Cetatea Adâncata (jud. Constanța), cea mai mare davă getică a Dobrogei

Cetatea getică Adâncata din Dobrogea (jud. Constanța) are dimensiuni impresionante: 800 de metri lungime și peste 200 de metri lățime. Este cea mai mare aşezare fortificată a populaţiei locale de pe raza Dobrogei. Cetatea (punctul „Adâncata 1”) a funcționat cu siguranță între sec V – II î.Hr, dar alături de situl „Adâncata 2”, este posibil să fi avut perioade de locuire și între sec I î.Hr. și I d.Hr. Dava getică era o fortificație cu valuri de pământ și șanțuri adiacente, iar potrivit regretatului arheolog Mihai Irimia avea un sector principal de formă aproximativ patrulateră, cu laturi de 150 de metri. Acest centru al cetății era apărat, pe toate laturile, de ziduri masive de piatră. Nu știm ce regi geți au locuit în acest centru al orașului, dar putem vorbi despre conducători puternici ai unui trib numeros și bine organizat. Aici, la „Adâncata 1” au fost descoperite peste 60 de monede de argint și bronz, din diverse perioade, iar zece dintre acestea provin din vremurile regelui macedonean Filip II și al fiului său Marele Alexandru.

Situată nu departe de Tropaeum Traiani, în apropierea satului Floriile din comuna Aliman, aşezarea și-a trăit perioada de glorie în epoca elenistică. Pe vremuri, în locul acestui sat se afla localitatea „Adâncata”, dispărută cu totul de pe harta Dobrogei. Comuna Aliman, cea pe raza teritorială pe care se află cetatea studiată, se află în județul Constanța, fiind formată din satele Aliman (reședința), Dunăreni, Floriile și Vlahii. Localitatea de reședință este situată la o distanță de 97 km de Constanța și la 30 km S de orașul Cernavodă. Satul Adâncata (în trecut Polucci) de pe teritoriul comunei Aliman a fost desființat prin decret prezidențial în anul 1977. Localitatea Aliman se află situată în partea de sud-vest a judeţului Constanţa, în Podişul Oltinei, având ca vecinătăţi: la nord – comuna Raşova, la sud – comuna Ion Corvin, la est – comuna Adamclisi iar la vest – Fluviul Dunărea. Ca și obiective turistice cunoscute avem pe raza acestei commune Cetatea „Sacidava” – aşezare getodacică şi mai apoi castru roman fortificat din secolele II-VII e.n. Comuna Aliman apare pe hărțile istorice de peste 260 de ani, în acea perioadă activitatea de bază fiind păstoritul oilor, teritoriul comunei beneficiind de o mare suprafață de pășune naturală și păduri. În celebra poveste „Lostriţa“, Vasile Voiculescu prezintă într-un timp legendar un personaj care se numeşte Aliman. Pe aici spun unii folcloriști că s-ar află și sursa acestui basm fantastic. Acest basm „deapănă” o poveste de dragoste dintre un om și o ființă fabuloasă. Această istorisire prezintă, într-un timp legendar, povestea unui pescar care-și face un ideal din prinderea demonului acvatic. În mod simbolic, pescarul Aliman este expresia căutătorului de absolut, ființa umană subjugată de puterea unui vis mai presus de fire, insul care tentează ieșirea din limită (a= fără, dincolo, iar liman = limită, predestinare). Faptul care i-ar justifica existența lui Aliman ar fi prinderea lostriței care ia când chip de fată, când chip de pește uriaș; în simbolistica textului, lostrița este un demon acvatic și reprezintă fascinația idealului, căruia eroul nu i se mai poate sustrage, ispita răului văzută ca o chemare din alt spațiu, imaginea feminității în toată splendoarea ei. Ca pește, lostrița ar putea motiva profesia lui Aliman, iar ca femeie ar putea însemna împlinirea erotică a ipostazei lui de om, echivalând cu sensul vieții. Aliman mai este cunoscut și cu sensul de „necaz, belea, primejdie”, dar și ca „port”, destinație („la liman”).

La ieşirea din Alinam, spre Cernavodă, pe marginea bălţii Vederoasa, care se întâlneşte cu panta dealului Vlahii, pe un perete stâncos, nişte misterioşi creştini din veacul al X-lea sau al XI-lea au ţinut să-şi mărturisească credinţa în Cruce şi Mântuitor, imortalizând în piatră câteva simboluri creştine care au rezistat până astăzi. Pe teritoriul comunei există cetatea Sacidava, o aşezare geto-dacică transformată apoi în castru roman, în secolele II-III d.Hr., iar satul Dunăreni, fost Mârleanu, din componenţa ei, este o aşezare care a continuat în timp vatra de locuire geto-dacică. Plasată simbolic între cetatea Sacidava, Dunăre şi Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei“, vechea aşezare Dunăreni este cunoscută în zonă nu numai pentru amănuntele pe care le oferă cu privire la întâlnirea cu civilizaţia romană şi bizantină, ci şi prin sfinţenia cu care a păstrat culorile româneşti pe tot parcursul îndelungatei stăpâniri otomane. În acest perimetru atins de o puternică sacralitate, în perioada feudalismului timpuriu, nişte creştini şi-au scrijelit simboluri ale credinţei lor, întocmai cum au făcut-o şi alţii în vechiul spaţiu al Scythiei Minor, creştinat de Apostolul Andrei. În toamna anului 1980, arheologii Tudor Papasima şi Constantin Chera au cercetat simbolurile scrijelite la Aliman. După 19 ani, în 1999, au publicat în numărul 32 al revistei „Pontica“ rezultatul investigaţiei lor sub titlul „Sgraffiti feudale timpurii la Aliman“. Astfel, pe peretele stâncos din marginea satului, creştini din veacul al X-lea sau al XI-lea au zgâriat imaginile unor călăreţi, unor cai, unor seceri şi ale unor cruci cu braţele egale, evazate la capete, pe care cercetătorii le-au comparat cu altele similare identificate la Basarabi (secolele IX-X), la Peştera Casian, în labirintul subteran de la Limanu şi de la Dumbrăveni (Dobrogea) sau cu cele de pe teritoriul Bulgariei, de pe albia secată a pârâului Kanaghiol, şi din Turcia, de la Selçuk. „Secerile de la Aliman nu au însă omologi în Dobrogea sau în afara ei“, spun specialiştii. „În orice caz, secerile pot avea o conotaţie religioasă (sămânţa şi secerătorul sunt teme care apar frecvent în Evanghelii) şi, de ce nu, la fel caii, dacă acceptăm ideea că Sfântul Theodor Tiron (în unele părţi şi Stratilatul) este patron al lor, iar scena de la Basarabi, care închipuie o cruce suprapusă de un iepure, elemente înconjurate de o suită de cai alergând, reprezintă jertfa cristică în mijlocul apostolilor“, mai spun ei. Cei doi specialişti nu exclud coabitarea elementelor creştine cu altele profane, „într-un context sigur coagulat etnic, dar deseori penetrat, tranzitat, sau loc de nou domiciliu pentru grupuri de populaţii, sau chiar populaţii întregi, cu orizonturi spirituale diferite… Firească este şi prezenţa crucii aici, într-un context în care creştinismul are o vechime, atestată de izvoare documentare şi arheologice, de aproape două milenii“, mai susţin ei. S-a stabilit, de asemenea, că la Aliman a existat o carieră de piatră care a fost folosită la fortificarea Dobrogei, după revenirea administraţiei bizantine la Dunărea de Jos, în ultimele decenii ale veacului al X-lea d.Hr.

Revenind la Cetatea getică Adâncata din Dobrogea, arheologul Mihai Irimia, într-un articol apărut în revista „Pontica” sublinia faptul că această aşezare era situată „pe platoul nordic al Dealului Dedibal, în punctul numit de localnici Dealul Cişmelei.” Numele de „Dedibal” poate veni de la „a dediá” cu sens de „a dedica, a hărăzi, a sacrifica, a destina” lui Bal (zeului Bal). În jurul fortificaţiei, erau şi două valuri de pământ. Arheologul Gabriel Talmaţchi spune că interesant la această aşezare este faptul că se întinde pe zeci de hectare: „Este o raritate, nu numai în spaţiul dobrogean, ci şi vis a vis de ceea ce se întâmplă la Nord de Dunăre, în Câmpia Munteniei. Aici, avem o zonă fortificată în mod natural, datorită reliefului, aşezarea situându-se pe un deal. Mai mult, respectă o formă tipică şi este specifică populaţiei geto trace. Aşezarea reprezenta fără discuţii un mare centru de putere înainte de sosirea romanilor în zonă şi putea să aparţină atât unei populaţii getice, cât şi uneia scitice.” La începutul perioadei elenistice, oraşele vest pontice dobrogene  greceşti (Histria, Callatis, Tomis, Dionysopolis) au bătut monede pentru regi sciţi (Kanites, Sariakes, Tanusa, Ailios, Charaspes). Aici putem avea o dovadă a faptului că sciții erau de fapt o ramură a marelui popor getic (Geții de Aur primordiali), cu care grecii din cetățile pontice colaborau și care abordau un mod de viață nomad. Misterul legat de această aşezare este cu atât mai mare cu cât arheologii nu au aflat unde stăpâneau regii sciţi (dar dacă aceștia erau nomazi și abordau întreaga zonă nord pontică și chiar mai departe în Asia – n.a.). „Până în momentul de faţă nu se cunoaşte exact unde au fost teritoriile acestor regi sciţi. Din punctul nostru de vedere, este posibil ca acest centru, situat în apropierea fostei localităţi Adâncata, să fi fost de fapt sediul central al regilor sciţi, cu o unică reşedinţă regală”, a declarat Gabriel Talmaţchi. În urma cercetărilor de suprafaţă, specialiştii au cules din zona satului Floriile un bogat material arheologic constând în ceramică, piese de metal, de os etc. Studiul asupra materialul arheologic descoperit a fost publicat de regretatul Mihai Irimia şi în parte de către Gabriel Talmaţchi (partea de numismatică). Din cauza problemelor logistice, nu s-a putut deschide un şantier arheologic aici (distanţa foarte mare de o localitate, lipsa apei curente şi zona dificilă din punct de vedere al reliefului, fiind cauzele principale). Acolo sunt văi înguste, săpate de apă, pe unde se poate circula. O serie de documente şi informaţii ne certifică faptul că a existat o legătură pe apă cu Dunărea şi lacul Mârleanu. Arheologii sunt siguri că era o zonă navigabilă, iar Gabriel Talmaţchi a descoperit chiar un piron de câteva sute de ani vechime, prins în stâncă la aproximativ trei metri faţă de nivelul actual de călcare, piron metalic de care îşi legau în trecut oamenii bărcile.

Morminte de incinerație descoperite în apropierea cetății au reconfirmat teoria că această davă și-a trăit zilele de glorie între veacurile V și II î.Hr. Unii istoricii români care au cercetat acest sit consideră că el poate fi pus în legătură și cu un mare tezaur descoperit la șapte-opt kilometri depărtare, în zona comunei Ion Corvin (Cuzgun, vechiul nume). Descoperit în 1903, acest tezaur este compus din 2000 de monede de argint, din diverse orașe pontice, și din câțiva starteri de electron de tip Cyzic. Este foarte probabil ca această comoară să fi fost ascunsă în perioada 330-320 î.Hr., pe vremea când Dobrogea noastră a simțit greutatea falangelor macedonene trimise de Alexandru cel Mare sau conduse de către generalul Lisimah. Fiind o marea aşezare, bogată în descoperiri, are şi un mormânt tumular de mari dimensiuni. Se pare că acesta a fost un mormânt princiar getic, dar care a fost jefuit după anul 1990, fără a se da de urma răufăcătorilor sau a materialului arheologic extras din situl funerar. Arheologul Gabriel Talmaţchi spune că nu întâmplător a fost ales locul bătăliei de la Tropaeum Traiani, având în vedere că în zonă era o concentraţie mare de populaţie getică, sau geto-dacică: „Decebal s-a bazat pe populaţia găsită aici. Erau de ordinul miilor în zonă. Interesant este că după victoria din iarna lui 101-102, Traian a distrus toate aşezările getice din zonă, incendiindu-le. La fel s-a întâmplat şi la oraşul Tropaeum Traiani, care a fost construit pe o veche aşezare autohtonă getică pentru a le da inclusiv localnicilor o lecţie pentru viitor.” Cercetările continuă la „Adâncata” și sunt multe întrebări care își caută răspunsuri. Cu siguranță însă marea davă getică de pe platoul nordic al Dealului Dedibal ne pregătește încă surprize și povești fără de seamăn…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*