Cetatea Piatra Șoimului din Peștiș (jud. Bihor)

Cetatea „Piatra Șoimului” se află în satul Peștiș, sat aparținător orașului Aleșd (jud. Bihor). Orașul Aleșd este așezat în partea de est a acestui județ, pe D.N. 1 (E 60), la 38 km de Oradea și la 112 km vest de municipiul Cluj-Napoca. A devenit oraș în 1968. În componența orașului intră azi patru așezări: Aleșd, Peștiș, Tinaud și Pădurea Neagră. Dovezi ale existenței omului sunt din cele mai vechi timpuri pe cursul superior al văii Crișului Repede. Condițiile geografice favorabile și resursele naturale ale solului și subsolului zonei în care se află așezat orașul Aleșd au favorizat apariția timpurie în istorie a vieții omenești pe aceste meleaguri. Stau mărturie în acest sens descoperirile de urme ale existenței omului încă din paleolitic, apoi din neolitic, precum și din epoca metalelor. Nu lipsesc nici descoperirile dacice din epoca fierului. Se știe că dacii din Bihor au folosit moneda proprie dacică încă din secolele III și II î.Hr., monede de tipul Dyrrhachium și Apollonia, și mai ales monede republicane. Descoperirile arheologice dovedesc participarea dacilor de pe întreg teritoriul actualului județ Bihor la istoria Daciei din vremea lui Burebista, a urmașilor săi și a lui Decebal.

Numită de unii și Cetatea Sinteu, fortificația Piatra Șoimului este atestată documentar începând cu anul 1306. Conform unor surse istorice, construcția cetății a început în anul 1242, adică la finalul invaziei mongole-tătare din 1241 – 1242 care a pustiit așezările din Transilvania; cetatea a fost finalizată în anul 1276. Inițiatorul constructiei ar fi fost un nobil maghiar, judele regelui Bela IV, Geregye Pal (Paul), care aparținea unei familii de nobili ce adusese servicii coroanei maghiare în timpul invaziei tătare. Cetatea își trage numele de la stânca înaltă de 500 m pe care este ridicată și care era considerată accesibilă doar pentru șoimi. Scopul cetății era să servească drept centru nobiliar pentru zona cunoscută sub numele de Țara Bistrei, zona care se întindea asupra unor teritorii ce fac parte din jud. Bihor (partea de nord şi de vest) și Sălaj (partea de sus si sud-vest). Cu timpul domeniul Cetății Pietrei Șoimului a ajuns să stăpânească mai multe așezări, uneori alipite cu forța; în 1406 de domeniu aparțineau 47 de sate, acesta întinzându-se până la Huedin. Cetatea a avut mai multi stăpâni, între care amintim:

Familia Geregye – primii stăpânitori ai Cetății Piatra Șoimului, dând Transilvaniei pe unul din mulții ei principi (Nicolae Geregye, 1265 – 1270 și în 1272 – 1274); familia Geregye a pierdut stăpânirea cetății atunci când fiii întemeietorului cetății au fost acuzați de trădare de către coroana maghiară, iar proprietățile lor din Bihor și Salaj au fost împărțite între familiile Borșa, Csanad și episcopia catolică din Oradea;

Familia lui Thomas Borșa – această familie a preluat Cetatea Piatra Șoimului si a stăpânit-o până când la rândul ei este acuzată de trădare, și va pierde cetatea și toate posesiunile nobiliare; cetatea Piatra Șoimului revine coroanei maghiare; menționăm însă că din familia Borșa provine unul din principii Transilvaniei, Roland Borșa (1282, 1284 – 1285, 1288 – 1294);

Familia Kaplan – Kaplan Janos dobândește cetatea de la coroana maghiară;

Familia Dragffi – se trage din familia maramureșeană a comitelui Drag; din aceasta familie provine Bartolomeu Dragffi, care a fost principe al Transilvaniei între anii 1493 – 1499 și care l-a sprijinit pe Ștefan cel Mare în lupta împotriva Regelului Poloniei, Ioan Albert, iar în 1479 i-a învins pe turci în bătălia de la Câmpul Pâinii, alături de Pavel Chinezu; tot din această familie provine Ioan Dragffi, comite ale Timișoarei în 1525;

Familia Banffy – a avut mai multe proprietăți în Bihor, Cluj și Sălaj, unele dintre acestea existând încă, fiind clădiri de patrimoniu cultural (Castelul Banffy din Bontida – Cluj, Palatul Banffy și Casa mică Banffy din Cluj Napoca – Cluj, Castelul Banffy din Borșa – Cluj, Castelul Wass – Banffy din Gilău – Cluj, Conacul Banffy din Garbou – Cluj, Castelul Banffy din Nușfalău – Sălaj) ; a dat doi guvernatori ai Transilvaniei:

În 1599 stăpân al cetății este Ștefan Bocksai, susținător al luptei împotriva otomanilor, comandant al cetății Oradea, principe al Transilvaniei pentru o foarte scurtă perioadă de timp (1605 – 1606) și care de altfel a murit otrăvit în timp ce ocupa această funcție;

În 1610, cetatea aparține cancelarului Ioan Imreffi și soției acestuia, iar în 1614 lui Mihai Imrefi și soției sale, Elisabeta Zolyomi; poate merită menționat, ca o curiozitate, că soția lui Ioan Imreffi a fost judecată pentru vrăjitorie într-unul dintre cele mai celebre procese de acest fel din sec. XVII; aceasta, împreună cu o altă doamnă din nobilimea transilvăneană, Ecaterina Dengelengi, au fost acuzate că țin la cetățile lor bătrâne românce pentru a face vrăji în scopul atragerii principelui Gabriel Bathory;

Un alt stăpânitor al Cetății a fost Gavrilaș Movilă, fost domn al Țării Românești (1618 – 1620), mazilit de turci și care se căsătorește cu Elisabeta Zolyomi, rămasă văduvă; Movilă moare în 1637 la Cetatea Piatra Șoimului, nu înainte să fi încercat să se întoarcă pe tronul Țării Românești cu sprijinul principelui transilvănean Gabriel Bathory;

După moartea lui Gavrilaș, cetatea revine principelui Gheorghe Rakoczi al II-lea şi urmaşilor săi, pentru ca în 1660, la moartea principelui cauzată de rănile suferite în lupta împotriva turcilor de la Gilău, domeniul să se afle în posesia Sofiei Bathori şi a lui Francisc Rakoczi, soţia şi fiul principelui;

Movilă nu a fost singurul stăpânitor român al Cetății Piatra Șoimului; Constantin Șerban, domn al Țării Românești între anii 1654 – 1658 și al Moldovei între 1658 – 1659, a fost și el stăpân peste acest domeniu; alungat din Moldova, C. Șerban s-a refugiat în Transilvania, cumpărându-și aici mai multe domenii; în cei doi ani petrecuți aici a ctitorit o biserică de piatră în Tinăud, a favorizat scrierea şi copierea multor cărţi religioase în limba română, întemeind şi o şcoală în care copiii au fost iniţiaţi în tainele scrierii şi cititului în limba română; moare în 1682;

În timpul ocupaței otomane (a pașalâcului de la Oradea, 1660 – 1692), cetatea a fost reședința de sangeac; însemnând „steag”, sangeacul era o subdiviziune a pașalâcului);

În 1699, întreaga Ungarie și Transilvanie erau eliberate de sub ocupația otomană, cu sprijinul Imperiului Habsburgic; nobilimea maghiară își pierde dreptul de a-și alege regii; au existat mai multe încercări de redobândire a independenței care au avut efect și în Transilvania; una dintre formele de luptă a fost războiul curuților;

Existența Cetății Piatra Șoimului se încheie în anul 1711, când ea este aruncată în aer de trupele imperiale habsburgice deoarece servise ca centru de rezistență a curuților – adversari ai Imperiului Habsburgic.

Astăzi, sunt vizibile doar ruinele cetății de odinioară; o parte din piatra cetății a fost folosită la construcția capelei baroce a familiei Batthyany în anul 1821.

Cetatea Piatra Șoimului a avut un destin dual:

Pe de o parte a fost suficient de importantă pentru a servi ca modalitate de răsplătire a celor fideli coroanei maghiare, sau ca centru militar și administrative; Pe de altă parte, nu pare să fi purtat prea mult noroc stăpânilor ei care s-au succedat cu o frecvență destul de mare.

Astăzi Cetatea Piatra Șoimului, printr-un proiect de reconstituire, are șansa de a redeveni o atracție – de această dată una turistică, dar și un simbol regăsit al orașului Aleșd. Așteptăm să o vizităm cu drag. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*