Cetatea de la Șiria (jud. Arad) a avut statut de cetate regală

Printre fortărețele carpatine cu statul regal s-a numărăt și Cetatea Șiria. Printre importantele personalități istorice care au administrat cetatea s-au numărat Iancu de Hunedoara, regele Sigismund de Luxemburg, despotul sârb George Brancovici, Matei Corvin, dar și familia Báthory. Cetatea Șiria este o cetate monumente istoric (cod LMI AR-II-a-A-00650), datând din sec. al XIII-lea (1331), zidită pe Dealul Cetății (496 m altitudine), de unde domină regiunea din jurul localității Șiria. Rolul îndeplinit de cetate era strategic, de apărare, dar și economic, având arondate 110 sate. Arhitectura cetății are câteva părți: corpul central clădit pe o stâncă de formă neregulată ovoidală cu diferențe de nivel. La vest peretele este lung de 24 m, înalt și cu găuri (posibile ferestre?). Spre nord se văd rămășițele unui donjon (turn). A dispus de diferite încăperi, iar subsolul comunică cu spațiul unei curți exterioare printr-o ușă ce se închidea după necesități. Curtea exterioară avea dimensiuni de 36-38 m., cu ziduri aproape intacte. Grosimea zidului este 130 cm, și înalt de 3,5 m. Spre nord este o deschizătură în zid ce ne semnalează faptul că aici era odată una din porțile cetății. Peste șanțul din fața cetății a existat și un pod mobil ce ușura trecerea.

Donjonul și zidul înconjurător sunt părțile cele mai vechi ale cetății. Donjonul cu vârful ruinat este lung de 109 m și lat de 18 m. În fața corpului central este un zid protector la o distanță de 2,5 m, închizând o curte mică de refugiu. Zidul înconjurător are lungimea de 28 m, cu intrare doar din partea de vest. Șanțul cetății situat în fața curții exterioare avea în unele porțiuni adâncimea de zece metri și o lățime de 14 m dar pe unele porțiuni a fost mai puțin abrupt. Tunelurile subterane au înălțime de 1,9 m și o lățime la bază de 1,8 m. Porțile cetății sunt patru la număr. Poarta principală pe latura nord-est de 2,9 m la bază dispunând de două deschizături alăturate – una mare pentru carosabil și alta mică oferită pietonilor. Poarta „verticală” a zidului protector realizează accesul peste șanțul lat de 12 m și adânc de șase metri. Mai sunt: poarta de pe zidul laturii vestice a curții exterioare și ultima poartă (nesigură) ce asigură accesul în corpul central. Materialele de construcție folosite sunt: piatră adusă din cariera Galsa, de la o depărtare de 3,5 km, nisipul și varul stins direct pe piatră (mortar cald). Proveniența lui era din varnițele de la Agrișul Mare situate la 12 km distanță peste deal. Etapele de execuție ale lucrărilor de construcție sunt în număr de trei, succesive. Astfel la început a fost realizat Donjonul (un Turn al Cucului, al Craiului), cu construcțiile anexe (zidul înconjurător și o parte a corpului central (după invazia tătară la 1241 și a doua jumătate a sec. al XIII-lea). Apoia a urmat corpul central și îngroșarea zidurilor cu contraforturi (în timpul domniei lui Iancu de Hunedoara). Ultima etapă a constat în amenajarea corpului central, curtea exterioară și zidul protector din fața corpului central de vest, în timpul stăpânirii familiei Báthory (a doua jumătate a sec. XV-lea și începutul celui celui de-al XVI-lea). Sub stăpânirea turcilor zidurile au fost întărite, sporind siguranța cetății în fața atacurilor. Stilul cetății este romanic, existând un donjon masiv, locuibil prevăzut cu două-trei etaje, iar la partea superioară dispune de creneluri.

Clădită strategic pe dealul Şiriei, fortăreaţa supraveghea de la înălţimea zidurilor şi a turnurilor sale toată zona de jur-împrejur şi drumul de la Lipova către Oradea. Deşi era apărată de şanţuri adânci greu de trecut, Cetatea Şiria a fost cucerită şi distrusă, însă multe dintre zidurile ei, rămase în picioare, amintesc de măreţia unei cetăţi impunătoare. Ioan de Hunedoara, Matia Corvin şi Gheorghe Doja sunt doar câteva dintre numele care se leagă de istoria cetăţii. Prima atestare sigură a cetăţii Şiria este făcută abia din anul 1318. A fost, vreme îndelungată, o cetate a coroanei, asociată cu Comitatul Zarandului. De la început a dispus de un domeniu important, în care voievozii şi cnejii români erau rânduiţi în slujirea ei. De la 1390 trece în mâini private. A fost în stăpânirea despotului sârb Gheorghe Brancovici din 1439. În anul 1453 cetatea este preluată de către Ioan de Hunedoara, guvernator al regatului. În a doua jumătate a secolului al XV-lea, cetatea a fost deţinută de Matia Corvin. În 1464, regele Matia Corvin dăruieşte aceeaşi Cetate Şiria familiei Bathory, care, prin Ştefan, a avut mult timp demnitatea de voievod al Transilvaniei. Importanţa din acea vreme a Cetăţii Şiria este demonstrată şi de numărul mare de localităţi arondate. În 1525, domeniul Cetăţii Şiria număra 121 de sate, trei oraşe şi mai multe târguri şi 2.038 de locuitori. Multe erau conduse de către elita măruntă, româneasă, (cneji, crainici, preoţi), cum ar fi acel voievod Vasile de Arăneag, pomenit în anii 1493-1494. În 1514, cetatea este asediată, cucerită şi devastată de răsculaţii lui Gheorghe Doja. Odată cu prinderea şi uciderea lui Doja, fortăreaţa se întoarce în proprietatea nobililor maghiari şi-şi redobândeşte importanţa; puţin mai târziu intră în jocul politic care a dus la războiul civil dintre partizanii Szapolyeştilor şi ai Habsburgilor.

La jumătatea secolului al XVI-lea, în 1566, Cetatea Şiria a fost cucerită pentru prima dată de către turci. Recucerită în 1595 de către creştini, are prilejul să-l găzduiască şi pe Mihai Viteazul, în trecerea sa către Viena. După câteva noi asedii, în 1607, ajunge din nou sub stăpânire otomană şi rămâne ocupată până în anul 1693. Cetatea s-a menţinut cu aproape întreaga sa zestre de construcţii până după răscoala din 1784 a ţăranilor conduşi de Horea, Cloşca şi Crişan. Pentru a preîntâmpina folosirea sa de către alţi „rebeli”, trupele habsburgice au primit ordinul de a o distruge până la starea de ruine, cu ajutorul artileriei. Este motivul pentru care astăzi numai un ochi avizat mai poate distinge vechile sale componente funcţionale. Dar Cetăţile Şiria, Şoimoş şi Dezna sunt legate de o legend locală. Se spune că au fost construite de trei surori în urma unei prinsori. Fiecare s-ar fi lăudat că va construi o cetate măreaţă într-o sigură zi. Cetăţile au fost clădite peste noapte, însă tot efortul constructorilor a fost în zadar, pentru că s-au năruit a doua zi. Legenda spune că, pentru trufia lor, cele trei surori au fost transformate în şerpi albi. Fiecare poartă o coroană de aur pe cap şi o cheie de aur în gură. Ele aşteptă şi astăzi ca să le găsească cineva, să le ia cheile ca să se poată trans­forma din nou în fecioare, iar cetăţile să reapară aşa cum au fost ele construite. Privită de la poalele Dealului Şiriei, cetatea pare că ajunge până la cer. Stânca pe care a fost construită, zidurile ei înalte de piatră şi turnurile de apărare şi şanţurile adânci amintesc de gloria acestei fortificaţii. Chiar dacă a fost distrusă, Şiria rămâne şi astăzi o cetate impunătoare care a jucat un important rol strategic timp de cinci secole.

Dacă vom căuta de unde pornește denumirea sa de Șiria (Siria, Sirius, Suria, Șuriu, Siriu), putem „călători” spre Asia unde se și află Siria (Sūriyā sau Sūrīyah), oficial numită Republica Arabă Siriană, acesta fiind o țară din Asia de Vest, mărginită de Liban și Marea Mediterană la vest, Turcia la nord, Irak la est, Iordania la sud și Israel în sud-vest. Capitala țării este Damasc, unul din cele mai vechi orașe din lume populate continuu. Denumirea românească „Siria” era altădată sinonimă cu Levantul (cunoscut în arabă ca al-Sham), deși statul modern cuprinde teritorii ale mai multor regate și imperii vechi, inclusiv civilizația eblană a mileniului 3 î.Hr. În epoca islamică, Damascul a fost sediul Califatului Omeiad și capitala provincială a Sultanatului Mameluc din Egipt. Printre sirieni sunt mulți creștini (2.5 milioane), dar deasemenea, există multe mănăstiri creștine. Mulți dintre creștinii sirieni aparțin clasei socio-economice înalte. Putem vedea aici puntea care există de sute de ani între România și această zonă arabă unde erau trimise daruri și cărți tipărite de domnitorii români în limba arabă. Putem face o legătură „onomastică” și cu Munții Siriului (jud. Buzau), zis și Sireu în „Balada lui Gheorghelaș”. Numele putea fi ales din dubla numire a Marii Zeițe Is-Is (sau în oglindă Si-Si, „Si – Rea” (Reea), sau „Partea cea rea a venirii „cataclismice” a Noii Creații”, după selecția „judecății de apoi” ce va fi mai înainte – Vechea Religie Pământeană Valaho – Egipteană a Geților de Aur primordiali).

Poate reconstituirea zidurilor vechii cetăți regale a Șiriei și crearea unor facilități locale va atrage mai mulți turiști și va oferi doritorilor o imagine despre măreția unor vremuri de mult trecute…

One Response to Cetatea de la Șiria (jud. Arad) a avut statut de cetate regală

  1. Pingback: Trei cetati surori - Romania Military

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*