Chiar și cu avizul Consiliului Concurenței, de fapt, tot o intervenție brutală pe piața liberă a prețurilor ar fi… Și nu este vorba de „beneficiile” pentru consumatori, oricum discutabile, ci despre sacrificarea unor lucruri fundamentale, chiar tabu pentru mecanismul nostru lent de a înțelege mersul economiei de piață, cu bunele și relele ei.
De fapt, suntem prea săraci în felul de a ne fi consolidat vreme de trei decenii democrația și economia de piață pentru a ne bucura acum de acest „ciubuc” oferit de guvernanți: plafonarea impusă a unor prețuri. Căci despre asta este vorba în intenția lor de a elimina supraacciza din combustibili. Un ciubuc cât o sticlă de benzină la un plin de rezervor, dar care le va consolida (căci mită fără scop nu există, nu?!), un instrument extrem de periculos: intervenția în prețurile pieței. Pentru că eliminarea supraaccizei reprezintă doar o mănușă care să mascheze unghiile guvernamentale ce vor putea descărna ulterior economia de piață de orice alt preț care deranjează.
Guvernul nu a făcut așa ceva nici măcar cu tarifele la gazele naturale… Și nici a prețului la pâine… În primul caz, a lăsat economia de piață să ne ardă în continuare la buzunar, în celălalt nu a stabilizat prețul pieței la dimensiunea reducerii de TVA aplicată. Pentru că nu avea cum.
Acum vrea să impună o plafonare, dacă nu chiar o scădere a prețurilor la pompă, motivată de renunțarea la supraacciză. Doar că, în prețul benzinei și motorinei sunt mult prea multe alte taxe, pentru a risca să sacrificăm, de dragul unei minime scăderi a prețului la combustibili, la un pilon fundamental al economiei de piață.
Sigur, am putea spune că urmează ceva de neimaginat dacă un guvern este capabil să-și asume rolul intervenționist, de foarfecă al libertăților economice (fie și în parte), pentru a instaura plafonarea prețurilor pe o piață liberă. Ceva cu adevărat grav dacă ținem cont că o asemenea intervenție nu se poate face decât în situații extreme, bine motivate, pe o perioadă de maxim trei ani (dar cam de atât ar fi și nevoie pentru a extrage și celălalte rădăcini fragilizate ale economiei de piață, nu?). Iar așa ceva nu a făcut nici măcar T. Băsescu la momentul tăierilor de pensii și salarii!
Apoi, dacă țara va accepta acest instrument, practic, va gira, fără un referendum de consultare măcar!, posibilitatea intervenției similare și pentru alte prețuri. În plus, după plafonări de prețuri, și reduceri impuse prin mercurialul dictat de guvern, ar putea urma și raționalizări, de ce nu? Nu ale mărfurilor, pentru că suntem o piață de desfacere și o economie exclusiv de consum, ci a libertăților noastre civice. Și doar începem cu cele economice…
Primii care ar trebui să spună „Nu!” ar trebui să fie chiar cei de la Consiliul Concurenței. Să nu se lase angrenați în mișcarea de uniformizare trasată de guvernanți. Să nu accepte transformarea într-un instrument, nu de asigurare a echilibrului pe piață, ci unul de control. Chiar dacă ar fi momiți cu promisiunea unui rang mai înalt al instituției lor, chiar dacă și-ar schimba de-a dreptul numele în Consiliul Planificării Prețurilor, nu ar trebui să accepte să fie ei cei ce vor deschide o adevărată cutie a Pandorei.
Pentru că poate consumatorilor le va plăcea ideea… Oamenii sunt oameni, iar după o plafonare impusă a unor prețuri, s-ar putea să iasă în stradă să ceară reduceri de prețuri și la alte bunuri și servicii!… Este suficient că ne aflăm la marginea unei prăpastii… Că mergem cu ochii închiși încotro ne îndreaptă cealaltă turmă, cea „aleasă”, de la guvernare, aflată ea sub biciul unui ins gata să ne scoată din Europa…
Lasă un răspuns