Nici dacă eram într-o procedură de tip „brexit” și nu puteai, ca oficial al țării tale încă europene, să propui o asemenea aberație! Sigur, dacă ar fi o aberație… Pentru că atunci, ar însemna că ministrul nostru de finanțe este de-a dreptul retardat. Dar nu este! Și e mare păcat, pentru că în acest caz nu rămâne decât varianta în care totul este premeditat.
Este semnalul prin care în numele României, trădătorii de la București vor să(-și) reconfigureze spațiul lor de furăciuni. În UE nu se mai simt bine. Pentru că sunt mult prea multe luări de poziții împotriva corupției, poziții care, în limbaj diplomatic (dar și cu vorbe tot mai directe), sunt cu mult mai grave decât anemicele cartonașe galbene, chiar și „roșii”, mai grave decât atenționările și feluritele infrigmenturi. Iar mesajul Europei este clar pentru guvernanți: „Nu mai furați un leu de la noi! Punct!”… Și pentru noi, există un mesaj-semnal, dar Europa nu-l poate rosti dincolo de subînțelesuri. Că ăștia ar fi în stare să o dea în judecată, că se amestecă în treburile interne ale țării! De fapt, ale lor. Că unde e vorba de „cașcaval”, totul este al lor; unde este vorba de responsabilități și returnări, vinovăția, ocaua de măsură a deturnărilor, timpul și modul de rambursare a ceea ce s-a furat, sunt treburile interne ale poporului. Iar poporul, în astfel de cazuri, firește, nu înseamnă și ei, clica de cârpaci, de cozi de topor, de trădători, de îmbuibați, de bătrânei isterico-politici sau de condamnați țâfnoși cu tot ce nu le este parte a furtului, minciunii, dezagregării.
Propunerea „lui” Orlando Disco Teodorovici ar jigni și lumea aia din care vin imigranții în căutarea unei bucăți de pâine. Și nici măcar lor, ca lucrători din afara UE, nu ai putea să le pui chiar așa piciorul pe grumaz. Să le dai permis de muncă pe perioadă determinată, fără posibilitatea de reînnoire.
Dar să propui așa ceva pentru niște cetățeni ai Europei, este cutremurător. Din nou sub rezerva că ăștia din vizuina de ocârmuire de la București chiar ne mai consideră „cetățeni UE”! Sau ne-au apostilat deja pentru alte structuri „geo” diversificate. Alte contururi geopolitice și geoeconomice.
Mișcarea lui Orlando, ca trompetist guvernamental al acțiunilor anti-UE derulate de șleahta mizerabilă de la putere, nu a venit întâmplător acum. Pe fondul eșecului nostru în Schengen, pentru că la noi, orice zi de amânare devine un strat în plus peste lopețile cu noroi azvârlite de guvernanți peste libertățile și drepturile noastre, dar mai ales pe fundalul succesului repurtat de bulgari.
Iar acest joc ar putea să țină. Să meargă strună pe ideile anti-europene ale guvernanților noștri. Pentru că UE nu poate să ne facă bine cu de-a sila, nu?… Dacă noi nu căscăm ochii (și nici măcar nu mai poate fi vorba doar de o privire încețoșată de o gândire întârziată față de putințele Bucureștiului politic de a ne face rău, și știm asta, dar trândăvim în așteptare că poate vor ieși Eroii Unirii și morții din Decembrie ’89 să facă ordine, nu?), de fapt, dacă nu acționăm cumva, nimeni nu o va (mai) face în locul nostru.
Nici măcar ea, atât de hulita Europă… Care oricum nu are de să se mai forțeze pentru noi. Nu mai sunt atâtea rațiuni economice… Reconturarea traseului de țevi esențiale pentru confortul bătrânei doamne a schimbat prioritățile. Iar pentru Europa este mai simplu să ducă Serbia în UE, și să rezolve astfel viitoarele trasee, decât să mai stea să curețe mizeria strânsă la noi în trei decenii de nepăsare.
Guvernanții știu asta… Și joacă, în sărăcia lor mentală, un fel de cacealma cu marii pokeriști ai UE, bazându-se pe un alt „partener” strategic. Unul căruia, deși îi știu apucăturile de satrap și spoliator, preferă să ne arunce în acea zona. Căci, dacă prețul acestei vânzări va fi reprezentat de posibilitatea de a fi lăsați să mai fure de la popor, pe lângă ceea ce vor lua oficial următorii stăpâni de colonie, pentru ei va fi foarte bine.
Și, deloc metaforic, am ajuns într-un punct în care nu doar că vorbele și scrierile nu mai au puterea de a înlătura mâzga de corupție, dar nici măcar tropăitul nostru Colectiv în fața instituțiilor. Doar alungarea, inclusiv sub amenințarea de a-i călca pe cap pe toți trădătorii de țară… Dar și aici s-ar putea să ne izbim de un mare „dacă”… Nu al acelui dacă am mai fi în stare să ieșim într-o răzmeriță, ci dacă mai avem minimul economic și de sustenabilitate de a porni într-un nou postdecembrism…
Lasă un răspuns