Catastroica (1985-1991), demontarea socialismului rusesc

Când și cum a apărut noțiunea de perestroica (restructurare, reorganizare)? Inițial, nu a fost o noțiune elaborată și fundamentată public, precum a fost NĂP- ul (noua politică economică) din Rusia sovietică. Ceva era chitit, în taină, însă poporul, până aproape de sfârșit, nu a știut. În luna mai 1985, noul lider sovietic, protejat al șefului KGB-uilui Iu. Andropov (сare era nepotul bijutierului evreu Karl Flekkenștein), declarase în comitetul orășenesc de partid din Leningrad: „Se vede, tovarăși, că noi trebuie să ne reorganizăm. Cu toții”. Termenul a fost preluat de mass-media. Mai târziu, în timpul vizitei sale în România (mai, 1987), cu scopul de a presa conducerea României să treacă țara pe făgașul perestroicii, Gorbaciov a fost întrebat de un roman curios: ce e aia perestroica? Gorbaciov a răspuns: „Nici noi nu știm. Dar mergem înainte”.

Însă Nicolae Ceaușescu, adevărat patriot care s-a îndărătnicit să cedeze presiunilor lui Gorbaciov, își dădea seama: reformele perestroiciste vor distruge socialismul și țara care va încăpea în mâinile imperialiștilor occidentali. Fiica unui colonel român, M. mi-a relatat  povestirea tatălui ei despre episodul: înfuriat de insistențele perestroiciste ale lui Gorby, președintele N. Ceaușescu i-a aruncat în față o cupă de șampanie. Nu știu, așa s-a întâmplat sau nu, însă ar fi fost un gest de admirat! Distrugerea socialismului, darea României pe mânile occidentalilor, și „spre beneficiul aripii evreiești a societății civile” (V. Zărnescu) s-a făcut peste un an și ceva, nu prin reforme demolatoare gen perestroica, ci direct prin trădare și contrarevoluție.

Cât privește Uniunea Sovietică, la începutul anilor 80, exista necesitatea elaborării a unei serii de reforme, care ar pregăti țara pentru noua modernizare și rezistența în Războiul Rece  multiaspectual dus, din 1946, de către imperialismele apusene împotriva socialismului și țărilor est-europene în vederea obținerii accesului liber la avuțiile acestora.

Virtual, la începutul anilor 80, URRS se afla într-o bifurcație a alegerii căii de evoluție: 1. Calea urmării reformelor modelului  chinez elaborat, la 1977 și demarat  la 1978, de Deng Xiaoping (două tipuri paralele de economie – economie socialistă și economie capitalistă de stat, sub conducerea  Partidului Comunist Chinez) și curățarea permanentă de corupți și delapidatori; 2. Calea instalării capitalismului anarhic, conform instrucțiunilor asasinilor economici – specialiștilor străini în demolarea țării, înlăturarea de la putere a partidului comunist). S-a mers pe calea a doua, dezastruoasă – „democratică”.

Planurile despre reforme economice în Uniunea Sovietică au început să fie elaborate din 1982, în mod ultrasecret, de un grup condus de evreul roșcat Anatoli Ciubais, la ordinul generalului KGB, Andropov, devenit secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Cineva poate combate bănuiala legăturii între apartenența etnică a evreului Andropov, a evreului A. Ciubais (în prezent, miliardar în post înalt de stat) și faptul că primii 40 de miliardari din Rusia post-sovietică sunt de etnie iudaică?

Neavând textul planurilor grupului ultrasecret al lui Ciubais, de înainte de debutul catasroicii (termenul aparține filosofului rus, A. Zinoviev), putem doar presupune că ele aveau aspect de intenții „bune”, în realitate, urmăreau scopul nimicirii economiei socialiste și a socialismului.  Andropov vroia integrarea Rusiei în Apus, „în condiții favorabile nouă”. Cui – nouă? Un soi de șmecherii depistate deja în deciziile birocraților de la începuturile Statului sovietic au fost descrise necruțător de către V. Lenin: „la aspect – corecte, însă în esență – o adevărată batjocură”.

Gorbaciov, protejatul lui Iu. Andropov, сu sprijinul decisiv al președintelui KGB-ului sovieic, evreului V. Cebrikov, a fost ales secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice la 11 marte 1985. Deci – șeful statului. Avea 54 de ani. Linia perfecționării sistemului economic existent, anunțată de Gorby la 23 aprile 1985, era Uskorenie (accelerare), declarată de precedentul conducător al Uniunii Sovietice, C. Cernenko. Adică „accelerarea mișcării pe calea socialistă în baza utilizării eficiente a realizărilor progresului tehnico-științific, activizării factorului uman și modificării ordinii planificării”. Măsurile preconizate erau de tip administrativ și nu atingeau esența socialismului. Peste doi ani de uscorenie, la Plenara CC al PCUS,  a fost anunțată noua ideologie de stat perestroica, care includea măsuri economice și politice non-radicale. Lozincă din 1988: „Perestroica este continuarea cauzei Revoluției din Octombrie”.

Proiectul perestroicii, afirmă cercetătorii ruși Maxim Calașnikov și Serghei Kugușev, în cartea „Tretii proiect” („Proiectul al treilea”) este o elaborare a KGB-ului. Iar Gorbaciov și brigada sa de demolatori  erau doar simplii realizatori ai elaborării kgb-iste.

Desigur, termenul perestroica absolut nu reflectă esența istorică a anilor 1985-1991 –  epocii demontării socialismului rusesc și a Uniunii Sovietice. Mai apropiat de ecența proceselor din acea perioadă de domnie  a KGB-ului și a lui Gorbaciov, este  termenul catastroica. Etapele catastroicii: I. 03/1985 – 01/ 1987; II.02/ 1987 – 06/1988; III. 07/ 1988 – 09/ 1991; IV.10/ 1991 – 12/1991

Prima etapă a catastroicii (1985/03 – 1987/01):

*Gorbaciov și-a adus omenii lui și i-a plasat în posturi de conducere  – A. Iacovlev (evreu, având contacte dovedite cu serviciile secrete americane) – supranumit „prorabul perestroicii”, evreul  E. Șevarnadze, B. Elțin – protejatul lui Andropov ș.a. activiști.

* Prima lovitură gravă aplicată economiei – campania antialcoolică dezastruoasă.  Decizia Consiliului de miniștri al URSS „Despre măsurile de combatere a beției și alcoolismului, desființrii fierberii basamacului” (din 7 mai 1985) – aparent, cu intenții bune, a dus la defrișarea unor suprafețe mari de viță de vie prețioasă, a  sporit producerea clandestină de țuică  toxică (utilizîndu-se produse alimentare), pierderi grave în bugetul de stat din cauza reducerii producției și vânzării băuturilor alcoolice; creșterea considerabilă a prețului vinurilor și berii; limitarea consumului de alcool și pedepsele pentru consumul de alcool au înrăit populația împotriva conducerii de partid și de stat. Pe ascuns, cu frică și ură, populația fabrica și consuma alcool. Peste un timp, vestitul cântăreț moldovean, Nicolae Sulac cânta în stil popular: „Moldoveanul, cum n-o dai/ N-a făcut nuntă cu ceai!”.

* Rectificarea cursului: Congresul al XXVII-lea al PCUS din 1986 a modificat Programul partidului, fiind declarat cursul spre „perfecționarea socialismului”, astfel înlocuindu-se vechea teză de ”construire a comunismului”.

* Tulburările din Alma-Ata (17-18 decembrie 1986). În legătură cu politica șovină a centrului imperial la plasarea în postul de conducător al Kazahstanului a unui rus de undeva, care habar nu avea de limba și cultura cazahilor.

*Lovitura nr 2 – teribilă – dată economiei sovietice: căderea bruscă a prețului petrolului pe piața mondială. Pe exportul petrolului se ținea economia sovietică…

*Lovitura nr.3 dată economiei sovietice: Catastrofa atomică de la Cernobâl (1986)

* Constatarea necesității schimbării noilor politici economice ineficiente (sfărșitul anului 1986)

Etapa a doua a catastroicii (1987/02 -1988/06)

Schimbări esențiale în economie: fără a numi cu voce noțiunile de proprietate privată și antreprenoriat, sunt legalizate cooperativele ca element al economiei capitaliste și create  întreprinderile comune cu companii de peste hotare.

Schimbări esențiale în viața socială:

*este proclamată politica Glasnosti (transparența) – înmuierea cenzurii, posibilitatea dezbaterilor în mass-media a unor teme anterior trecute sub tăcere (despre sex, prostituție, agresivitatea adolescenților, violența casnică, narcomanie), posibilitatea abordării temei represiunilor din epoca industrializării grabnice, – astfel deschizându-se pista pentru a ataca și demola, la momentul potrivit, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. Au fost publicate cărțile anterior interzise.

*Lansarea lozincilor de „socialism cu față umană”, apelurile de revenire la „normele leniniste” și la „idealurile lui Octombrie”. Se porniră vorbe despe necesitatea  reformei institutelor politice.

*La 1988, a fost sărbătorită public „Mia de ani de la creștinarea Rusiei vechi”, deși adecvată ar fi fost marcarea nu a creștinării, ci a începutului creștinării. Au fost deschise mănăstirile Tolgsk și Optina pustâny.

*În septembrie 1987, a fost creată o comisie specală pentru reabilitarea persoanelor condamnate nejustificat în epoca socialismului de mobilizare. În fruntea comisiei – „prorabul perestroicii” A. Iacovlev…  Era conectat la serviciile secrete americane. Știa el cu „ce sos” publicistic se cuvine de prezentat cititorilor persoanele reabilitate.

În politica externă: politica „Novoe mâșlenie” („Gândirea nouă”), cuvântul mâșlenie fiind glăsuit de Gorbaciov, de mii de ori repetat, în mod greșit, el  punea accentul pe prima silabă… Această gândire era orientată spre ameliorare relațiilor cu Apusul prin cedări principiale din partea Uniunii Sovietice: refuzul de a utiliza în diplomație principiul clasial (!), cedări serioase, din toamna anului 1987 la pregătirea Acordului sovieto-american despre lichidarea rachetelor cu rază de acțiune medie și mică; ș.a.

Situația din țară: din 1988 s-a înrăutățit serios viața economică. Sporește treptat instabilitatea social-politică. În periferiile naționale apar tendințe separatiste tutelate de cineva. Primele ciocniri interetnice (în Karabah-ul de Munte).

*La inițiativa „prorabului” Iacovlev, prin rețeaua KGB-ului, în republicile naționale au fost întocmite listele băștinașilor intelectuali cu nume sonor, pe care Moscova se poate bizui. Din aceștea au fost aranjate așa numitele Mișcări populare de susținre a lui Gorbaciov și a perestroicii. KGB-rile republicane au creat simultan, la începutul anului 1988, „mișcări populare” în cele trei republici baltice, apoi în RSS Moldovenească ș.a.m.d… Din aceste opere kgb-iste, au fost confecționate în 1989, altele  –  așa numitele „Fronturi populare” având deja revendicări anticomuniste, cultural-naționaliste, cu tendințe separatiste. Așa că  inițiativa și meritul dubios la formarea „fronturilor populare” aparține nu „intelectualilor mari patroți” din teren, ci  brigăzii demolatoare a lui Gorbaciov și KGB-lui!

*Întâmplare reală. La începutul anului 1990, trei ruși de la Moscova au venit într-un raion de la nordul Moldovei răsăritene, pentru a încheia o afacere – cumpărarea de vite și de produce alimentare. După semnarea contractului, la restaurantul orășelului, un oaspete-afacerist rus i-a spus președintelui Sovietului raional: „Scoro, mâ ne budem bolyșe vmeste!” („În viitorul apropiat, noi nu vom mai fi împreună!”). Moldoveanul întrebă – cum adică? „Sovetscogo Soiuza ne budet („Uniunea Sovietică nu va fi”). Președintele moldovean al raionului se holbă înfricoșat, neștiind cum să reacționeze. „Ne volnuisea. Mî iz KGB i znaem soverșenno tocyno!” (Nu te emoționa. Noi suntem din KGB și știm absolut precis!”). Atunci, până la sfârșitul demontării URSS mai era un an și jumătate… KGB-ul știa scenariul.

*Invenția „Congresul deputaților poporului din Uniunea Sovietică” ca instanță superioară de conducere. Peste 2000 de deputați. Primul congres a avut loc la Moscova între 25 mai 9 iunie 1989. Ședințele erau transmise în direct pe posturile de televiziune din toată țara. Astfel de șou politic sovieticii nu văzuseră niciodată! Luări de cuvânt pătimașe, adevăruri, manipulații, ciocniri verbale! Șoul inspira încredere în Gorbaciov, în corectitudinea noii politici și a noului  curs al țarii. O singură voce lucidă, a eminentului scriitor rus, Iuri V. Bondarev: „Uniunea Sovietică este ca un avion care a decolat și nimeni nu știe unde va ateriza!”. Ultimele alegeri în componența Congresului deputaților poporului au fost la 26 martie 1989, durata mandatului deputaților – cinci ani. Aveau mari împuterniciri… Însă nu le-a fost dat să-și ducă mandatul sovietic până la capăt.

*Mai târziu, A. Iacovlev – „prorabul mason”, despre această perioadă a catastroicii  mărturisi presei – capitaliste deja – că echipa lui Gorbaciov știa încotro se mișcă într-adevăr lucrurile, nu spre „socialismul cu față umană, ci spre capitalism”, …că „a trebuit să umble cu fofârlica și să mintă…” Deci, când vizitase România, și-l presa pe N.Ceaușescu, Gorbaciov mințea și umbla cu fofârlica. Merita o cupă de șampanie în față!

Etapa a treia a catastroicii (1989/07 – 1991/09)

În economie: instalarea crizei generale  de mari proporții (din jumătatea a doua a anului 1989). Din 1990 – căderea economiei, prăbușirea nivelului vieții oamenilor muncii, reapariția șomajul masiv – fenomen uitat de sovietici din anul 1930 și cunoscut doar din cele citite despre țările capitaliste. A fost creată piața valutară, cooperația devine business de tip occidental. Deficit total de mărfuri de larg consum, în multe privințe, creat artificial. Sentimentul de catastrofă. Astfel, cum prezise A. Zinoviev, la 1988, se developa oamenilor sovietici și lumii întregi esența perestroicii.

În politica externă:

*Retragerea trupelor sovietice din Afganistan (1989).

*Participarea serviciilor secrete sovietice, în colaborare cu serviciile secrete apusene, la organizarea contrarevoluțiilor antisocialiste de restaurare a capitalismului în Europa de Est (1989). Se știe: contrarevoluția antisocialistă din Polonia și Ungaria au fost finanțate de Soroș.

*Permisiunea dată de Gorbaciov pentru demolarea Ziudului din Berlin și pentru reunificarea Germaniei (1990) – oferite pentru o răscumpărare de către RFG uimitor de mică  – la prețul „unui buterbrod” (expresia uimită-disprețuitoare a cancelarului reunificării, H.Kohl).

În viața social-politică:

*După Congresul I al deputaților poporului URSS s-a produs o destabilizare bruscă. Partidului Comunist i-au fost contrapuse diferite grupuri politice nou-plămădite. Euforia perestroicistă generată de emisiunile televizate ale șoului Congresului deputaților poporului s-a volatilizat, fiind înlocuită de decepție, neîncredere în zuia de mâine și de dispoziții anticomuniste induse  de „fronturile populare” burgheze-naționaliste. Sporirea emigrației.

*Din anul 1990, ideea dominantă promovată de brigada lui Gorbaciov este nu „perfecționarea socialismului”, ci „edificarea democrației și a economiei de piață de tip capitalist”.

*În primăvara anului 1990, liderii Republicilor Baltice au declarat că ies din componența Uniunii Sovietice. A fost un scenariu secret, conform Instrucției americanului G. Sharp, scenariu deosebit de elaborările pentru celelalte republici sovietice, ale căror lideri burghezi naționaliști vor declara independența peste un an.

*În 1990, celelalte rebublici sovietice și-au declarant suveranitatea. Federația Rusă a declarat și ea suveranitatea. Față de cine?! Oare Uniunea Sovietică nu însemna Rusia+periferiile naționale?! Mai târziu, am înțeles că suveranitatea Federației Ruse (declarată la 12.06.1990) avea sensul independenței Rusiei de Gorbaciov și de toate instituțiile de stat unionale! Reiese că, de facto, Federația Rusă a fost cea de a patra republică sovietică ieșită din componența statului sovietic.

*Alegerea lui Gorbaciov în postul de președinte al Uniunii Sovietice (15 martie 1990) de către Congresul III al deputaților poporului convocat în mod extraordinar. Gorby depuse jurământul de credință țării pe care o demola.

*În iunie 1990, Sovietul Suprem al Uniuinii Sovietice a votat decizia ”Despre concepția trecerii la economia de piață”. Au evitat să spună „economia capitalistă”. Deetatizare, începutul privatizărilor criminale, formarea societăților și băncilor pe acțiuni, antreprenoriat privat.

*Înscenarea „puciului” de la Moscova (august 1991), care avea scop declarat luarea măsurilor de stopare a demontării  Uniunii Sovietice și de schimbare a vectorului dezvoltării – a fost folosită, de la 20 august 1991  ca pretext extrem de util pentru: 1.preluarea puterii de către brigada ruso-iudaică a altui demolator –  a alcoolicului B. Elțin, cu imagine „democratică” încă nestricată; 2. crearea impresiei că înlăturarea forțată a lui Gorby de la conducere de către noii demolatori  elținiști l-a împiedicat să îndeplinească obligațiile sale de președinte al URSS; 3. dizolvarea de către Gorby a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice , al cărui conducător fusese din 1985; 4. Dizolvarea de către Gorby a Cabinetului de miniștri al Uniunii Sovietice; 5. dizolvarea de către Gorby a ministerelor și a unui șir de organe de stat sovietice importante, după care a urmat demontarea tuturor structurilor de stat sovietice.

*Dizolvarea de către Gorby, la 5 septembrie 1991, a Congresului deputaților poporului din Uniunea Sovietică, a acelui for, care l-a ales  pe el președinte al Uniunii Sovietice…

Deci, în perioada de 20 august – 5 septembrie 1991, a avut loc demontarea Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și demontarea instituțiilor sovietice de stat. În esență, lovitură de stat. Contrarevoluție antisocialistă. Majoritatea oamenilor muncii din Rusia post-sovietică numesc această lucrătură trădarea de către Gorbaciov.

Cu desăvârșirea procesului trădării de către echipa lui Gorbaciov (evreii A.Iacovlev, E. Șevarnadze, E.Primakov, ș.a.) s-a încheiat în mod rușinos și trist istoria perestroicii. De la 20 august 1991, perestroica nu mai era.  Conținutul real al perestroicii: crearea condițiilor politice, juridice și economice pentru trecerea cu acte legale a avuției publice a poporului sovietic în mâinile private ale vârfurilor clasei dominante până atunci – a KGB-ului și a nomenclaturii degenerate pseudo-comuniste.

Cu cât era mai mare era ura oamenilor sovietici față de Gorbaciov, câruia îi născocise porecle  disprețuitoare, cu atât era mai mare era extazul apusenilor – o veritabilă gorbomanie! Liderul Uniunii Sovietice lucra în favoarea Apusului.

Etapa a IV a catastroicii (septembrie – decembrie 1991). Include procesele de lichidare a Uniunii Sovietice, a structurilor Partidului Comunist de către brigada ruso-iudaică alui Elțin și elitele burgheze naționaliste  locale, sfătuite de către specialiștii apuseni. Au depus declarații de independență de Uniunea Sovietică ultimele trei republici. Partidul Comunist a fost interzis de Elțin.

La 14 noiembrie 1991, șapte republici (Bielorusia, Cazahstan, Chirghizia, Rusia, Tadjichistan, Turcmenia și Uzbechistan) au luat decizia adoptării Acordului  constituirii unei confederații – a Uniunii Statelor Suverane (ССГ), cu capitala la Minsk. Semnarea Acordului urma să aibă loc pe 9 decembrie 1991. Însă…  La 8 decembrie 1991, în reședința „Visculi” din pădurea bielorusă Belovejscaia Pușcia, trei  inși – liderii de atunci ai Rusiei, Ucrainei și Bielorusiei au declarat că Uniunea Sovietică nu există, iar formarea  proiectatei confederații SSG este imposibilă. În loc de SSG, au emis decizia despre crearea Comunității Statelor Independente (СНГ), ceva gen club al republicilor… Au semnat declarația respectivă. L-au telefonat pe președintele SUA, raportându-i respectuoși-bucuroși vestea. Apoi, l-au înștiințat pe Gorbaciov. Posibil, Gorbaciov nu intenționa dezlipirea de Rusia a periferiilor naționale.

La 25 decembrie 1991, (de ce nu mai devreme?  – probabil, din cauza R. Cazahe, a cărei conducere încă nu depusese cererea de ieșire din Uniuniea Sovietică. Cazahii au declarat independența lor pe 16 decembrie 1991), M. Gorbaciov a anunțat lumea că depune oficial împuternicirile de președinte al Uniunii Sovietice, și-a luat lucrurile personale din cabinetul din Kremlin, a făcut ultima poză în curtea Kremlinului, – lângă autoturismul de marcă străină – el poza enigmatic-semeț, cu privirea optimistă spre orizont. Îl aștepta o pensie substanțială, onorarii mari pentru prelegeri în Apus, „Fondul Gorbaciov” creat de Soros, gardă de corp de la stat și aproape un milion de euro din Premiul Nobel (1990) acordat pentru pace. Pentru pacea cui? Desigur, a Apusului. Datorită activității lui  Gorby, fosta Uniune Sovietică nu mai era supraputere. În genere nu mai era. Apusul filistin poate dormi în pace – rușii trădați dibaci de Gorbaciov și brigada sa încă zeci de ani nu-și vor reveni. Între timp, biruitorii vor devora economia țărilor ex-socialiste.

P.S.1.: Din informațiile publicate în mass-media, Gorbaciov la 1984, fiind peste hotare, a intrat în lojă masonică, adică într-o organizație secretă. Faptul intrării lui Gorbaciov în masonerie poate fi certificat de faptul că Gorbaciov, în anul 1984, în drum spre Londra a făcut o escală la Paris, unde, conform informației răspândite recent, a fost primit în loja masoică de rit scoțian.

P.S.2.: B. Elțân era mason al ordinului Malta, apropiat de SUA. Există poze publicate:  Elțân cu atributele masonice pe el.

P.S.3.: Vizitând Londra, la 1984, Gorbaciov a fost primul conducător comunist sovietic care încălcase tradiția depunerii de flori de către liderii sovietici la mormântul întemeietorului comunismului științific, Karl Marx din cimitirul Highgate din Londra. Când a aflat despre încălcarea  tradiției de către Gorbaciov, filosoful rus disident, Alexandr Zinoviev a exclamat: Gata! S-a zis cu Uniunea Sovietică!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*