Osul s-a dovedit a fi o „materie primă” folosită de om încă din cele mai vechi timpuri datorită durității și rezistenței sale în timp. Încă din epoca pietrei, alături de piatră, lut și lemn, osul și-a găsit locul lui în gama de materii prime folosite de om. Astfel, el a fost „suportul” manifestărilor de început ale artei umane, dar și folosit pentru obiecte cu utilitate casnică. Obiectele din os au constituit o parte însemnată și nelipsită din inventarul mormintelor. Dintre acestea se desprinde ca frecvență și ca element caracteristic – pieptenele. El constituie alături de fibulă și cataramă cel de al treilea tip de obiect specific culturii Sântana – Cerneahov. Pentru regiunea carpato – dunăreană, această cultură este atribuită în general populațiilor germanice aflate în migrațiune, în special cele gotice (care sunt tot din ramura getică, conform lucrărilor contelui Carlo Troia), alături de care continuă să viețuiască și populația locală daco-romană.
Dintre aceste descoperiri se evidențiază prezența unui pieptene de os pe acre îl prezentăm acum. „Pieptenele din os, aflat în colecția Muzeului Dunării de Jos a fost găsit într-un context databil din secolul IV după Hristos în cadrul cercetărilor sistematice de teren la Alexandru Odobescu. Forma sa este dreptunghiulară. Lăţimea este de opt centimetri, iar lungimea este de 4,5 centimetri. Are culoare alb-gălbuie, cu 40 de dinți bilaterali, prinși între două plăcuțe dreptunghiulare legate cu patru nituri din bronz, fără decor, stare de conservare bună. Piepteni de acest tip au fost descoperiți și în cadrul necropolelor din secolul IV de la Spanțov și Independența. Atestați încă din neolitic, pieptenii erau confecționați din corn de cerb ce era tăiat cu fierastrăul, fragmentele mai mari sau mai mici fiind introduse în apă clocotită pentru atenuarea durității. Bucățile desprinse cu ajutorul toporului erau apoi netezite prin frecarea cu nisip ud sau pe piatră pentru îndepărtarea urmelor de la cioplire. Urma operațiunea de lustruire probabil cu o bucată din piele. Dinții erau tăiați după prinderea în nituri a plăcii mediane între cele laterale, lama fierăstrăului crestându-le și pe acestea. Încă din antichitate pieptenele era folosit nu numai pentru descurcatul, netezitul sau aranjatul părului, ci și pentru îndepărtarea paraziţilor precum păduchii sau puricii. În timp, pieptenului i-au fost atribuite diverse simboluri ale feminității; ciclicitatea, sângele sau apa curgătoare ce era simbol al succesului si abundenței”. Aceasta este prezentarea pe care au făcut-o reprezentanții Muzeului Dunării de Jos din municipiul Călăraşi (jud. Călărași), acestui pieptene din os (secolul IV d.Hr), ce a devenit „Exponatul lunii” în cadrul muzeului sus amintit. Piesa a fost expusă pe tot parcursul lunii septembrie 2018 la Secția Arheologie a muzeului și a putut fi admirată de către cei interesați în fiecare zi.
Ca localizare a celor două necropole de secol IV d.Hr. studiate de Alexandru Odobescu, avem comuna Spanțov (formată din satele Cetatea Veche, Spanțov (reședința) și Stancea), declarată cu încă două situri arheologice, ambele din zona satului Cetatea Veche — situl de la „Grădiște”, aflat la ieșirea din sat către Ulmeni, sit ce cuprinde urmele unei așezări din perioada Latène și o necropolă din mileniul al IV-lea î.Hr. și așezarea din punctul „Tatina” datând din secolul al III-lea î.Hr., ale cărei urme vizibile sunt constituite de o gorgană înconjurată de o văioagă. Comuna Spanțov se află în sud-vestul județului, pe malul stâng al Dunării, la granița cu regiunea Silistra din Bulgaria. Cealaltă comună – Independența – este la rândul său o comună formată din satele Independența (reședința), Potcoava și Vișinii, situată în partea de sud a județului Călărași. Această comună se află în zona de contact dintre Câmpia Bărăganului și Valea Dunării, zonă marcată printr-o linie clară de diferențieri morfometrice și morfologice. Satul Independența este situat mai exact la limita estică a terasei a doua a Dunării, numită „populație de coastă”, dincolo de care începe Câmpul Bărăganului. Atât limanul fluviatil Galățui, cât și partea sa nordică, lacul Potcoava, sunt amplasate pe cursul inferior al Văii Berza. Lacul în zona Potcoavei adăpostește satul Potcoava, iar coada sa, lacul și valea Coadele, lungă de 4 km. Cele două sate au între ele o distanță de cca. trei kilometri, iar mai spre nord-est, la alți 2 km, se află cel de-al treilea sat component al comunei, satul Vișinii. Aici, în zona fluviatilă a județului Călărași se constată existența acestor necropole de secol IV d.Hr., ca dovadă a existenței unei populații numeroase gotice (getice), ce și-a schimbat locația inițială din nordul continentului Europa (unde ajunseseră după războaiele cu Traian și cucerirea Daciei), revenind „acasă” după eliberarea Daciei de romani. Astfel promisiunea făcută marelui rege Decebal se împlinea, iar aceste ramuri ale geto-dacilor își vor continua acțiunile spre a submina puterea imperială romană și de a distruge Roma. (G.V.G.)
Lasă un răspuns