Dragostea vampirilor

Mitul lui Dracula a căpătat o asemenea amploare în America încât a produs o nouă mitologie, care nu mai are aproape nimic din povestea iniţială. Nici numele Dracula nu mai este pomenit, nu mai apar nici colţii şi muşcătura jugulară, nici chiar sângele, totul s-a constituit într-o mitologie paralelă cu mitul originar. Deja lumea creată de Stephenie Meyer a devenit mai frumoasă şi mai credibilă decât a noastră.

Acum se află şi pe piaţa românească, sincron cu lansarea din SUA, The Twilight Saga: Breaking Dawn – Part 2 / Saga Amurg: Zori de Zi – Partea II (2012), care este al cincilea film al seriei, având drept temă soarta vampirilor, viitorul lor, ameninţat de existenţa lui Renesmee, magica fetiţă a uluitoarei Bella.

Normal, ne aflăm tot într-un univers fantastic, dar un fantastic din familia lui Superman şi Spiderman. Persoanjele au puteri supranaturale, zboară cu viteza gândului, îşi pot citi prin atingere sentimentele, gândurile şi viitorul, dar ceea ce se petrece între ele este extrem de uman, deşi o umanitate sublimă, sublimată, ridicată pe frumuseţea absolută a iubirii. Nu mai vorbesc de frumuseţea actorilor şi de extravaganţa machiajului. Toate personajele sunt tinere şi fascinant de frumoase. E o paradă a modei, o paradă a gestului, a faciesului, a privirii.

Spectacolul privirilor este redat în toată complexitatea de către regizorul Bill Condon. Iar privirea fundamentală este erotică, privirea dintre vampiri defineşte atracţia sexuală. Interesant este faptul că, datorită vigurozităţii lor, vampirii pot face sex infinit. Sunt un fel de nimfomaniaci. Când Bella şi Edward fac dragoste, ei relatează cazul unor prieteni care au făcut dragoste timp de zece ani continuu, iar ei cred că vor reuşi mai mult de atât, vor doborî orice record.

De reţinut că această credinţă se bazează pe faptul că dragostea şi sexul sunt inseparabile. Vampirii, cel puţin cuplul Bella-Edward, nu fac sex de dragul sexului, adică la ei contactul fizic înseamnă chiar iubire. Şi semnificativ este finalul, când cei doi veşnic îndrăgostiţi se află într-un decor floral paradiziac şi ea spune că vrea să-i dăruiască ceva. Şi îl atinge. Şi el primeşte în mintea sa filmul iubirilor lor trecute, de când s-au cunoscut şi până în prezent. Cum ai făcut asta, adică acest montaj, această înlănţuire, ca în câteva secunde să poată fi concentrată o experienţă de ani de zile? Prin concentrare, răspunde ea. Mai vreau, zice el. Vrea să vadă din nou filmul. Avem timp, spune ea, fiindcă iubirea noastră ţine „forever”.

Aşa spune şi un alt vampir în film, care este adus să lupte, spune că de 1 500 de ani aşteaptă acest moment, că e pregătit să lupte, că în el a concentrat 1 500 de ani de umilinţe.

Acest episod al seriei aduce această noutate, puterea de a transmite celuilalt, de fapt, spectatorului, filmul din mintea sa. Vampirii lui Meyer comunică prin  poveşti filmice.

*

Conflictul e generat, cum spuneam, de Renesmee, fetiţa cuplului Bella (Kristen Stewart) – Edward (Robert Pattinson), deşi ea este revendicată şi de prietenul Bellei, Jacob Black (Taylor Lautner). Deja în acest episod Bella e transformată în vampir, dorinţă care a constituit firul celorlalte episoade. Ea are acum o energie colosală, rapiditate şi toate însuşirile vampirilor, dar multiplicate, datorită faptului că este în prima fază a noii ei transformări.

Desigur, ca în toate poveştile aflate la început de drum, care vizează să se înscrie în marea literatură, Stephenie Meyer nu pare a avea mâna sigură, caracterele nu sunt perfect conturate, iar întâmplările au o doză de incoerenţă. Totul se petrece astfel întrucât sunt părţi din poveste, iar părţile sunt mereu incomplete. Ideal ar fi, cum se întâmplă în comic-books, să fie o prefaţă în care să se rezume episodul anterior.

Această ambiguitate este întreţinută şi de ideea că vampirii nu sunt atât de frumoşi ca vârcolacii sau oamenii-lup, cum crede Jacob, familie din care el însuşi face parte. Nu ni se explică nici cum vampirii pot zbura cu viteza gândului, nici cum un om poate să se preschimbe în vârcolac. Montajul cinematografic poate face însă minuni şi autorul nu-şi mai bate capul ca în mitologia clasică.

Dar nici familia vampirilor nu este atât de unită, dovadă că Irina, o verişoară a Bellei, îi miroase fetiţa şi descoperă că e om, nu e o fiinţă nemuritoare ca ei, fapt care ar putea avea consecinţe pe viitor asupra clanului Volturi, aşa cum crede şi şeful clanului, care porneşte o cruciadă vampirică pentru a distruge această ameninţare potenţială.

Dar Bella şi Edward, ca şi întreaga familie Cullen, îşi caută aliaţi în toţi vampirii duşmani ai clanului Volturi, şi se pregătesc pentru o bătălie crucială, hotărâţi s-o apere pe Renesmee şi să protejeze familia Cullen. Unii aşteaptă acest măcel de 1 500 de ani, cum am văzut.

Acest episod 5 al serialului este şi cel mai spectaculos, fiindcă se imaginează o luptă între taberele vampirilor. Deşi nemuritori, există ierarhie şi în lumea lor şi mor şi ei, prin decapitare şi mai ales prin foc. Vampirul decapitat este imediat incendiat. Decapitarea se face prin sabie sau cu forţa mâinilor. Nu există elementul principal de ucidere a unui vampir din mitologia draculiană, ţăruşul, simbol al ţepei, care este înfipt în inima vampirului.

Sunt modificări care nu-i deranjează pe spectatorii tineri şi foarte tineri, care se simt bine în această lume fantastică. Evident, Meyer vrea să-şi creeze propria lumea, cu elementele inventate de ea, dar din felul cum arată şi se luptă vampirii, se cade într-un clişeu medieval. Mai lipsesc coifurile din Alexandr Nevski (1938), căci finalul este o idee împrumutată din filmul lui Eisenstein, care se petrece pe gheaţă, pe un lac îngheţat, lacul Ciudskoie. Care la un moment dat crapă. Şi-i înghite pe cavalerii teutoni, aici cavalerii clanului Volturi.

*

Povestea ei, ceea ce a inventat Meyer, vrând să se rupă total de tradiţie, de mitul lui Dracula, are mari hibe de construcţie. Dar cui îi mai pasă acum de substanţă când ambalajul a luat ochii la toată planeta?! Şi astfel Twilight întreţine o iluzie, fiind un mit al mitului inventat. Categoric, succesul a făcut ca povestea şi caracterele să scape de sub control şi să nu aibă coerenţa pe care o are mitul lui Dracula repovestit de Bram Stoker. Dar filmul este un limbaj care spală tot, nu-i atât de pretenţios precum literatura, textul ca atare. Iar când actorii sunt atât de frumoşi, nu mai ai nimic de spus!

De fapt, calofilia este aici cheia susccesului. Magia privirilor şi puterea previziunii. Care se datoreză unui element împrumutat din magia tribală. Adică original e faptul că prin atingere, vampirii pot citi viitorul. Ei îşi ating palmele şi citesc un film, aşa cum se întâmplă când punem în computer un DVD şi palma lui îl citeşte şi îl putem vedea pe ecran. Un asemenea efect are şi contactul dintre Alice Cullen şi Volturi, când ea îi transmite prin atingere ceea ce se va întâmpla cu el şi cu ai lui dacă doresc o înfruntare cu vampirii vagabonzi şi cu vârcolacii din tabăra lui Edward şi Bella, adunaţi anterior din patru colţuri ale lumii. Şi aşa el acceptă să afle, să i se aducă probe şi Alice îi dovedeşte că fetiţa Bellei nu e om întreg, că e jumătate nemuritoare. Aşa cum este un tânăr adus de Alice ca să dovedească faptul că există şi printre vampiri seminemuritori, precum erau semizeii în antichitate.

În acest spirit se poate broda la infinit, dar niciodată Meyer nu va putea să plăsmuiască o demitizare, aşa cum a reuşit Polanski în Balul vampirilor, atâta timp cât ea schimbă necunoscutele ecuaţiei, ale poveştii iniţiale. Ceea ce era cu adevărat original în poveştile ei, felul cum se naşte vampirismul într-un adolescent, a fost înlocuit, cel puţin în acest episod produs de ea, cu elemente de spectacol, cu fascinante efecte speciale. A pierdut din substanţă şi s-a axat pe un spectaculos gratuit. Poate că tocmai acest fel narativ explică succesul lui Twilight Saga, un anumit grad de infantilism, de inconsistenţă şi lipsă de justificare logică.

De pildă, nu e clar de ce Jacob o revendică pe Renesmee, nici dacă ea este muritoare sau nemuritoare, aşa cum mai târziu, în poveste, apare ideea cu jumătate om, jumătate vampir. Ai sentimentul că povestea se creează pe parcurs, în timpul filmărilor, că lucrurile nu au fost clare de la început nici pentru Meyer. Poate că a limpezit-o regizorul, cine ştie. Ambiguitatea e creatoare, dar dacă nu mânuieşti bine arta ei, se cade în confuzie.

Sau alt exemplu. Jacob, transformat într-un lup uriaş, fuge cu Renesmee, e urmărit de un vampir Volturi, e prins şi doborât, fetiţa e răpită, dar în secvenţa următoare îl vedem pe lup cum luptă pe gheaţă, cu Renesmee călare pe spinarea lui. Cui îi mai pasă de coerenţă? Suntem în vis, într-o bătălie onirică, unde orice vedem poate să fie într-un fel sau în alt fel, într-o logică suprarealistă, totul e ca până la urmă binele să învingă.

Şi vampirii reprezintă acum modelul energiei pozitive prin excelenţă. Nu este exclus ca însuşi Superman, într-un viitor film, să fie un vampir. Ca orice personaj pozitiv.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*