Schitul Turbați – Bisericuţa neştiută de pe malul lacului Snagov

Ascunsă în verdeața peisajului rural ilfovean, această micuță bisericuță închide în sipetul său taine încă necunoscute de mireni. Schitul Turbați se află în localitatea Siliștea Snagovului din comuna Gruiu, aproape de lacul Snagov de lângă București. Biserica fostului schit este trecută în Lista Monumentelor Istorice Naționale, la aceasta ajungându-se de pe Drumul Național 1, București – Ploiești, la ieșirea din localitatea Ciolpani, cotindu-se pe Drumul Județean 101, spre Siliștea Snagovului. Biserica Turbați este o biserică unică în țară, cu o minunată arhitectură și cu o deosebit de bogată istorie. Unicitatea acesteia vine și dintr-un detaliu arhitectural deosebit: aceasta este singura biserică din țară care la exterior are formă de navă, iar în interior are formă de cruce. Se presupune că aceasta este biserica fostei mănăstirii de maici din Turbați.

Istoria lăcaşului de cult, tăinuită în legende şi hrisoave, îşi are începuturile în anul 1539, când pe locul său actual exista un anume schit, „Turbatele“. Se pare că numele schitului, ca şi al vechiului sat Turbaţi, provine dintr-o legendă legată de Vlad Ţepeş şi maicile stabilite aici. „Se spune că domnitorul ar fi adus la schit toţi bolnavii de turbare din Ţara Românească, deoarece maicile ştiau să tămăduiască de această boală, printr-o metodă mai empirică – tăiau în frunte, sub limbă sau în cerul gurii într-o anumită zi a lunii. Treptat, cei care au fost tămăduiţi de turbare s-au stabilit în aceste locuri şi astfel a luat fiinţă satul care, până în 1959, a purtat denumirea de Turbaţi“, explica părintele Daniel Avram, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Siliştea Snagovului şi ucenic al preotului Lemne.  Până la cutremurul din 1814, când biserica a fost părăsită, aceasta a fost loc de închinăciune pentru o mănăstire de maici care și-au găsit sălaș pe malul Lacului Snagov. Obștea s-a înmulțit în timp, satul a crescut și el, fără a avea o biserică separată de mir, și, în cele din urmă, biserica a rămas în grija sătenilor de aici, ca biserică de cimitir. Schitul Turbați, din care nu a mai rămas decât biserica, a ajuns să fie doar o simplă biserică de cimitir. În biserica cimitirului din Siliștea Snagovului, care are caracteristici arhitecturale specifice Imperiului Româno – Bulgar din secolele XII-XIII, sunt pictați mai multi ctitori. Alți specialiști spun că biserica, în forma sa actuală, aparţine secolelor XVI-XVII, iar arhitectura se încadrează stilului balcanic, asemănător lăcaşurilor de cult din Sfântul Munte Athos, din secolul al XIII-lea.

Nu se poate stabili exact anul construcției bisericii, cea mai veche însemnare fiind descoperită pe Sfânta Masă din Altar („Io Constantin Voevod 1692”), însă tipul construcției corespunde anilor 1640-1660. La intrarea în naos este pictat domnitorul Matei Basarab, împreună cu Domnița, ținând în palme biserica. La intrarea în pronaos, pe peretele drept, este pictat Rafail al V-lea, înscris cu litere slavone, iar în absida învecinată este pictată Domnița, care poartă coroană voievodală și ipingea; alături de ea se află pictați trei copilași, aflați sub privegherea unui înger. Dacă acceptăm faptul că Rafail al V-lea a fost în acele vremuri voievod al ținutului, identificăm în persoana sa pe Rafail, voievod al Transilvaniei în perioada anilor 1217-1218. Dacă avem în vedere și cel de-al doilea ctitor, și anume pe domnitorul Matei Basarab (1588 – 1654), suntem nevoiți să acceptăm că biserica a fost renovată sau pictată la anul 1634, sub domnia lui Matei Basarab. Unii istorici spun că biserica actuală a fost ridicată de Mihai Cantacuzino, la 1664, în amintirea postelnicului Constantin Cantacuzino, ucis aici. Biserica Turbați a fost construită drept „gropniță” și se presupune că în această biserică au fost adăpostite rămășițele pământești ale marelui postelnic Constantin Cantacuzino (1598-1663). Aici acesta a fost ucis cumplit, în chiar noaptea de Sfintele Paști, de către Grigorașu Ghica Vodă, în urma intrigilor urzite de către Stroe Leordeanu. Părintele Nicanor Lemne, care a slujit în această bisericuță ani de zile, cu trudă și pe furiș, plătind materialele de construcții și lucrătorii din sat cu puținii săi bani, a salvat de la cufundarea în uitare și pustiire un monument istoric important. Părintele a terminat renovarea exteriorului bisericii în 20 de ani, iar spălarea și curățarea picturii în alți zece ani.

Lucrând la restaurarea sa vreme de aproape 30 de ani, bătrânul preot însărcinat cu lucrarea a vrut să o lase așa: mică și smerită, fără turle, fără adăugiri sclipitoare de mozaicuri sau tencuieli moderne. Biserica este mult prea neștiută pentru încărcata și fabuloasa ei istorie, plină de ciudățenii și întâmplări miraculoase. Părintele Daniel Avram atrage atenţia asupra unui alt fapt interesant, cu privire la icoanele împărăteşti, despre care se spune că ar aparţine unei alte biserici, scufundate în lacul Snagov, alături de uşile de la intrare frumos sculptate – expuse în prezent la Muzeul Naţional de Artă a României. Conform celor relatate de bătrânii satului, în localitate ar fi fost o altă biserică mai veche şi mai frumoasă, care s-a scufundat în lac cu turle cu tot. De aceea, când bate vântul şi mişcă apele în adânc, parcă se aud clopote ieşind tocmai din străfundurile tulburi ale Snagovului. Cât despre icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi despre uşile împărăteşti ale bisericii scufundate, acestea au plutit deasupra apei până la Turbaţi, iar maica stareţă de aici le-a luat şi le-a adus în biserica schitului. La intrarea vă va întâmpina – din câte se știe, ca un fapt unic -, pisania bisericii care a fost ștearsă cu dalta, din vrajba celor care doreau să se dea uitării cu totul amintirea postelnicului Cantacuzino, care ar fi fost ctitorul acestei mici biserici. Tot răzuită adânc este și piatra sub care se crede că a fost înmormântat acesta, pentru ca astfel să i se uite și numele. Biserica gropniță Turbați se remarcă prin forma de navă la exterior și cea trilobată la interior, absidele laterale fiind decupate în grosimea zidurilor. Biserica este împărțită în două nivele, cel inferior fiind neobișnuit de scund, iar nivelul superior este alcătuit dintr-o încăpere modestă situată deasupra pronaosului (camera secretă). Încăperea superioară a bisericii a fost, se pare, o ascunzătoare pentru domnitori sau pentru tezaur, deoarece accesul se face printr-o nișă bine camuflată și o scară ascunsă în grosimea zidului de nord. Pe când biserica era schit, în această încăpere ascunsă locuia Maica Stareță. În prezent, în camera secretă, părintele a organizat un muzeu de obiecte religioase, carte bisericeasca și icoane vechi. Găurile din pereți care au existat au fost umplute de părinte, urmând o foarte veche rețetă monahală, cu o trainică și uimitoare combinație formată din brânză de vaci și lapte de var. Rezistența combinației este de necrezut pentru cei din domeniul construcțiilor.

Biserica Turbați nu a suferit degradări în urma cutremurelor, fiind modestă ca înălțime și cu pereții foarte groși. Tâmpla acesteia este originală, din lemn tencuit. Ochiul vizitatorului este atras de pictura din naos, dispusă în două registre. Partea de sus înfăţişează o pictură de factură bizantină, din timpul lui Vlad Ţepeş, lucrată de un meşter grec, iar registrul inferior prezintă o pictură naivă, datată din vremea lui Matei Basarab. Pictura de pe catapeteasma din lemn tencuit este de dată recentă şi păstrează rămăşiţele unei vechi catapetesme de zid, prăbuşită la cutremurul din 1977. Sfinţii din pictură nu mai au chipuri, pentru că în 1932, înainte ca marele istoric Nicolae Iorga să viziteze bisericuţa, a trimis trei studenţi de la Belle Arte să cureţe fumul şi aceștia au început cu catapeteasma. Nefiind iniţiaţi în arta restaurării picturii murale, au spălat cu apă şi săpun toate chipurile sfinţilor. După restaurare, fresca originală a fost păstrată în integralitate, după cum arăta părintele Nicanor Lemne: „Nu am adăugat nimic. Am lăsat amprenta timpului pe această biserică, recunoscută ca un important monument istoric“. Bisericii i-au fost refăcuți doar stâlpii pridvorului. Nu cu mult timp în urmă biserica a fost consolidată prin subzidirea fundației și turnarea unei centuri din beton armat la cornișă. Aceasta s-a făcut nu dintr-o nevoie a structurii de rezistență, ci dintr-o grijă a părintelui de a preîntâmpina eventualele necazuri viitoare.

Fără osteneala vrednicului duhovnic, sfântul lăcaş, înscris în lista monumentelor istorice, s-ar fi năruit. Părintele Nicanor a trudit 30 de ani în perioada comunistă la restaurarea monumentului istoric, fără să ceară un ban de la nimeni. Astăzi, lăcaşul se bucură de aprecierea credincioşilor, numindu-l pe drept cuvânt „bijuterie bisericească creştinească“ şi în al cărui pod se găseşte un adevărat tezaur de veşminte, icoane, cărţi şi obiecte bisericeşti de mare valoare, toate adunate de părintele ziditor Nicanor, care mărturiseşte: „Am o mulţumire până la cer că am salvat-o de la moarte şi am redat-o cultului, ca să-L slăvim pe Dumnezeu într-o biserică aşa cum trebuie să fie o biserică!“

Micuță și modestă, bisericuța din Siliștea Snagovului își duce pe mai departe tainele sale, precum lacul din undele căruia se mai aud parcă dangăte înăbușite de clopot ce cheamă la slujbă…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*