Filmul american a adus în viața oamenilor o realitate paralelă sau o supra-realitate, cu rezolvări care țin de arta surrealistă. Uman mai este doar umorul. Și dominantă este producția SF.
Elemente de umor există și în cele mai teroriste filme, precum Biohazard Damnation/ Resident Evil: Osânda (2012), unde conflictul se petrece în Republica Slavă, care nu poate fi învinsă nici dacă se aliază America și Rusia, cele două mari puteri ale lumii. Omenirea trăiește într-un adevărat bio-harazd. Este condamnată la o existență aleatoare, fiindcă zombi omoară tot ce întâlnesc în cale.
Evident, tehnica epică este o noutatea absolută, fiindcă Biohazard este o animație originală, dar cu personaje care imită și supradimensionează în același timp realitatea. Și este suficient să spun că filmul este regizat de japonezul Makoto Kamiya, care adună în el virtuțile artei japoneze, Japonia fiind singura școală de film din lume care are puterea să concureze filmul de animație american.
Și încă din anii ’50, de când filmul japonez a intrat în Europa, odată cun capodopera lui Kurosawa, Rashomon, japonezii au învățat să se adapteze la realitățile europene, apoi americane, asimilându-le cu talent și mult umor. Așa este și aici tratată Republica Slavă, din care nu face parte însă Rusia, deși este vârful de lance al slavismului. Dar suntem la film, într-o convenție, și se precizează că Republica Slavă este o fostă țară a blocului comunist care și-a câștigat independența, însă în anii ce au urmat, țara a ajuns într-un dezechilibru total, ceea ce a dus la formarea a două tabere: bogații care conduc țara și săracii care nu mai au nici un cuvânt de spus. Sigur, nu există nici un apropo la România.
Recunoaștem aici schema multor filme SF americane. Bazate pe anumite realități istorice, fiindcă săracii din Republica Slavă se revoltă și pornesc o revoluție ce se transformă rapid într-un război civil. Numai că totul se petrece într-un plan fictiv, căci în război sunt folosiți B.O.W., adică Bio Organic Weapons, niște ființe care sunt setate doar să ucidă. Acești „boi”, am transcrie noi, sunt creați de un parazit care se lipește de sistemul nervos și nu pot fi opriți decât distrugându-li-se creierul.
Personajul Leon (voce Matthew Mercer) este un agent secret american trimis acolo să descopere ce se întâmplă. La scurt timp după sosirea sa în Republica Slavă, este capturat de rebeli, care luptau pentru redobândirea țării de la cei bogați. Așa ajunge să ia primul contact cu B.O.W. El se împrietenește cu un rebel și începe să lupte pentru eradicarea monștrilor. Ce nu stie Leon, este ca ambele tabere doresc folosirea B.O.W. pentru a câștiga conducerea țării și astfel să-și atingă obiectivele: rebelii doresc o nouă conducere, în timp ce capitaliștii doresc și mai multă putere și avere. Acum nu știm cum se temină basmul, dar ni se promite că într-un episod viitor vom afla cine și-a atins obiectivele.
*
Evident, ceea ce au adus americanii absolut nou în filmul mondial este un alt mod de a povesti. Modul lor de a povesti este foarte apropiat de limbajul sci-fi, indiferent că au sau nu ca sursă de plecare un caz real. Tendința de a o da spre SF, spre fantezie mai ales, este dominantă. Așa procedează Steven Spielberg, James Cameron, Woody Aleen, Mel Gibson, mai toți marii lor regizori. Tendința de a crea lumi paralele este parcă vitală. Aici este marea frumusețe, că într-o cinematigrafie comercială, axată aproape în exclusivitate pe comerț, în care rețetele sunt stăpâne, succesul fiind multimplicat, devine serie, apar filme care sparg regula, care ies din convenționalismul comercial.
Și am să dau acum un cu totul alt exemplu, dar din aceeași familie valorică, filmul Edward Scissorhands / Edward Mâini de foarfece (1990), al lui Tim Burton, cel mai teribilist regizor american, un fel de Lars von Trier al Americii. Genial la Tim Burton este felul cum atacă ficțiunea. I-am văzut toate filmele. El este cel mai imaginativ dintre regizorii actuali. Dar fantezia are mereu un miez, se îmbină cu parabola și învățămintele morale. Așa este și Edward, cel cu mâini de foarfece. Filmul are ceva din atitudinea tinerilor furioși, Free Cinema, unde atacul se îndrepta spre societatrea rigidă, anchilozată.
Avem tot un basm suburban, dar plasat într-un decor fantezist. Însuși Edward este un personaj nemaivăzut, incredibil. Așa cum l-a văzut și Peg Boggs (Dianne Wiest), o doamnă dintr-o mică localitate, care vinde din ușă în ușă produse cosmetic. Ea îl vede prima oară pe Edward, care este produsul unui experiment pe jumătate terminat – un om-monstru, Edward (Johnny Depp), creația unui savant nebun (Vincent Price), care trăiește într-un castel abandonat din vecinătate. Savantul a murit înainte de a-i înlocui brațele-foarfece ale timidului bărbat cu brațe adevărate. Atunci când Peg încearcă să-l aducă pe Edward în lumea ei suburbană, pentru a locui alături de sceptica ei familie, soțul (Alan Arkin), fiica (Winona Ryder) și vecinii bârfitori, mâinile sale aparent periculoase dau naștere unor situații stranii, amuzante și profund emoționante.
Și totuși aceste mâini inumane sunt capabile de a crea lucruri de o frumusețe incredibilă. Edward sculptează sublim în tufișuri, face oameni din verdeață și e un frizer avangardist. Curând însă, meschinăria și răutatea lumii proviniciale americane încep să-i facă probleme suavei creaturi, care trebuie să dispară, să plece de unde a venit. De unde a venit? Din fantezie.
Din fantezia excentrică a lui Tim Burton, care este un maestru al fantasticului, de care se folosește pentru a crea parabole neasemuite. Și Edward Scissorhands e o parabolă despre toleranță și creativitate, căci personajul este ca orice tânăr care trăiește într-o comunitate în care vrea să se maturizeze și să-și realizeze visele. Lumea nu-l înțelege, îl tratează ca pe un monstru. E o criză de adaptabilitate reciprocă. Fantasticul are mereu un revers, devine periculos într-o lume care nu vrea să mai încerce nici un fel de experiment. Oamenii se apără, își apară tabieturile.
Pentru parabola sa, Tim Burton a apelat la limbajul suprarealist. Pelicula a fost filmată într-un orășel din Florida, unde 44 dintre cele 50 de case din zona de filmare au fost vopsite în culori pastel (roz, verde, albastru și galben) pentru a conferi suburbiei un look atemporal, de basm. În curți au fost adăugate statui-tufiș gigantice din sârmă ghimpată și încadraturi de metal cu verdeață artificială în formă de animal, ca exemple ale muncii lui Edward, un creator neînțeles, așa cum se vede și Tim Burton pe el însuși. Rolul inventatorului a fost ultimul pentru actorul Vincent Price, idolul lui Burton, care i-a văzut de mic toate filmele de groază în care a jucat. Price a murit de cancer în 1993 la vârsta de 82 de ani.
Traducerea din fantastic în real cere un anumit grad de inițiere. Limbajul lui Burton este pregătit de literatura fantastică, în special de romanul englez. Este mereu povestea care opune excepția și regula. Și aici avem un cartier de oameni normali, cu tabieturile lor. Reguli sociale, de comportament rigid. Și în această lume „perfectă”, Tim Buton introduce un personaj ca de pe altă planetă, un om care are în loc de mâini, niște foarfece, dar chiar se dovedește că este de pe altă planetă, fiindcă își folosește foarfecele de la mâini pentru a tăia iarba din curțile oamenilor, dar mai ales pentru a fărâmița cuburile mari de gheață și a le transforma în fulgi de zăpadă, în ninsoare, fiindcă a venit Crăciunul și încă nu ninsese. Toată lumea aștepta zăpada să cadă din cer. Și o aduce Edward. El aduce poezia și frumusețea în acest cartier. Singura care îl înțelege este Kim, fata lui Peg, de care era însă îndrăgostit un coleg de școală, dar ea îl iubește pe Edward. Colegul însă se răzbună pe „monstru” și-l alungă, după ce îl chinuie. În general, Edward nu era bine văzut de oameni, fiindcă le strica deprinderile de-o viață.
Evident, de supărare, Edward va dispare. Dispare așa cum a venit. Unde? De unde? Din imaginația lui Tim Burton, cum am spus, care a inventat această poveste, prin care vrea să ne spună că există și o lume diferită de a noastră, mai frumoasă, dar inaccesibilă, dacă nu știm să o trăim. Edward este un autoportret al lui Tim Burton, un regizor care a ieșit mereu din rând, care obligă cea mai puternică școală de film a lumii, deși nimic nu pare să-i schimbe cursul, mergând neabătut pe cărările ei șablonarde, să-l aibă ca reper.
Lasă un răspuns