Nu prin participarea ca terță parte la evenimentele unei așa-zise agende europene rămâi în conștiința neamului tău! Ci prin prezența cu trup și suflet la marile momente ale țării tale. Mai ales că unii au așteptat o viață o asemenea clipă. Sfințirea Catedralei Neamului. Or, să fii încă prezent pe acest pământ și să întorci spatele unei clipe astrale a neamului tău pentru a fi parte a unui biet moment european, să refuzi țâfnos să-ți alături bătăile inimii unei unicități, nu doar în viața unui iubitor de țară și glie, ci a unei Națiuni întregi, reprezintă aproape o blasfemie.
Sigur, Iohannis se închină în altă simțire. Și nu poate pătrunde în empatia astrală a Neamului Românesc ortodox, cel puțin nu la dimensiunea adevăratei spiritualități a mântuirii. Dar, măcar dintr-un minim respect față de cei e l-au votat, ar fi trebuit să fie prezent.
Un Patriarh a putut bate atâta cale pentru a fi prezent la acest eveniment. Un președinte de țară, mult prea sărac în putința-i de înțelegere, deși avea o clipă de zidire alături, a ales alt drum: „Agenda Europeană”. O agendă care, poate chiar peste mai puține file de pagini din „istoria” contemporană, sau poate nici măcar pagini, ci simple rânduri, s-ar putea să nu mai aibă nici o însemnătate. Iar momentul la care Iohannis a ales să fie prezent, în detrimentul unei clipe trainice, să nu mai conteze peste vremuri nici măcar cât dunga unei semnături de infatuare aruncată pe o hârtie neistorică.
Sfințirea Catedralei Neamului a fost clipa de zidire pe care președintele a ales să o irosească… Să o ignore în fața a milioane de credincioși, în fața Istoriei însăși! O Clipă care, fie și fără el, va rămâne zidită în Memoria Timpului. Și nu oriunde! Ci în Panteonul Națiunii Române, nu într-o notă de subsol a unei risipite, dintre atâtea altele, file europene, pagini atât de fragile în propria zi a tocmirii lor, darămite peste ani! (Dar poate că data viitoare îi va ruga pe cetățenii europeni să-l voteze! Că doar le-a făcut „agenda”, nu?! Doar a pus și el un strop de cerneală pe o prezență de mim la un acord!)…
Astfel de acorduri ale agendei europene vor mai fi. Dar nici una nu se va ridica la nivelul unei clipe astrale. Iar președintele avea atâtea zile și atâtea alte file de agende europene încât, măcar într-o zi de suflet pentru Neamul Românesc, ar fi putut lipsi din locul lui strict protocolar de la masa bătrânei Europe.
Agenda europeană nu era prioritară în ziua visată de Mihai Eminescu nici măcar dacă ar fi fost vorba de însăși zidirea (sau dezidirea!) UE. O zi care era bătută în pietrele de temelie ale transformării într-o clipă astrală cu suficientă vreme înainte.
Doar dacă nu cumva Iohannis nu a vrut să fie prezent acolo. Sub semnul crucii, alături de doi patriarhi și de Neamul Românesc. Sau, și mai probabil, dacă nu care cumva i s-a impus poate chiar dinspre agenda europeană! Pentru că, nu-i așa?, se sfințea o Catedrală într-o Europă în care se încearcă dezidirea creștinismului. Poate dacă ar fi fost vorba de inaugurarea unei moschei, Iohannis ar fi primit dezlegare să „ignore” agenda europeană…
Iar președintele nu și-a sfidat doar țara. Nu a sfidat doar prezentul. Ci și trecutul și clipele astrale ale altor „nemți” ale căror inimi au bătut cu adevărat pentru pământul românesc.
O catedrală se constituie ca un edificiu ridicat pe credința a milioane de români. Pe credința și speranța lor. O construcție europeană rămâne doar o „zidire” de hârțogăraie și va fi mereu în bătaia feluritelor curente și… invazii geostrategice.
Astfel, Ziua sfințirii Catedralei Mântuirii Neamului va fi ziua în care țara nu a avut președinte. Iar turma a avut un singur baci: Patriarhul Daniel. Poate la asta se va gândi Klaus Iohannis ori de câte ori va auzi răsunând clopotele Catedralei Neamului, fiind președintele care a ales, fie și doar pentru o zi (dar ce zi!) să nu mai fie român, nici măcar cât un epigon, nici măcar cât o coadă de topor, nici măcar cât un fățarnic ce își vede doar propriul interes…
Lasă un răspuns