Bătrân și singur (de Liliana Smerea Vacaru)

Ai semănat în suflet semințe de iubire
Cum semeni, primăvara, semințele pe câmp!
Semințele dau rod când primesc îngrijire
Iar razele de soare și ploaia vin la timp!

Când nu sunt toate-acestea, semințele se seacă.
Dac-au rodit puțin, nu-și mai găsesc putere!
Se ofilesc și mor pentru un strop de apă
Sau pentru o buruiană crescută peste ele!

La fel e și iubirea! Odată semănată,
Așteaptă îngrijire, așteaptă mângâieri,
Când simte o schimbare, când simte că-i trădată,
Tu nu-i poți cere astăzi să fie cea de ieri!

Se ofilește-ncet și poate fără veste!
Tu nici nu te gândești că ar putea muri!
Și te întrebi mirat cum de nu-ți mai vorbește,
Care i-ar fi motivul? De ce s-ar ofili?!

Păcat că nu ai înțeles cu-adevărat iubirea,
Așa cum ți-a fost dată: fără interes.
Abia mai poțî s-ascunzi acum dezamăgirea,
Dar este prea târziu! Tu singur ai ales!

Ai tot ținut femei frumoase în brațe,
Șoptindu-le la toate cuvinte de amor.
Nu te-ai gândit o clipă că își făceau speranțe
Și le-ai schimbat ca pe cămăși: ușor!

Când ai putut să te desfeți cu ele,
Te-ai transformat cu totul în păgân!
Dar va veni o zi… Va fi ca toate cele.
Tu însă vei fi singur și atunci vei fi bătrân!

Prin ceața amintirii probabil că-ți va trece
Iubirea vieții tale în pas sprințar, usor.
O vei lăsa și-atunci, neputincios, să plece
Cum ai făcut cu ea, poate… de-atâtea ori!

Păcat că n-ai știut: Iubirea e-o sămănță!
Acolo unde-o semeni, să știi s-o ocrotești!
Ea nu crește cu vorbe, nici cu indiferență,
Iubirea crește atunci când știi să o-ngrijești!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*