Anul 1954 avea să aducă cu sine unele descoperiri importante pentru istoria noastră antică. Astfel cercetările sistematice conduse de Constantin Daicoviciu pe platoul cu șase terase din așezarea civilă de la Vest de Sarmizegetusa Regia, au condus la descoperirea de către arheologul I.H. Crișan a unui fragment ceramic cu ștampila DECEBALVS și un al doilea, cu ștampila PER SCORILO (tradus ca posibil „Decebalus fiul lui Scorillo”). Vasul care poartă această inscripție este unul cu totul ieșit din comun. Avea forma unei pâlnii (crater) și a fost lucrat la roată, din lut roșiatic. Dimensiunile sale (raportate la forma ciudată a vasului) sunt impresionante: înălțimea 75 cm, diametrul gurii 125 cm, iar cel al fundului de doar 6 cm (cifrele variază puțin de la un autor la altul). Buza îngroșată a fost străpunsă de patru perforații, situate față în față două câte două, care sugerează, spun specialiștii, că vasul era suspendat.
Vasul cu inscripție a fost găsit în așezarea civilă a Sarmizegetusei Regia, primele fragmente fiind recuperate în 1803, restul în 1954 și 1955. Acesta datează cu certitudine de la sfârșitul sec. I d.Hr., undeva în vremea marelui rege Decebal. Această reconstituire 3D poate aduce noi elemente în studiul rolului acestui vas considerat a fi de ritual. Un vas conic de ceramică asemănător, dar de mai mici dimensiuni, a mai fost descoperit în așezarea geto – dacă de la Popești (cetatea Argedava sau Sargedava) din județul Giugiu. De asemenea, în componența Tezaurului geto-dac de la Sâncrăieni (jud. Harghita) unele cupe din argint sunt de tip „crater”. Prin forma sa, asemănătoare cu forma rhytonurilor geto-daco – trace ce nu puteau să fie așezate pe un plan drept (ca și amforele), ci folosite în cadrul unor ritualuri pentru libații, stropiri, sau doar fixate într-un suport, el își dovedește unicitatea. Nevoie de suport vine din explicitarea faptului că această lume fără prezența zeului creator nu poate exista, nu poate sta în picioare. Așa cum zeul „îmbrățișează” lumea noastră pătrată (pe modelul statuilor tip „menhir”), sau cum apare Scaunul de Judecată sau Scaunul lui Dumnezeu pe marginea Sfântului Altar din bisericile noastre ortodoxe. El mai poate reprezenta instabilitatea lumii noastre materiale, ce se poate răsturna foarte ușor (potopul, valul cel mare ce poate spăla planeta). Posibil adăpostit în construcția rotundă în care a fost descoperit, vasul era scos în cadrul unor sărbători și folosit ca vas de amestec al unor lichide din care se putea bea, sau se putea boteza, stropi. Deasemenea vasul putea fi folosit ca o candelă cu un fitil plutitor. Numai după cercetarea microscopică a peliculei de la suprafața fragmentelor originale vom putea afla la ce era folosit acest unic vas de asemenea dimensiuni. Reconstituirea sa 3D aduce noi interpretări legate de modul în care era folosit acest vas și care era rolul său în anumite ritualuri. (G.V.G.)
Lasă un răspuns