Peste tot, în nordul Europei, sunt vetre dacice!

„Iată!”, zice într-o engleză molcomă, arheologul danez Torben Egebjerg. „A­ceas­ta este una dintre vetrele pe care le cauţi. Şi cam aşa arătau (din lemn și acoperite cu paie și mușchi – n.a.), acum două milenii, casele în care au fost găsite aceste vetre, aici, la noi”. Ne aflăm la Muzeul „Dejbjerg Jernalder”, de lângă Skjern, în Danemarca, iar ceea ce ar putea fi foarte bine un colţişor dintr-un mu­zeu al satului românesc este o reconstrucţie, cât se poate de fidelă, a modului de viaţă al oamenilor din acea zonă a Jutlandei, pe vremea lui Burebista sau a lui Decebal. Aici sunt construite (reconstituite) trei locuinţe inspirate de descope­ririle arheologice făcute la Dejbjerg, iar în mijlocul fiecăreia dintre ele stă câte o replică a unei vetre de foc. Domnul Torben Egebjerg, are pe chip un entu­ziasm copilăresc. Se bucură sincer de bucuria noastră, participă din tot sufletul la căută­rile noastre, uimit să afle că faimoasele vetre orna­mentate din vestul extrem al Danemarcei, atât de aproape de Marea Nordului, sunt identice cu vetrele găsite în vechile teritorii ale tracilor şi dacilor, în Ro­mânia de azi.

E cu adevărat uimitor!”, repetă Torben Egebjerg. Miroase a fân cosit, miroase ca în vechea curte a bunicilor. Se întreba Ciprian Rus, ziaristul de la „Formula As”: „Cum am ajuns să caut ve­tre dacice în Ţările Nordice, în ţările vi­kingilor, la aproape 3.000 de kilometri de ţară? De unde a por­nit această adevărată nebunie?”. Dar răspunsul vine purtat parcă de vânt: „Să ţinem nordul! Acolo e adevărata comoară pe care o căutăm!”, profeţise colega Sânziana Pop, ani la rând, după extraordinarele călătorii ale acestei echipe minunate aflate pe urme româ­neşti, prin Croaţia şi Franţa, prin nordul Italiei şi Aus­tria, prin Cehia sau prin Ţările Baltice. „Să ţinem nordul!”, spunea mereu, călindu-şi entuziasmul, ori de câte ori dădeam, prin muzeele sau prin anticariatele străine, peste hărţi vechi, medievale, în care numele „Dacia” trona peste teritoriul de azi al Danemarcei. „E un semn!”… Dar până să ajungă acolo, echipa „Formula As” a luat-o sistematic, în sus, spre locul unde se agaţă în cui harta Europei, chiar pe drumul pe care îl vor fi făcut, acum două milenii şi mai bine, dacii pe care îi căutau. Au fost în Ucraina, la Mala Ko­panya, cea mai nordică cetate dacică şi cel mai bine cercetată dintre toate, iar argumentele aflate acolo, de la arheologii ucraineni (mari fani ai civilizaţiei dacice, nu ca cei de pe la noi) au fost de mare folos în deplasarea ce a urmat, prin Gemania, Dane­marca şi Suedia. Dar pista cea mai serioasă a rămas tot Polonia, o ţară în care istoria veche se cercetează in­ten­siv, de decenii, şi unde urme ale prezenţei dacice se găsesc tot mai multe, an după an. Sunt pline lucrările arheologilor polonezi de detalii spectacu­loase, legate de pre­zen­ţa şi influenţa civiliza­ţiei dacice pe malurile Vistulei, de la Cracovia şi Varşovia până sus, în nord, la Gdansk, şi chiar mai departe, în Germania vecină, lângă Rostock, pe malul Mării Baltice. Dar Gdansk-ul şi Rostock-ul nu erau nicidecum cele mai nordice locuri în care arheologi străini desco­periseră obiecte care rezonau cu lumea traco-dacă. Erau încă multe, multe altele. Dintre toate, Norre Fjand suna cel mai exotic. Mult mai la nord de Hamburg şi mult mai la vest de Copenhaga, Norre Fjand avea, pe o parte, ieşi­re la un superb fiord, iar pe partea cealaltă, avea des­chidere, cât vezi cu ochii, la Marea Nordului, pe unde poţi ajunge, imediat, în Nor­vegia. Era ca un îndepărtat picior al unui pod imaginar care lega într-o lungă diago­nală, de peste 2.500 de kilo­metri peste Europa, Marea Neagră de Marea Nordu­lui. Primul care a făcut demonstraţia ştiinţifică a legă­turii acesteia incredibile, dintre lumea dacică şi vestul extrem al Danemarcei, este profesorul şi arheo­logul polonez Tadeusz Makiewicz. În­tinse pe durata a patru decenii, de prin 1970 până după 2000, cercetările sale sunt literă de lege în literatura de spe­cia­litate şi sunt citate cu mare respect de noua gene­raţie de arheologi din Polonia.

În anii ’70, pro­fesorul a descoperit nişte obiecte cu ornamente enig­matice – care semănau a altare sau a vetre de foc – despre care îşi imaginase că puteau aparţine ritua­lu­rilor unui cult religios. Şi cum, de la o vreme, „obiec­tele” acestea apă­reau tot mai des în Polonia, istoricul decide să trea­că la cercetarea lor minuţioasă. Con­cluzia lui Makie­wicz e absolut spectaculoasă! Vetrele din Polonia prezentau asemănări remarcabile cu obiecte prove­nind din teritorii altădată tracice sau dacice. Mai mult, „vetrele de pe teritoriul Poloniei nu sunt decât un lanţ, în difuzarea acestor structuri din zona dacică, în Ger­mania şi chiar în Danemarca, la Norre Fjand”, suna teza savantului polonez. „Norre Fjand”! Drumul spre „Nord” avea de-acum o desti­naţie exactă… Și iată șapte oameni de la „Formula AS”, la Skjern, în curtea „ţără­nească” din spatele mu­zeu­lui de arheologie care a coordonat, în anii inter­belici, săpă­turile de la Norre Fjand. Cercetătorii danezi, Palle Erik­sen şi Torben Egebjerg i-au pri­mit ca pe unii de-ai lor. Nu doar le-au făcut un ghidaj emoţionant prin mu­zeul lor şi prin com­plexul de locuinţe din epoca dacilor, dar le-au pregătit şi un consistent „dosar de presă”, cu tot ce ar putea avea legătură, din infor­maţiile lor, cu tracii sau cu dacii de pe teritoriul Da­nemarcei. „Vetrele origi­nale găsite la Norre Fjand sunt supuse unui strict regim de conservare şi e foarte complicat să ajungem la ele. Dar aici, în lucrarea lui Hatt, sunt fotografii foarte conclu­dente de la faţa locului, cu vetrele ornamentate”, explică cei doi cercetători, în timp ce constatăm cât de asemănătoare sunt vetrele de la Norre Fjand cu cele descoperite în Polonia şi în România. Vetre simple, din lut, pătrate sau rotunde, încadrate de un desen la fel de simplu, unele tăiate de cruci mari, în diagonală, altele ştanţate cu un obiect dur. La început, pe vremea tracilor, cu patru secole înainte de Hristos, fuseseră mult mai frumos ornamen­tate, după moda grecească. Cu timpul, însă, dacii le-au simplificat desenul şi aşa au ajuns, prin Polonia şi Germania, până în Danemar­ca. „Să ştiţi că avem astfel de vetre nu doar la Norre Fjand, ci şi la Ginderup, Hurup sau Tofting”, spune victorios Torben Egebjerg. „Tocmai am sunat la Mu­zeul Thy, iar colega de acolo, care are o adevărată colecţie de fotografii cu vetrele ornamentate care vă interesează, mi-a promis că vi le va trimite cât de re­pede”. Echipa „Formula As” încercase o în­tâl­nire la Poznan, cu profesorul Ta­deusz Makiewicz. Retras din acti­vitatea ştiinţifică de câţiva ani, din pricina vârstei înaintate, pro­fe­sorul Makiewicz nu a mai apă­rut în pu­blic decât o singură dată, în decem­brie anul trecut, când a fost săr­bă­torit pentru întreaga carieră de că­tre Insti­tutul de Istorie al Uni­ver­sităţii „Adam Mikie­wicz” din Poznan. Starea de sănătate nu i-a permis profesorului să vină la întâlnire, însă cel mai bun prieten al său, arheo­logul Andrzej Mi­halowski, a pus la dispoziţia echipei, cu mare bucurie, toate lucrările aces­tuia pe tema vetrelor dacice din Europa.

Ele au fost trimise îndată la tradus, în ţară, iar argumentaţia în limba română a teoriilor lui Tadeusz Makiewicz avea să parvină tocmai la timp de acasă, pentru pregătirea în­tâl­nirilor cu specialiştii da­nezi de la Skjern şi Copen­haga. Reputatul cercetător da­nez Flemming Kaul, de la Muzeul Naţional din Copen­haga, este şi el convins de lucrurile pe care le afirmă. „Sincer, nu îmi imaginasem că sunt atât de mari ase­mă­nările între vetrele noastre şi cele din România. E o po­veste foarte interesantă”. Echipa îi povestește şi lui istoria cer­cetărilor profesorului Makie­wicz. În 1970, la Janikowo, în Polonia, s-au găsit rămăşi­ţele unei clădiri cu o „podea” de lut, în centrul căreia era gra­vat un pătrat cu laturi duble. Profesorul Makiewicz a ve­nit imediat să inspecteze locul. „Obiec­tele acestea au analogii foar­te clare în culturile tracică şi dacică. Ca­racterul lor identic, ornamen­tarea lor, tipul clădirilor în care au fost găsite, situaţia cronologică, toate arată că obiectele de la Janikowo sunt rezultatul influenţelor care îşi au izvo­rul în spaţiul traco-dacic”, afir­mă profe­sorul Makie­wicz. Dar cum ajun­se­seră acele vetre de tip traco-dacic în Polo­nia şi, mai departe, în Germania şi Dane­mar­ca? Asta era întreba­rea care îl frământa pe istoric. Prima şi cea mai la îndemână explicaţie era că obiectele respective sunt rezultatul contactelor direc­te cu teritoriile locuite de daci şi traci. La scurt timp, un argument major înclină şi mai mult balanţa în favoa­rea dacilor: chiar la Janikowo, cer­ce­tătorii dau, lângă o vatră ornamentată, similară cu cele din România, peste urme de ceramică aparţinând unei ceşti dacice! Pre­zenţa acestei ceşti, un vas ciudat, pe care, se ştie, doar dacii îl foloseau în Antichitate, este argumentul su­prem care certifică o locuire dacică în zonă. Argumen­te peste argumente care vin  să demonstreze limpede legătura dintre spaţiul dacic şi cel scandinav, legătură care, aşa cum constata cu amărăciune şi Tadeusz Makiewicz în lucrările sale, îi lasă cam reci pe cercetătorii din zona fostei Dacii. Deşi erau clare argumentele profesorului Ma­kie­wicz, echipa nu putea pleca din Danemarca fără să fi ajuns, totuşi, la Norre Fjand, aşa că ne-am încolonat maşinile şi am stăbătut cu 60 Km. la oră, regulamentar, cei aproa­pe 60 de kilometri până la Norre Fjand. Tere­nul pe care s-au gă­sit vetrele dacice de la Norre Fjand aparţine urmaşilor lui Borge Bor­gesen, un bătrân pescar foarte pasionat de isto­rie.

După ce a găsit tot felul de pietre ciudate în bătă­tura lui, i-a bătut atâta la cap pe mai marii arheologiei daneze din anii interbelici, până când, într-o zi, faimo­sul Gud­mund Hatt, s-a ivit în pragul casei. Trei ani nu s-a mai dat dus Hatt de acolo; atât de multe vestigii desco­perise în sătucul pescăresc de la Marea Nordu­lui. Palle Eriksen a săpat şi el acolo, câteva săptămâni, acum mai mulţi ani. „Dacă ne uităm bine, şi acum putem găsi pietre sau frag­men­te cera­mice”, spune Palle, scor­mo­nind, ca un arheolog veritabil, prin­tre bulgării mari de pământ nisipos. Are cu el pla­nul vechilor săpături, aşa că ne descur­căm fără probleme prin pădurea de mărăcini care aco­peră o culme de deal din spatele curţii. Ne ţinem după el, în timp ce ne explică pe unde erau casele vechilor locuitori antici ai locului şi pe unde s-au găsit vetrele de foc similare cu cele din Dacia. Briza mării de la Norre Fjand bate peste curioșii exploratori ai trecutului. Miroase a nisip și a alge marine, și parcă se simte, peste toate, aerul tare venit peste mare dinspre gheţari nordului. Aici au stat dacii, cu picioarele înfipte în nisip şi cu pletele în vânt, înghiţiți de stufărişul de la Norre Fjand, din Marele Nord european.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*