Era cât pe ce să începem a umbla cu țidulă de la poartă străină pentru a ne mai putea afișa mândria națională a propriilor sfinți! Iar asta chiar în Anul Centenarului! Ba, eram chemați să mai și plătim pe la aceleași curți străine (că numai o astfel de dijmă nu mai plătise românul în „euroiobagia” sa din parcursul UE, nu?!), pentru dreptul de a ne afișa (și acasă, dar și în biserici) imaginea unui sfânt al neamului.
Sigur, doar pare o coincidență… Pentru că oare cum de s-a nimerit tocmai acum un ins să se declare stăpân pe imaginea lui Arsenie Boca? Pe „imaginea” comercială, nu pe chipul luminos al sfântului, căci acela e zugrăvit prin rugă în inima fiecărui român și nu poate fi desprins de acolo, oricât ar încerca veneticii! Și oare cum de nu l-a trăznit cel de sus (mare e înțelegerea sa), pe șnapanul maghiar care ne-a cerut bani pentru ceea ce el consideră o afacere: obiectele religioase purtând imaginea lui Arsenie Boca.
Și totuși, dincolo de foloasele materiale pe care un oarecare blasfemitor credea că le va dijmui în propriul buzunar, altceva e mai grav… Ușurința de a ne fi fost confiscat un simbol, de a ne fi fost pusă practic opreliște pe dreptul de a mai avea în casă icoane cu imaginea unui sfânt (or, nu este asta o restrângere a dreptului religios al fiecăruia?).
Prea orișicine își permite orice… Mâine poate o să vină unul să ceară, pe persoană fizică de impostor (ori de pion în slujba acelora care ne vor confiscate și distruse simbolurile), toate drepturile asupra imaginii crucii. Și o să ne pună să plătim pentru dreptul de a ne închina, de a ne ruga, a de ne a privi sfintele cruci pe bisericile noastre. Ba, poate o să ceară și morților să plătească pentru utilizarea unei imaginii simbol cu „drept de proprietate intelectuală” rezervată de către cine știe ce organism „omonim” dintr-un colț de lume, nu?! Sau, poate tot cu țidulă dată de pe la o societate de înregistrări (ne)intelectuale de aiurea, o să vină careva cu un drept de proprietate direct pe „România”. Că fiecare poate înregistra ce vrea, nu?…
Și totuși, în această blasfemie aparent englezească (plină de umorile iepelor de pustă ale acelora ce nu se roagă nici măcar din goana căilor), vinovăția nu este a acelui individ care a cerut ce i-a trecut prin cap. Ci a autorităților române.
Prin felul în care au evoluat lucrurile, dincolo de deja proverbiala nepăsare și minimă implicare a funcționarilor publici, pentru care și tăiatul de frunză la câini e treabă obositoare, e clar că nimeni nu-și mai aruncă, nici măcar la sfârșitul programului de bugetofag, un ochi pe listele cu simboluri naționale netârguite încă de fitecine…
De aceea, este revoltătoare lipsa de reacție a ministerului de Externe, care ar fi trebuit să ceară explicații prin ambasadorul din Anglia (a, dar nu avea prin cine…), dar mai ales a osim-ului de aici. Căci, lipsei de implicare a autorităților ministeriale, și nu numai (unde a fost bunăoară departamentul dedicat Cultelor?) i s-a adăugat lipsa de opoziție a forului care trebuia să apere „marca” Arsenie Boca, dacă nu dinspre fireasca sa valoare identitară, măcar ca opoziție la înregistrarea abuzivă a unui brand de către un organism similar din Anglia.
Ce mai conflict diplomatic s-ar naște dacă un osim nevigilent ar „breveta” sigla unui simbol din Anglia. Nu că am avea noi ce face cu „big ben” -ul lor, de exemplu, că avem și noi cucii noștri din orologiile stătute de vreme! Dar ce ar mai sări, înaintea Ambasadei, consiliul antidiscriminare și forurile vigilente la neatingerea și neadjudecarea valorilor europene ale celorlalți.
Și chiar dacă pare rezonabilă soluția de acum, de folosire temporară a mărcii Arsenie Boca, prin decizia Curții de Apel București, de către două lăcașuri de cult (Mănăstirea Prislop şi Episcopia Devei şi Hunedoarei), ea nu poate fi mulțumitoare. Pentru că în cazul simbolurilor naționale nu poți accepta termeni precum „rezonabil”, „temporar”… Temporar până când? Până se va încheia Anul Centenarului iar veneticii vor năvăli peste simbolurile rămase încă neconfiscate?…
Curtea de Apel București a pus oarecum într-un colț de normalitate o acțiune. Dar ea trebuie completată cu o întărire a legislației și cu o impunere a obligației de a reacționa a organismelor plătite să vegheze. La ce folosesc monitorii din osim dacă nu raportează practicile de înregistrare abuzivă din alte țări la adresa simbolurilor și mărcilor noastre? La ce trebuință folosește sigla „Identității Naționale” de pe Ministerul Culturii dacă simbolurile noastre sunt „retușate” (cel mai adesea cu umori verzui) sau de-a dreptul agresate, confiscate?…
Lasă un răspuns