Condițiile pe care trebuie să le împlinească cei ce se căsătoresc nu sunt întotdeauna cele precizate în Dreptul civil sau în cel canonic, ori sunt exprimate într-un mod propriu, sui generis. Unele dintre acestea ne duc cu gândul chiar la preceptele Dreptului roman. Dintre acestea menționăm: timpul cel mai potrivit de a oficia Taina Sfintei Cununii este ziua de Duminică.
În cazul în care nunta se face în alte zile, consecințele sunt nefaste: „Frunză verde lemn uscat,/Parcă marți m-am însurat, / Parcă vineri am vorbit/ Și marți m-am logodit, / Că defel nu-s fericit,/ Că de când m-am însurat/ Peste multe rele-am dat” (IV, 419); „Dracul a mai văzut nuntă miercurea!” (IV, 522); ,,După ce toate-s în cercuri/ Și nunta o avem miercuri” (IV, 522); „Toate pe dos și nunta marțea” (IV, 523).
De asemenea, nu se face nunta în post: „Ca nunta în post” (IV, 523); „Mai văzut-ați nuntă-n post/ Cu fasole și cu borș?” (IV, 527); vârste legiuite: „Însoară-te până nu-ți trece vremea” (IV, 391; X, 261); „Însurarea de tânăr ca mâncarea de dimineață” (IV, 398; IX, 74); „Însuratul de tânăr și mâncarea de dimineață n-au greș” (IV, 398); „Sculatul de dimineață și însuratul de tânăr nu strică niciodată” (IV, 399); „Până la 20 de ani se-nsoară cineva singur; de la 20 la 25 de ani îl însoară alții; de la 25 la 30 îl însoară o babă; iar de la 30 înainte numai dracu-i vine de hac” (IV, 397); „Tinerii să cuvine, până a nu-și vătăma năravurile cele bune să se căsătorească, ca bine să trăiască” (VIII, 269); vârste apropiate: „Cel bătrân cu tânără când se însoară, ca cel ce se joacă cu minge și cu păpușă, ce trece din mână în mână” (IX, 74); „Nevastă cam de-o potrivă la vârstă să-ți dobândești, ca să nu te-nvrednicești la verigă să păzești” (VIII,400); „Cei ce se căsătoresc nepotriviți la vârstă, nu pe seama lor se căsătoresc, ci pe seama celor de-o potrivă la vârstă. Vezi să n-o pați!” (VIII, 269); inexistența unei alte căsătorii la unul din cadidații la căsătorie: „Cel cu două neveste lesne închide ochii, că una de-o parte și alta de alta îi trag ștreangul de gât” (VIII, 400); prezența fizică la oficierea căsătoriei a celor doi miri: „Cine nu se află la nunta-i acasă,/ Atunci altu-n locu-i joacă cu mireasa” (IV, 519); „Vai de mireasă, când nu-i mirele”(IV, 450); „Vai de cel ce nu-și este la nunta sa” (IV, 519); dragoste reciprocă: „Cine pe soție iubește, pe sine însuși se iubește, că soția sa este din însuși trupul său” (VIII 538); „La căsătorie, unire sufletească, dragoste frățească și pungă obștească” (VIII, 268);
Avem și proverbe în care distingem mentalitatea veche românească, potrivit căreia părinții sunt cei ce aleg mirele sau mireasa: „Câți din dragoste s-au luat spre căsătorie, n-au dus-o până la sfârșit” (VIII, 268); deplinătatea facultăților mintale: „În zadar la muiere frumusețe fără minte” (VIII, 353); stare materială necesară asigurării existenței familiei: „Însurare fără stare, să fii gata de țesală” (IV, 397); „Întâi casă, apoi nevastă și în urmă boi buni de arătură” (VIII, 229); „La însurătoare și la moarte nu se poate să n-ai parale”(IV, 400); stare psihică normală: „Întâi să-ți depărtezi de la tine mânia, furia, temerea, neastâmpărarea, necredința și să îmbrățișezi dragostea, liniștea și unirea, apoi să te căsătorești, ca să bineviețuiești, că, dimpotrivă, și pe tine și pe soți ta vă faceți nenorociți și vai de copiii voștri!” (VIII, 267). libertate deplină privind alegerea: „Silita căsătorie/E frigură de livie” (IV, 300); cunoașterea cât mai profundă: „Nici pânză, nici muiere să nu cumperi la lumânare, că și una și alta la față te înșeală” (IV, 463);
Logodna este cunoscută de creatorul proverbelor, mai cu seamă că în vechime ea se oficia separat de cununie, uneori cu mulți ani înainte, fiind o promisiune ce și-o făceau tinerii înaintea unei mari despărțiri(oaste, război, călătorie, studii etc.). Și logodna se făcea tot în zi de duminică, alte zile fiind nefaste pentru reușita legăturii dintre cei doi: „După ce erau tineri/Se logodiră Vineri” (IV, 418). Ea avea putere de legătură între tineri, atât pentru conștiința lor, cât și pentru comunitate: „Logodna leagă ca și cununiile. Nu te abate din datoria lor” (VIII, 3061). Cu toate acestea, ea nu are puterea Tainei Sfintei Cununii: „Până nu m-oi vedea cununată,/ Nu mă țin că-s măritată” (IV, 326); Perioada de timp dintre logodnă și cununie varia de la caz la caz: „Logodna lungă nu-i cam bună, că vorbe multe adună. Îngrijește-te de aceasta” (VIII, 306), mai ales că „Prelungirea cununiilor, cel mai mare păcat”(VIII, 257). Așadar, „Logodna scurtă veselia tinerilor. De ea să te ții” (VIII, 306).
Forma în care se oficiază Taina Sfintei Cununii este menționată în proverbe cu oarecare aproximație. Astfel, întâlnim câteva elemente religioase, alături de altele laice: mirele: „A fi tot mire” (IV, 449); ,,Șede parcă nu-i place mirele” (IV, 449); mireasa: „Ca la noi la nimeni, cu mireasa dinainte”(IV, 451); ,,Șade ca o mireasă” (IV, 454); „Șede parcă i-a murit mireasa” (IV, 452); nașii: „A murit fina, s-a pierdut cumetria” (IV, 362); ,,A-i ține cuiva lumânarea” (VII, 35)- naș; „Ca nunul la nuntă” (X, 270); „După lumânare și mire”(IV, 448); „Femeia însărcinată nu cunună, că-i păcat” (IX, 298); În cinstea nunului joacă toți proștii” (X, 269); „S-a săturat finul de nașu” (IV, 361); podoaba miresei: „Pân-a se găti mireasa,/ Ochii ginerelui să iasă” (IV, 451); cununiile: „A pune pirostiile pe cap” (III, 304); ,,Cu cunună ca o coroană” (IX, 69); „Cu cunună pe cap, ca fetele mari” (IX, 69); „Cununa e lucru mare,/Nimeni n-o poate stricare,/ Numai unul Dumnezeu/ Și când iartă soțul tău”(IV, 328); „Cununiile la om acest dar numai îl au, că cum se pun în capul tău dragostea ți-o depărtează, temerea ți-o întemeiază”(VIII, 256-257); „Dulci sunt cununiile, dar în greu jug te bagă; toți o cunoaștem și o urmăm, lucru de mirare” (VIII, 257); cântări de la Cununie: „A-i cânta ,,Isaia dănțuiește”(VII, 25); sărutarea cununiilor: „A-i săruta cununiile” (IV, 327); sărutarea miresei: „Cuvântul de căsătorie se dă prin sărutare” (VIII, 268); ducerea de subsioară a miresei: „A lua de subsioară ca pe mireasă” (IV, 454); plânsul miresei: „A plânge ca o mireasă” (IV, 453); „Taci, mireasă, nu mai plânge” (IV, 452); muzicanți: „Ca nunta fără lăutari” (IV, 526); „Văzut-ai nuntă fără lăutari?” (IV, 526); hore, dansuri, veselie: „Trage danțul după casă,/ Că mireasa-i burduhoasă” (IV, 452); invitați: „La nuntă nechemat nicicum să nu te duci, că-ndată auzi: „Poftim după uși!” (VIII, 425); „Dacă la nuntă ești chemat, ce mai aștepți și nu alergi?” (IV, 527); bârfa lumii: „Moarte fără bănuială/ Și nuntă fără căială”(IV, 525); ,,Moarte fără bănuială și nuntă fără vorbe anevoie să găsește” (II, 621); „Moartea fără jale, ca o nuntă fără cântare” (II, 625); „Nu e moarte fără râs și nuntă fără plâns” (II, 622); „Nu-i nuntă fără plâns, nici comândare fără râs” (X, 270); „Nuntă fără minciună și moarte fără bănuială nu s-a mai auzit” (II, 621); „Când are să fie o nuntă, caii plâng cu trei zile înainte” (IX, 344); certuri și neînțelegeri: „Se poate nuntă fără scurtă?” (X, 270), adică fără certuri, bătăi.
Lasă un răspuns