Depozitul de bronzuri de la Valea Lungă (jud. Alba)

Depozitul de seceri de bronz și bronz neprelucrat descoperit întâmplător în anul 1926 de către frații Tutulea Ioan și Nicolae în Valea Lungă (jud. Alba), la locul numit „Groapa cu spini” își „declară” apartenența culturală și cronologică la Cultura Noua din perioada 1.500 – 1.300 î.Hr. (acum 3.500 de ani). Pentru confirmarea acestei identități culturale,  pe teritoriul comunei Valea Lungă s-au descoperit întâmplător și fragmente ceramice aparținând Culturii Noua. Toate acestea sunt în present adăpostite de către Muzeul de Istorie „Augustin Bunea” din Blaj. Începutul epocii bronzului târziu (perioada Culturii Noua) a fost marcat de o schimbare majoră de influențare interculturală: astfel, ca urmare a extinderii spre vest a complexului cultural Sabatinovka-Coslogeni-Noua, a cărui arie cuprindea teritoriile cuprinse între Marea Azov, Dunărea de Jos și Munții Apuseni, sud-estul Transilvaniei a fost din nou înglobat în aria culturală Carpato-Niproviană.

La geneza culturii Noua au luat parte și populațiile autohtone: purtătorii culturilor Monteoru și Komarov din Moldova, precum și grupurile culturii ceramicii cu multe brâie din stepele din nordul Mării Negre. Elementul estic care a contribuit la geneza culturii Noua, în literatura de specialitate, de cele mai multe ori, este atribuit unor populații iranice (strămoșii cimirienilor, sciților, sarmaților și altele) care, în mileniile II și I î.Hr. au dominat stepele Ponto-Caspice. Se presupune că sinteza produsă în Bazinul Carpato-Dunărean între iranici și populația autohtonă prototracică sau tracică a dus la formarea unor comunități traco-iranice sau traco-cimiriene. Apariția culturii Noua, în toată aria sa de răspândire, a fost marcată de schimbări importante. În domeniul metalurgiei se înregistrează progrese remarcabile: pe scară largă, pentru obținerea bronzului de calitate, se folosește cositorul; tiparele de lut sunt definitiv înlocuite de cele de piatră, din două sau mai multe valve, ceea ce a permis turnarea obiectelor în serie; ca urmare, a crescut gradul de standardizare a tipurilor de obiecte turnate în ateliere, acestea deservind teritorii din ce în ce mai mari; simțitor crește numărul obiectelor de tradiție răsăriteană, apar și se răspândesc tipuri noi de obiecte, printre care celtul – topor sau, mai rar dalta, cu corpul gol. Se amplifică practica depunerii obiectelor de bronz (armele și podoabele zeului; „zeul de metal” cu influențe magnetice).

Printre depozitele de bronzuri descoperite în sud-estul Transilvaniei le menționăm pe cele de la Arcus, Turia (jud.Covasna), precum și cel de la Miercurea-Ciuc (jud. Harghita). Printre numeroasele obiecte de bronz găsite în depozite, cele mai frecvente sunt celturile, vârfurile de lance și secerile, iar în așezări, de obicei piese mici: ace, sule și cârlige de pescuit. Se produc schimbări semnificative în domeniul olăritului: formele ceramice devin mai simple, iar decorul este mai sărăcăcios. În sud-estul Transilvaniei, spre deosebire de teritoriile extracarpatice, se întâlnesc uneori vase ceramice care îmbină trăsăturile specifice culturii Noua în Moldova și Wietenberg în Transilvania. Progrese remarcabile se produc în domeniul prelucrării osului. Crește vertiginos numărul obiectelor de os și apare o serie de tipuri absolut noi: omoplatul crestat, vârfuri de săgeată cu patru aripioare și multe altele. Densitatea siturilor culturii Noua în sud-estul Transilvaniei era mult mai mică decât în Moldova. Pe teritoriul celor două județe, în prezent, sunt cunoscute doar cca. 33 situri arheologice atribuite acestei culturi. Până în prezent, în cadrul culturii Noua nu au fost atestate așezări fortificate. Cele mai concludente descoperiri s-au făcut la Jigodin și Nicoleni – jud. Harghita, la Braduț și Zoltan – jud. Covasna. La Zoltan a fost parțial cercetată o așezare care, în prezent, reprezintă cel mai amplu cercetat sit al culturii Noua din Transilvania. Deși săpăturile s-au efectuat pe suprafețe mari (cca. 1.200 mp.), nu s-au descoperit urme de locuințe. În schimb, au fost descoperite 50 de gropi menajere (sau ritualice), iar la marginea sudică a așezării a fost cercetat un „cenușar”, constând din depuneri și arderi succesive pe același loc a unor cantități mari de resturi păioase și lemn, în amestec cu numeroase fragmente ceramice, oase de animale, unelte, arme și podoabe de piatră, os și, mai rar, de bronz (symbol al lumii amestecate care va trece prin foc). Dacă în cuprinsul așezării stratul de cultură este foarte subțire și sărac în materiale arheologice, grosimea depunerilor în cuprinsul „cenușarului” depășește 3 m. Una dintre interpretarile plauzibilele ale „cenușarului” de la Zoltan – spun specialiștii – o poate reprezenta aceea conform căreia acesta s-a format în urma depunerii și arderii periodice a unor deșeuri, procedeu care avea, probabil, atât raționamente practice – de igienizare -, cât și rituale, legate de forța purificatoare a focului. Comunitățile culturii Noua, inclusiv cea de la Zoltan, apar ca o populație specializată eminamente în creșterea animalelor. Analiza a cca. 9.000 de fragmente de oase de animale de la Zoltan a demonstrat că această preocupare reprezenta principala sursă de proteine pentru locuitorii așezării. Animalele domestice reprezentau cca. 90 la sută din animale sacrificate în cadrul așezării.

Cercetarea urmelor de lucru pe aceste piese arată că majoritatea au fost folosite pentru prelucrarea pieilor. Pe de alta parte, în așezări se găsesc râșnițe de piatră, săpăligi de corn și altele, care indică și preocupări pentru cultivarea plantelor și prelucrarea produselor vegetale. Ritul și ritualurile funerare ale culturii Noua în sud-estul Transilvaniei sunt ilustrate printr-o necropolă plană de la Jigodin (astăzi cartier al municipiului Miercurea-Ciuc). Defuncții, culcați în poziție chircită pe o parte, au fost depuși în gropi simple sau – într-un singur caz – într-o cutie din lespezi de piatră. Printre urmele practicilor rituale se remarcă depuneri de vase întregi în mantaua și în zona adiacentă a unui tumul mai vechi de la Brăduț (jud. Covasna), precum și depunerea rămășițelor unui copil într-o groapă menajeră în cadrul așezării de la Zoltan (jud. Covasna). Aceleiași categorii de descoperiri îi pot fi adăugate și „cenușarele”, ale căror frecvență în Transilvania este mult mai mică decât în teritoriile aflate la est de Carpați. Pe la mijlocul sec. XII î.Hr., practic, tot spatiul Carpato- Dunărean a fost ocupat de purtătorii culturii Hallstatt-ului tracic, care se extindea din zona Dunării Mijlocii până la Nistru și mai departe spre est. O parte din comunitățile culturii Noua au fost asimilate de noii veniți, iar altele s-au retras spre răsărit, dincolo de Nistru.

Muzeul de Istorie „Augustin Bunea” din Blaj, cel care adăpostește depozitul de bronzuri de la Valea Lungă, poate intra în categoria lăcaşelor de cultură cu o existenţă complicată. Muzeul care poartă numele istoricului şi teologului greco-catolic Augustin Bunea nu a avut niciodată un sediu stabil. Muzeul a fost înfiinţat în anul 1939 şi funcţiona în incinta Palatului Cultural. În 1974 a fost mutat în castelul Geoagiu Bogdi, un castel ce datează din secolul al XVII-lea şi în care era şi reşedinţa Mitropoliei Greco-Catolice. După căderea regimului comunist, instituţia a primit un alt sediu, respective „Clubul tineretului”, care s-a dovedit impropriu pentru desfăşurarea activităţii muzeale. În prezent, Muzeul de Istorie „Augustin Bunea” este închis, el urmând să funcţioneze într-o clădire situată pe strada Vasile Suciu, acelaşi imobil folosit în trecut de Colegiul Pedagogic „Gheorghe Şincai”. În inventarul Muzeului de Istorie „Augustin Bunea” figurează peste 1.500 de obiecte, unele dintre ele demonstrând continuitatea şi unitatea poporului român în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Întâlnim numeroase exponate din perioada neolitică, majoritatea din ceramică, care dovedesc prezenţa pe aceste meleaguri a unei populaţii de agricultori traci-get-daci încă din secolele VI-II î.Hr. De asemenea, patrimoniul muzeului include obiecte descoperite în necropole scitice şi celtice. Interesantă este şi tiparniţa despre care se ştie că a fost folosită la tipărirea Noului Testament, în 1648 la Alba Iulia. Mai sunt expuse: presă, manuale şi matricole şcolare vechi, cărţi religioase, matriţe de lemn, xilografii şi câteva exemplare din primele ediţii ale operelor scrise de reprezentaţii Şcolii Ardelene. La fel de valoros este şi Registrul Tipografiei, care furnizează date şi informaţii despre toate tipăriturile executate. Pentru turiștii ce vor ajunge pe aceste meleaguri, Muzeul de Istorie „Augustin Bunea” deţine cea mai veche carte tipărită vreodată la Blaj. Este vorba despre lucrarea „Straşnic”, care datează din 1753. În proprietatea muzeului se mai află o colecție de 40 de icoane pe lemn, printre care şi icoana „Adormirea Maicii Domnului“ (realizată în anul 1747 de Iacov Zugraf), crucea lui Avram Iancu, precum şi un fragment din Piatra Libertăţii. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*