Un târg de carte este un eveniment și pentru scriitori, și pentru cititori, fiindcă prilejuiește întâlnirea lor sărbătorească sub semnul cărții. Cartea devine deodată regină, ea este, așa cum bine spune un proverb, o vedere cu mai mulți ochi, un fel de Argus al cărții. Scriu aceste rânduri sub impresia invaziei cititorilor imberbi în spațiul Romexpo, o adevărată năvală de cititori tineri, elevi, în special, visul oricărui scriitor fiind să fie citit și dus mai departe de noua generație.
Dar, stupoare, timp de cinci zile, cât a ținut târgul, am avut ocazia să întreb sute de tineri așa: Te rog să-mi spui, tu ce carte cauți? La acest târg, unde găsești trei milioane de cărți, pe tine ce carte te interesează? Căci, vorba ceea, spune-mi ce carte citești, ca să-și spun cine ești. Cartea definește pe om. Și cine nu are o bibliotecă acasă, vorba lui Cicero, e ca un trup fără suflet. Ei bine, tinerii pe care îi întrebam se uitau mirați la mine, dădeau din umeri, chicoteau, sau, alții, deși mă priveau cu gravitate, nu puteau indica nici un titlu, nici un autor, nici o direcție, să văd încotro vor să meargă, spre ce se îndreaptă, ce caută.
La standul lui Teșu Solomovici găseai de toate, mai ales carte evreiască și de document istoric, care marchează legăturile seculare dintre români și evrei. Iar Teșu a și creat o medalie numită „Recunoștința evreiască pentru românii de omenie”, pe care el le-o dă celor care au făcut punți între România și Israel. Medalia are steagurile acestor țări încrucișate și două mâini care se strâng. Teșu Solomovici este reperul evreului român care a făcut o viață întreagă astfel de punți și el este cel mai indicat să facă aceste premieri, fiind un adevărat ambasador al culturii și prieteniei româno-evreiești.
Dar erau rari tinerii care se apropiau de Talmud, de Tora, de Cămașa lui Christos sau de monumentele dedicate Mareșalului Ion Antonescu. Nici de Căderea Ierusalimului al lui Lion Feuchtwanger nu se apropiau sau de Jurnalul lui Mihail Sebastian. Nu, cartea loc preferată era o cărticică numită „Bulă”. Cică Bulă este președintele României de 40 de ani și acum a fost reales pentru încă 40 de ani! Da, trăim sub umbrela lui Bulă, să aflăm cum a ajuns el de la grădiniță ministru și apoi președinte! Erau acolo și trei cărți ale lui Nicolae Breban. Îi întrebam dacă știu cine este acest scriitor?
Tăcere de mormânt. Așa cum au fost și cărțile lui, neatinse. Cât am stat eu acolo, nu am văzut pe nimeni să cumpere o carte de-a lui Breban, deși el se afla în carne și oase chiar pe teritoriul standului!
E foarte dificil să judeci o generație după acest fapt, după un târg de carte. Dar tot un proverb înțelept spune: Cartea e ca o grădină pe care o duci în buzunar.
Dar cum eu am scris cărți pentru cititorii din viitor, fiindcă m-am lămurit cu cititorii din prezent, am rezolvat dialogul cu unii tineri, pe care îi simțeam că vin de departe cu mânile întinse către Civitas Innocentiae, și le dăruiam câte o carte, le-o puneam în buzunar sau în geanta pe care o aveau. Și le spuneam că le dăruiesc o grădină. Vedeam târgul ca o invazie de grădini umblătoare.
*
Din dialogul cu sute de cititori, am dedus cât de subtilă poate fi legătura dintre carte și politică, fiindcă până la urmă a face o politică bună, a fi un bun politician, înseamnă a fi om de carte. Cartea ne poate da răspunsul la cauza crizei prelungite din România, iar cititorii tocmai asta vor, să înțeleagă și să aibă soluții.
Am constatat că cititorul român nu este pregătit pentru o carte ca CIVITAS INNOCENTIAE, a 99-a mea carte, lansată la târg, deși toți sunt de acord că omenirea s-a degradat, că morala este în grea suferință, că păcatul este stăpân pe situație. A spune că suntem după chipul și asemănarea lui Dumnezeu este total eronat, ar însemna că Dumnezeu este păcătos. Dumnezeu nu poate avea ca reflex imaginea păcătoșeniei universale. Dar dacă vom citi cu atenție Apocalipsa lui Ioan, vom descoperi, așa cum am descoperit eu, că Dumnezeu s-a dezis de lumea pe care a creat-o, s-a dezis de Facerea care a generat această lume stăpânită de Satana, de păcat, trădare și ticăloșie. Lumea în care trăim este strâmb întocmită, de aceea Dumnezeu a creat o nouă geneză, un pământ nou și un cer nou. Nu ni s-a spus cum arată. Dar eu am avut revelația că e vorba de Cetatea Inocenței, fiindcă toate utopiile lumii, în primul rând cele religioase, au ca punct comun inocența.
Pe de altă parte, puțini sunt de acord că există vreo soluție de ieșire din această criză milenară. Lumea trăiește de mii de ani pe un cadavru de promisiuni deșarte. Iar cărțile dovedesc acest lucru, fiindcă sunt cărți ale păcatului, care fac parte din Biblioteca Babel. Oamenii trăiesc în mare măsură într-un plan iluzoriu. Toți sunt de acord că trăiesc într-o realitate fictivă, fie religioasă (Biblie, utopiile Sfinților Părinți), fie literară (Dante, Shakespeare, Gogol etc). O parte din viața omului este reală și alta fictivă. Iar instituțiile statului sau biserica speculează tocmai această realitate fictivă și îi îmbrobodește pe oameni. Viața lor e ridicată pe false dogme, pe o cacealma, pe o mare minciună.
Bref, criza profundă în care se află omenirea, inclusiv România, este pierderea inocenței. Secretul vieții, ne spun marii artiști și scriitori, ca Brancuși sau Borges, este să nu ne pierdem inocența. Omul se naște inocent, dar pe drum își pierde inocența, acumuleză virusuri, tot felul de păcate, devine chiar un ticălos. O Cetate a Inocenței ar rezolva problema, însă acest lucru este dificil să se realizeze cu oameni ca Adrian Năstase, de pildă, care a privit de sus Cetatea Inocenței, iar eu i-am spus că nu este o carte pentru un cititor ca el, fiindcă el și-a pierdut inocența în mod public. Și toți știm cum. El nu e convins de acest lucru, dar România condusă de oameni ca el și-a pierdut-o, se află într-o alterare la prag de catastrofă. Ce să te mai aștepți de la asemenea epave, pe care nu-i interesează noul, ci vin să cumpere cărți despre masonerie și Cartea Neagră a securității!! Eu nu sunt prăpăstios, e posibil ca unii oameni care și-au pierdut inocența să și-o recapete cu timpul, chiar și la senectute. Și de acest aspect trebuie să ținem seamă, dar cert este că CIVITAS INNOCENTIAE este pentru cititorul din viitor, o cetate pentru oameni curați, care vor merge pe calea lui „Armaghedon revelat”. Atunci vor apare oamenii noi, oamenii inocenți, de care țara are nevoie. Simbolul inocenței este OMUL IISUS, căci a fi inocent nu înseamnă a fi naiv, credul, ci pur, purificat.
Și m-am bucurat imens când am întâlnit o echipă de tineri care, la intrarea de la Romexpo, strângeau adepți pentru inițiativa lor numită „OAMENI NOI”, o inițiativă de reformare a legilor electorale, pentru a reînnoi complet clasa politică. Sunt ideile „srtrăzii”, care prind acum chip legal și e posibil ca noua clasă politică a „oamenilor noi” să fie inocentă, să nu mai fie nici un om politic corupt. Iată un pas către Cetatea Inocenței.
În general, cititorii pe care i-am întâlnit la Gaudeamus sunt foarte buni judecători ai scenei politice. Mai ales oamenii în vârstă, care știu ce carte să aleagă. Dar oamenii sunt total în ceață, fiindcă producția masivă de carte este comercială, îi trage în jos, nimeni nu scrie pentru „un cer nou și un pământ nou”, românii sunt debusolați, au dat-o pe bulisme, pe bășcălie, care este moartea încrederii, nu mai au încredere în nici o promisiune, în nimic, nu mai înțeleg ce se întâmplă, și-au pierdut și umorul, fiindcă de zeci de ani au fost mințiți și nu a apărut nici un cap limpede care să le dea speranța întreagă, să le rezolve criza, să le dea soluția realistă.
Pe vremea turcilor, românii s-au turcizat, apoi s-au austro-maghiarizat, s-au rusificat, s-au evreizat, mai nou s-au manelizat, acum ne americanizăm, unde mergem? Monarhia nu a salvat România, nici rusificarea, nici ovreizarea n-au salvat-o, nici masoneria, nici americanizarea n-o să o salveze. Atunci, cine? Numai noi, românii, o putem salva, dar e nevoie să o românizăm, fiindcă ea, săraca, e total alterată, iar după cum o călăresc cei de la putere, a devenit o mârțoagă, care nu mai are putere să scoată căruța din groapă. Românii trebuie să înceapă cu ei românizarea. Românizarea României va termina cu Românica și va aduce țara pe drumul ei organic, acela al României profunde. Pentru acest ideal merită ca Târgul Gaudeamus să lupte să fie ce spune statutul lui că este, o carte de învățătură. Din păcate, la această ediție, 2018, care a fost dedicată Centenarului Unirii, a existat o masă rotundă ca la Hollywood, în care se bătea apa în piuă pe aceleași teme patriotarde, fiindcă participanții, de tipul expirat Ion Slinoiu, erau departe de a fi inocenți, de a fi „oameni noi”. Din fericire, „oamenii noi” stăteau afară, strângeau adepți pentru a reda românului încrederea în puterea votului său. Fie ca Centenarul să aducă o trezvie, de la care să înceapă românizarea României!
Lasă un răspuns