Acum chiar ne-am făcut-o cu mâna noastră! Aia „civică”, pe care, în loc să o ducem la urne, să nu ajungă curcubuștii ăștia să-și pună ei „amprenta” pe drepturile noastre, am așezat-o „#boicot” pavăză la fundul lor… Și nu mai putem arunca vina doar pe politicieni. Nu de data aceasta. Și nici nu ne putem lamenta că nu am avut din ce să alegem. Pentru că singuri ne-am pus viitorul în funie, singuri am împins de un colț din scaunul de care, până acum, încercau să tragă doar veneticii și cozile de topor.
Singuri ne-am așezat capră la dispoziția unei alte minorități… Numai că ăstia nu o să ne frece (pardon de aluzie!) doar cu teme holocaustice, iredentiste sau (r)rasiale (!) pe rit țigănesc, ci nu se vor lăsa până nu vom adopta „curcubeul” pe post de flamură. Până nu vom lăsa să fluture pe clădirile noastre încă o cârpă „simbol”.
Și problema nu ar fi aceea că acum trebuie să le punem „curcubiștilor” la dispoziție formulare oficiale pentru parteneriatele civile. Dar să nu avem surpriza să ne trezim că va fi mai „rentabil” să o luăm și noi pe „cealaltă” parte… Că numai mâine nu își fac și ăștia o „legitimație”, nu „maghiară” (dar o pot combina cu aia!), ci pe persoană curcubistă. Iar când o să vadă poporul „sănătos”, care s-a lăsat tras în țeapa curcubiștilor de un „#boicot”, că parteneriații în medulare vor avea poate mai multe drepturi (fiscale, de sănătate, de adopție și alte cele), să nu ne trezim dară cu ăștia, care nu au fost acum la vot, au boicotat, după ce și-au lipit etichete curcubiste pe ușile birourilor (că așa e „cool”, să te dai cu „bicla”, să sugi cu paiul dintr-un „etui” de plastic alergând spre autobuz, dar să ai și autocolante curcubiste!) că ne vor organiza, ca părți ale unei viitoare minoritate cu acte în regulă, și un referendum. Prin care să ne pună sub semnul întrebării căsătoriile, astăzi încă normale, firești, tradiționale, poate și dreptul de cununie în Biserică.
În Anul Centenarului am mai comis încă o boacănă. Noi am săvârșit-o. Nu ne-a pus nimeni în fața unei nefăcute politice… Pentru că, și dacă își are mare parte din reușită în matrapazlâcurile politicianiste, la fel de scârbavnice precum ale curcubiștilor, „împlinirea” ne aparține. Și am mai pus de o rangă la temelia fundație noastre ca națiune.
Poate am fost rătăciți la minte preț de două zile. Poate pentru două zile am fost mai prejos, nu doar de o națiune mândră de structura ei, ci de un popor, dar nu avem nici o scuză în fața copiilor. Iar când vor veni acasă și vor întreba lucruri de neimaginat, dar puse în programa lor ca proces de educație pentru o societate „transgender”, să nu vă mirați.
Este și aceasta o metodă de a stinge flacăra unei Națiuni. De a o face să nu mai fie la înălțimea și mentalitatea înaintașilor, de la marii conducători la marii bărbați în stat, de a o face să-și ridice fustele de rușine peste bărbile ce le vor acoperi coșurile de transgenderi a căror formare a început sub privirea noastră. Iar blestemul pentru că nu am fost în stare să veghem nu o să fie acela al dispariției pur și simplu, nu așa repede, ci vom avea timp să suferim, să ne răsucim singuri în rană văzând cum ne este stricată fibra națiunii.
Am trăit deja impunerile lingvistice, corecțiile de dicționar, anatemele de discriminare pentru utilizarea unor termeni în cazul celorlalte minorități, de la cuvinte din DEX, precum țigan, jidan, ba chiar evreu, pentru punerea în discuție a unor marote introduse cu de-a sila în capul nostru, pentru a spune că nu am știut ce va urma.
Voi cei ce (nu) ați fost #boicot la referendum, bucurați-vă, dacă sunteți pe partea corectă a naturii, pe cea biblică (cât timp ne-om mai putea raporta și la Cartea sfântă) pentru termenii pe care i-ați folosit la adresa „curcubiștilor” când nu erați stricați de manipularea „#boicot” la cap. Că mâine s-ar putea să aveți un sens interzis pe limbajul, altădată firesc, normal, tradițional…
Să nu ajungem dară peste ani să spunem cum, în Anul Centenarului, am roluit un Referendum în „#boicot” pentru a-l face cârpă curcubistă pe mormântul bărbăției, demnității, mândriei…
Lasă un răspuns