Prinși în capcana timpului
Deși trăiesc viața în fiecare zi… îmi este dor!
Și culmea: dor de viață! Să o simt mai… vie!
Mi-e foarte milă de atâtea clipe care mor.
Și chiar de știu că ești, îmi este dor de tine!
S-alergi cu brațele deschise către mine
Ca și cum nu m-ai fi văzut de mult.
Prinși în capcana timpului, vezi bine
Că tinerețea-n grabă ne-a trecut!
Vreau să mă strângi în brațe cu iubire,
Să-mi plec pe al tău umăr, fruntea obosită.
Nu-ți cer să faci acum nici o magie,
Vreau să mă faci să cred că sunt iubită!
Să-mi spui că toate acele clipe minunate
Care-au trecut ca ieri… să nu mă mir
când s-or întoarce pe neașteptate!
(Că până atunci, eu nu trăiesc! Respir!)
Poate vom fi bătrâni! Ce mai contează?!
Contează să îmbătrânim frumos, în doi!
Poate că viața ne recompensează
Găsind către sfârșit un timp și pentru noi!
Nu-mi sta în cale Deznădejde!
Nu-mi sta în cale Deznădejde!
Că mult prea mult din timpul meu ți-am dat.
Și abia acum când chipul mi se ofilește
Nu te mai las așa cum te-am lăsat!
Nu-mi sta în cale Deznădejde!
Că nu mai am urechi să te ascult.
Sufletul meu acum prea mult plătește
Pentru tot răul care l-ai făcut!
Nu-mi sta în cale Deznădejde!
În viața mea, nicicând nu te-am dorit!
Dar ai intrat fără să-mi de veste
Si cu prea multe lacrimi ți-am plătit!
Nu-mi sta în cale Deznădejde!
Știu că Destinul, tu mi l-ai vrăjit.
Și împreună m-ați mințit că nu mai este
O altă cale spre a fi mai fericit!
Nu-mi sta în cale Deznădejde!
N-am timp să te ascult, nici să te văd!
Căci astăzi chiar nimic nu mă oprește
Să fac ce vreau și să trăiesc cum cred!
Nu-mi sta în cale Deznădejde!
Căci mi-ai luat ce-a fost mai bun din viață.
Vreau să trăiesc atâta cât mai este,
Cu zâmbetul pe buze și plină de speranță!
Lasă un răspuns