaginea unui călăreţ şi, probabil, decora interiorul unei case particulare. Unii localizează descoperirea „între Alba Iulia şi Partoş”, dar într-un document păstrat în Biblioteca Vaticana, trimis de episcopul Ignaţiu Batthyany cardinalului Ştefan Borgia, se precizează că mozaicul s-ar fi descoperit cu prilejul lucrărilor de restaurare a Palatului Episcopal, deci în interiorul castrului roman. Batthyany bănuia şi o tematică târzie, creştină, a pavimentului. Peste aproape un secol, în 1863, Adalbert Cserni, cu mult înainte de a se dedica arheologiei, a desenat un mozaic compus din mici cuburi de marmură albastră-negricioasă, gălbuie şi alba, apărut în apropierea drumului de ţară ce ducea la Partoş. O altă descoperire importantă vine în anul următor, când în vecinătatea căii ferate, recent construite, s-a descoperit o clădire cu mai multe camere, pavate cu mozaicuri policrome, însumând circa 10 mp, ce trebuie să fi aparţinut şi ea unui proprietar înstărit al Apulumului. Desenul din încăperea cea mai mare este unul geometric, compus din octogoane, hexagoane, dreptunghiuri, pătrate şi împletituri, având în zona centrală un trifoi cu patru foi, puse în operă din tessere de culoare albă, roşie şi albastră. Într-o încăpere învecinată se păstrau resturile unui mozaic ce ilustra un vas din cuburi de culoare roşie, un „trapezoid”, dar şi mici rozete. Căutătorii de comori au distrus însă ce s-a mai păstrat din descoperire, inclusiv alte mozaicuri şi resturi de tencuială frumos pictate cu figuri ori motive vegetale.
Palatul Guvernatorului provinciei de la Apulum beneficia şi el de unele mozaicuri în încăperile sale, deşi acestea se pare că erau mult mai austere decât cele private din Colonia Aurelia Apulensis (Partoşul de azi). Acelaşi Cserni aminteşte mai multe astfel de mozaicuri şi chiar a conservat pentru publicul vizitator un mozaic simplu, format din plăci octogonale şi pătrate, de culoare roşie şi neagră. Alte fragmente dintr-un mozaic, cu un chenar în „tablă de şah” alb-negru formează resturile recuperate, recent, din acelaşi mare ansamblu arhitectonic al Apulumului. Tot în cartierul Partoş, în sala unei clădiri romane, a fost dezvelit în anul 1950, graţie neobositului arheolog Ion Berciu, cel mai bine conservat mozaic de la Apulum. Acesta avea o formă aproape pătrată, cu laturile de 4,40 x 4,20 m, deteriorat în parte, compus din piese de marmură şi ceramică de culoare verde, roşie, albastră şi albă. Desenul beneficiază de un chenar geometric şi floral ce încadrează marea emblemă, formată din mai multe medalioane cu aceeaşi tematică, în rândul cărora se remarcă cele patru vânturi din mitologia antică, întruchipate prin patru chipuri umane, dintre care doar două s-au păstrat (Zéphyr şi Euros). Alături de capitala Daciei, aglomerarea urbană a Apulumului se detaşează prin numărul mai mare de mozaicuri policrome. Tematica este diversă în funcţie de gustul comanditarilor, priceperea meşterilor şi destinaţia clădirilor ce le adăposteau. Dacă la Ulpia întâlnim frumoase transpuneri ale miturilor homerice, la Apulum acestea sunt înlocuite de alte teme mitologice şi adesea de simple decoruri geometrice şi vegetale. Ele datează din veacurile II-III, nedepăşind perioada de existenţă a provinciei, cu toate că unii au avansat, pentru mozaicul găsit în anul 1782, o semnificaţie creştină timpurie (sec.V).
Picături de culoare și mesaj symbolic transmis peste o punte temporală de aproape 2000 de ani, mozaicurile descoperite sunt valori ce trebuiesc cercetate cu acribie și tezaurizate în cartea de aur a neamului românesc.
Sursa: Proiect MEMORIA URBIS – „Alba Iulia – o istorie în imagini a oraşului prin străzile şi monumentele sale”, în perioada 2014-2018. Proiect desfăşurat de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin Departamentul de Istorie, Arheologie şi Muzeologie. (G.V.G.)
Lasă un răspuns