Premiul I la „Internațional Contest Sea, Sun, Festival”- din Spania, pentru Ansamblul „Meloritm” de la Palatul Național al Copiilor

Prin participarea sa prestigioasă în cadrul „Internațional Contest Sea, Sun, Festival”- Lloret de Mar, Costa Brava, Spania (22-29 septembrie 2018), Ansamblul „Meloritm” de la Palatul Național al Copiilor din București, condus de prof. dr. Elena Maria Nicolai, a primit Premiul I și felicitările publicului spaniol și român. Proiectul cultural „Cântăm, dansăm, istoria românilor aflăm”,  a fost propus de către Fundația pentru Copii Talentați „Meloritmic” de la Palatul Național al Copiilor din București și susținut de către Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov. Proiectul s-a distins prin două etape majore. Prima etapă a fost una pregătitoare și a constat în selecționarea copiilor talentați pentru a reprezenta tradițiile României în străinătate.

Astfel, a fost contactat European Association of Folklore Festivals pentru a exista o informare cu privire la desfășurarea „Internațional Contest Sea, Sun, Festival”- Lloret de Mar, Costa Brava, Spania (22-29 septembrie 2018). Ulterior s-a făcut selecția fondului muzical, ținând cont  de necesitatea îmbinării muzicii tradiționale cu cea cultă și cea stilizată, urmând apoi realizarea momentele artistice corespunzătoare. A doua etapă s-a referit la participarea la concursul de profil din Spania. În cadrul proiectul au participat și patru copii cu domiciliu în județul Ilfov. Scopul proiectului  a fost acela de promovare a patrimoniului național muzical, atât vocal cât și coregrafic, în afara granițelor, în anul Centenarului Marii Unirii și promovarea imaginii României prin prezentarea repertoriului muzical la nivel internațional. De asemenea proiectul s-a axat pe promovarea tradițiilor românești, prin prezentarea elementelor culturale naționale specifice regiunilor românești, pentru creșterea gradului de cunoaștere al României la nivelul unei țări de o importanță mondială atât cultural cât și financiar. Prin acest proiect au mai fost promovate stimularea respectului față de ideile celorlalți, dezvoltarea spiritului de competiție și corectitudine, crearea unor legături de prietenie care să fie urmate de comunicare și schimb de experință, identificarea, selectarea, promovarea și valorificarea potențialului creativ al copiilor și tinerilor, promovarea actului artistic de calitate, recompensarea talentului.

Alăturat diplomei acordate forurile spaniole organizatoare au așezat la loc de cinste și o scrisoare de sincere mulțumiri pentru participarea Ansamblului „Meloritm”. De asemenea, Palatul Național al Copiilor din București a adresat prin persoana domnului Director prof. Radu-Anghel Vasilescu o scrisoare de mulțumire Doamnei Director a C.J.C.P.C.T. Ilfov, Alexandrina Niță, în care ține să menționeze următoarele: „Cu ajutorul oferit de dumneavoastră, copii de la Ansamblul „Meloritm” au ajuns la Parohia Ortodoxă din Barcelona și la Concursul Internațional „Sea Sun Festival”, de la Lloret de Mar, unde am avut ocazia să trasmitem valorile artistice românești, încântând atât publicul spaniol, cât și conaționalii prezenți la ambele evenimente. Mai mult decât atât, copiii Ansamblului „Meloritm” au primit confirmarea valorii interpretării lor, prin recompensarea cu „Premiul I”, acordat de către juriul Festivalului. Ne simțim onorați că am putut încânta publicul cu prezența graiului românesc departe de țara noastră de suflet, că am putut aduce cântul românesc pe meleagurile străine și că am putut să marcăm astfel sărbătorirea Centenarului, a celor 100 de ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Considerăm că, ambele evenimente, atât participarea la Concursul Internațional „Sea Sun Festival”, de la Lloret de Mar, cât și concertul susținut la Biserica Ortodoxă Românească din Barcelona, au confirmat valoarea Proiectului nostru „Cântăm, dansăm, istoria românilor aflăm!”, deoarece am câștigat aprecierea comunității românilor aflați peste hotare, prin rezonanța afectivă, ce a atins coarda sensibilă a fiecărei persoane aflată în publicul spectator.” Numai prin astfel de colaborări, proiectele culturale vor putea duce pe viitor la continuarea acestei remarcabile dezvoltări și perpetuări a culturii, unde talentul micilor artiști evidențiază specificul tematic și estetic al spiritului național românesc. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*