Spectrul tiranului luminat

Am revăzut recent serialul „Tudors” și mă gândeam ce-ar fi dacă ar veni la conducerea țării un tiran luminat, fiindcă România nu a cunoscut o astfel de experiență. S-au încercat toate soluțiile, a avut tot felul de dictatori, dar de paie, agramați, fiindcă s-a ajuns la haos. În schimb, tiranul luminat Henric al VIII-a a dus Anglia acolo unde o vedem acum, poate cea mai perfectă țară capitalistă. E adevărat, un tiran luminat aici, în România, ar nimeni acum într-un moment tare tulbure. Este foarte greu să te lupți cu japițele din interior. Istoria s-a făcut până acum în special cu dușmani din afară, cu lupte externe. Dar acum se distruge prin lupte interne, nu se face nici un fel de istorie, ce se întâmplă este anti-istorie. De fapt, e un rău vechi, care s-a tot perpetuat. Iată ce spunea un poet fabulist ca Gr. Alexandrescu, acum aproape 200 de ani, de care „săpătorii” de azi sigur n-au auzit: Cele mai multe rele nu vin de pe afară,/ Nu le aduc străinii, ci ni le face toate / Un pământean d-ai noștri, o rudă sau un frate.

Ce nenorocire și ce aberație, să duci o țară a lui Dumnezeu, ca un rai, în prăpastie, să transformi România în Românica, în tot ce este mai jos, mai jos și decât manelismul, adică într-o zonă în care se conturează dispariția identității, ca transformarea țăranului de glie în mârlanul de la oraș, ca transformarea unei ființe vii în marfă, în piață de desfacere pentru alții. Ba există și spectrul ca nimeni să nu mai vrea să ne cumpere, nici ca sclavi, să mai aibă de a face cu niște tâmpiți.

Toată populația normală a României cred că așteaptă ca teroriștii de la putere să se trezească odată, să vadă cu ochi lucizi prăbușirea țării, tragedie de care profită dușmanii ei, așa cum sunt extemiștii care cer autonomia Transilvaniei, care văd Centenarul Unirii nu ca pe o sărbătoare, ci ca pe o rușine a Europei! Asta vor acești inconștienți, o decapitare a țării, mai rău ca pe vremea țariștilor, bolșevicilor sau hitleriștilor!?

Sfârtecarea din sânul puterii este așa de cumplită încât inconștienții cer acum ca România să nu mai preia nici conducerea Consiliului Europei. Iată ce spune un lider fără perdea: „În condițiile războiului politic total din aceste luni, România nu este pregătită să preia președinția Consiliului UE”, ca și cum el nu face parte din acest război!? E la putere de zeci de ani, e co-părtaș la mizerie, iar acum o face pe dizidentul dl. Alde Haida De! Să-și asume războiul, așa cum trebuie să și-l asume și diversioniștii Roexist. Ieșim din UE că tot stăm degeaba acolo, îi încurcăm, balastul românesc trage nacela în jos.

Cât se vor mai juca cu focul ticăloștii de la putere? Și de ce parlamentarii care mai au un pic de minte stau deoparte? Unii sunt de zeci de ani în parlament și nu iau nici o atitudine, îi cunosc personal pe unii care și-au mărit doar moșiile, au cumpărat case, pământuri, au sume uriașe la banci, pentru ce? Pentru cine? Statul nu a recuperat nimic de la hoți. De ce? Fiindcă sistemul nu funcționează. Pentru că, de fapt, nu aveam nici un fel de sistem. „Sistema”, de care vorbea Caragiale, e haosul.

Nu există nici o zguduire a nervilor acestor „canalii de pe uliți”, cum îi numea Eminescu?

Și haosul a dus la dispariția opoziției, care este cea mai mare tragedie, marionetele, orb(an)ii care o fac pe opozanții, sunt la fel de co-părtași la mizerie, sunt o mare amenințare la adresa democrației. Nu vedeți, nici nu se mai vorbește despre democrație! Oare pe unde o mai fi această frumoasă doamnă? Sigur e la spital, au îmbolnăvit-o de sifilis. Ei cred că, dacă tac, dacă bagă capul în nisip, dacă se fac că nu văd, totul trece. Asta-i că nu mai trece, rămâne, rănile nu se mai cicatrizează, rămâne răul pe care îl fac. Ce au realizat alde Băsescu sau Iliescu cu jocul de-a baba oarba, băgându-i pe români în tunelul mitomaniei? S-a dovedit că au pregătit terenul pentru o clasă politică inconștientă, lașă, barbară pe toate fronturile. Ei credeau că UE e o vacă de muls și că vaca nu dă din copite, rabdă, așa cum crede mitomanul că tot se zboară se mănâncă? Dacă li se spunea românilor că sunt cei mai tari din parcare, ei credeau, credeau că sunt cei mai vechi dintre pământeni, că din cauza UE românii nu pot fi liberi și nu scapă de criza prelungită, că UE ar avea tot interesul ca țara noastră să fie în criză, tot felul de minciuni, o plasă incredibilă, o capcană din care nu pare să mai fie scăpare.

Acum se joacă cu focul cei care vorbesc de Roexit, adică de o ieșire a României din UE. Dar România este Anglia? Am avut noi vreodată o dinastie puternică? Am avut vreun tiran luminat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*