„Iată!”, zice într-o engleză molcomă, arheologul danez Torben Egebjerg. „Aceasta este una dintre vetrele pe care le cauţi. Şi cam aşa arătau (din lemn și acoperite cu paie și mușchi – n.a.), acum două milenii, casele în care au fost găsite aceste vetre, aici, la noi”. Ne aflăm la Muzeul „Dejbjerg Jernalder”, de lângă Skjern, în Danemarca, iar ceea ce ar putea fi foarte bine un colţişor dintr-un muzeu al satului românesc este o reconstrucţie, cât se poate de fidelă, a modului de viaţă al oamenilor din acea zonă a Jutlandei, pe vremea lui Burebista sau a lui Decebal. Aici sunt construite (reconstituite) trei locuinţe inspirate de descoperirile arheologice făcute la Dejbjerg, iar în mijlocul fiecăreia dintre ele stă câte o replică a unei vetre de foc. Domnul Torben Egebjerg, are pe chip un entuziasm copilăresc. Se bucură sincer de bucuria noastră, participă din tot sufletul la căutările noastre, uimit să afle că faimoasele vetre ornamentate din vestul extrem al Danemarcei, atât de aproape de Marea Nordului, sunt identice cu vetrele găsite în vechile teritorii ale tracilor şi dacilor, în România de azi.
„E cu adevărat uimitor!”, repetă Torben Egebjerg. Miroase a fân cosit, miroase ca în vechea curte a bunicilor. Se întreba Ciprian Rus, ziaristul de la „Formula As”: „Cum am ajuns să caut vetre dacice în Ţările Nordice, în ţările vikingilor, la aproape 3.000 de kilometri de ţară? De unde a pornit această adevărată nebunie?”. Dar răspunsul vine purtat parcă de vânt: „Să ţinem nordul! Acolo e adevărata comoară pe care o căutăm!”, profeţise colega Sânziana Pop, ani la rând, după extraordinarele călătorii ale acestei echipe minunate aflate pe urme româneşti, prin Croaţia şi Franţa, prin nordul Italiei şi Austria, prin Cehia sau prin Ţările Baltice. „Să ţinem nordul!”, spunea mereu, călindu-şi entuziasmul, ori de câte ori dădeam, prin muzeele sau prin anticariatele străine, peste hărţi vechi, medievale, în care numele „Dacia” trona peste teritoriul de azi al Danemarcei. „E un semn!”… Dar până să ajungă acolo, echipa „Formula As” a luat-o sistematic, în sus, spre locul unde se agaţă în cui harta Europei, chiar pe drumul pe care îl vor fi făcut, acum două milenii şi mai bine, dacii pe care îi căutau. Au fost în Ucraina, la Mala Kopanya, cea mai nordică cetate dacică şi cel mai bine cercetată dintre toate, iar argumentele aflate acolo, de la arheologii ucraineni (mari fani ai civilizaţiei dacice, nu ca cei de pe la noi) au fost de mare folos în deplasarea ce a urmat, prin Gemania, Danemarca şi Suedia. Dar pista cea mai serioasă a rămas tot Polonia, o ţară în care istoria veche se cercetează intensiv, de decenii, şi unde urme ale prezenţei dacice se găsesc tot mai multe, an după an. Sunt pline lucrările arheologilor polonezi de detalii spectaculoase, legate de prezenţa şi influenţa civilizaţiei dacice pe malurile Vistulei, de la Cracovia şi Varşovia până sus, în nord, la Gdansk, şi chiar mai departe, în Germania vecină, lângă Rostock, pe malul Mării Baltice. Dar Gdansk-ul şi Rostock-ul nu erau nicidecum cele mai nordice locuri în care arheologi străini descoperiseră obiecte care rezonau cu lumea traco-dacă. Erau încă multe, multe altele. Dintre toate, Norre Fjand suna cel mai exotic. Mult mai la nord de Hamburg şi mult mai la vest de Copenhaga, Norre Fjand avea, pe o parte, ieşire la un superb fiord, iar pe partea cealaltă, avea deschidere, cât vezi cu ochii, la Marea Nordului, pe unde poţi ajunge, imediat, în Norvegia. Era ca un îndepărtat picior al unui pod imaginar care lega într-o lungă diagonală, de peste 2.500 de kilometri peste Europa, Marea Neagră de Marea Nordului. Primul care a făcut demonstraţia ştiinţifică a legăturii acesteia incredibile, dintre lumea dacică şi vestul extrem al Danemarcei, este profesorul şi arheologul polonez Tadeusz Makiewicz. Întinse pe durata a patru decenii, de prin 1970 până după 2000, cercetările sale sunt literă de lege în literatura de specialitate şi sunt citate cu mare respect de noua generaţie de arheologi din Polonia.
În anii ’70, profesorul a descoperit nişte obiecte cu ornamente enigmatice – care semănau a altare sau a vetre de foc – despre care îşi imaginase că puteau aparţine ritualurilor unui cult religios. Şi cum, de la o vreme, „obiectele” acestea apăreau tot mai des în Polonia, istoricul decide să treacă la cercetarea lor minuţioasă. Concluzia lui Makiewicz e absolut spectaculoasă! Vetrele din Polonia prezentau asemănări remarcabile cu obiecte provenind din teritorii altădată tracice sau dacice. Mai mult, „vetrele de pe teritoriul Poloniei nu sunt decât un lanţ, în difuzarea acestor structuri din zona dacică, în Germania şi chiar în Danemarca, la Norre Fjand”, suna teza savantului polonez. „Norre Fjand”! Drumul spre „Nord” avea de-acum o destinaţie exactă… Și iată șapte oameni de la „Formula AS”, la Skjern, în curtea „ţărănească” din spatele muzeului de arheologie care a coordonat, în anii interbelici, săpăturile de la Norre Fjand. Cercetătorii danezi, Palle Eriksen şi Torben Egebjerg i-au primit ca pe unii de-ai lor. Nu doar le-au făcut un ghidaj emoţionant prin muzeul lor şi prin complexul de locuinţe din epoca dacilor, dar le-au pregătit şi un consistent „dosar de presă”, cu tot ce ar putea avea legătură, din informaţiile lor, cu tracii sau cu dacii de pe teritoriul Danemarcei. „Vetrele originale găsite la Norre Fjand sunt supuse unui strict regim de conservare şi e foarte complicat să ajungem la ele. Dar aici, în lucrarea lui Hatt, sunt fotografii foarte concludente de la faţa locului, cu vetrele ornamentate”, explică cei doi cercetători, în timp ce constatăm cât de asemănătoare sunt vetrele de la Norre Fjand cu cele descoperite în Polonia şi în România. Vetre simple, din lut, pătrate sau rotunde, încadrate de un desen la fel de simplu, unele tăiate de cruci mari, în diagonală, altele ştanţate cu un obiect dur. La început, pe vremea tracilor, cu patru secole înainte de Hristos, fuseseră mult mai frumos ornamentate, după moda grecească. Cu timpul, însă, dacii le-au simplificat desenul şi aşa au ajuns, prin Polonia şi Germania, până în Danemarca. „Să ştiţi că avem astfel de vetre nu doar la Norre Fjand, ci şi la Ginderup, Hurup sau Tofting”, spune victorios Torben Egebjerg. „Tocmai am sunat la Muzeul Thy, iar colega de acolo, care are o adevărată colecţie de fotografii cu vetrele ornamentate care vă interesează, mi-a promis că vi le va trimite cât de repede”. Echipa „Formula As” încercase o întâlnire la Poznan, cu profesorul Tadeusz Makiewicz. Retras din activitatea ştiinţifică de câţiva ani, din pricina vârstei înaintate, profesorul Makiewicz nu a mai apărut în public decât o singură dată, în decembrie anul trecut, când a fost sărbătorit pentru întreaga carieră de către Institutul de Istorie al Universităţii „Adam Mikiewicz” din Poznan. Starea de sănătate nu i-a permis profesorului să vină la întâlnire, însă cel mai bun prieten al său, arheologul Andrzej Mihalowski, a pus la dispoziţia echipei, cu mare bucurie, toate lucrările acestuia pe tema vetrelor dacice din Europa.
Ele au fost trimise îndată la tradus, în ţară, iar argumentaţia în limba română a teoriilor lui Tadeusz Makiewicz avea să parvină tocmai la timp de acasă, pentru pregătirea întâlnirilor cu specialiştii danezi de la Skjern şi Copenhaga. Reputatul cercetător danez Flemming Kaul, de la Muzeul Naţional din Copenhaga, este şi el convins de lucrurile pe care le afirmă. „Sincer, nu îmi imaginasem că sunt atât de mari asemănările între vetrele noastre şi cele din România. E o poveste foarte interesantă”. Echipa îi povestește şi lui istoria cercetărilor profesorului Makiewicz. În 1970, la Janikowo, în Polonia, s-au găsit rămăşiţele unei clădiri cu o „podea” de lut, în centrul căreia era gravat un pătrat cu laturi duble. Profesorul Makiewicz a venit imediat să inspecteze locul. „Obiectele acestea au analogii foarte clare în culturile tracică şi dacică. Caracterul lor identic, ornamentarea lor, tipul clădirilor în care au fost găsite, situaţia cronologică, toate arată că obiectele de la Janikowo sunt rezultatul influenţelor care îşi au izvorul în spaţiul traco-dacic”, afirmă profesorul Makiewicz. Dar cum ajunseseră acele vetre de tip traco-dacic în Polonia şi, mai departe, în Germania şi Danemarca? Asta era întrebarea care îl frământa pe istoric. Prima şi cea mai la îndemână explicaţie era că obiectele respective sunt rezultatul contactelor directe cu teritoriile locuite de daci şi traci. La scurt timp, un argument major înclină şi mai mult balanţa în favoarea dacilor: chiar la Janikowo, cercetătorii dau, lângă o vatră ornamentată, similară cu cele din România, peste urme de ceramică aparţinând unei ceşti dacice! Prezenţa acestei ceşti, un vas ciudat, pe care, se ştie, doar dacii îl foloseau în Antichitate, este argumentul suprem care certifică o locuire dacică în zonă. Argumente peste argumente care vin să demonstreze limpede legătura dintre spaţiul dacic şi cel scandinav, legătură care, aşa cum constata cu amărăciune şi Tadeusz Makiewicz în lucrările sale, îi lasă cam reci pe cercetătorii din zona fostei Dacii. Deşi erau clare argumentele profesorului Makiewicz, echipa nu putea pleca din Danemarca fără să fi ajuns, totuşi, la Norre Fjand, aşa că ne-am încolonat maşinile şi am stăbătut cu 60 Km. la oră, regulamentar, cei aproape 60 de kilometri până la Norre Fjand. Terenul pe care s-au găsit vetrele dacice de la Norre Fjand aparţine urmaşilor lui Borge Borgesen, un bătrân pescar foarte pasionat de istorie.
După ce a găsit tot felul de pietre ciudate în bătătura lui, i-a bătut atâta la cap pe mai marii arheologiei daneze din anii interbelici, până când, într-o zi, faimosul Gudmund Hatt, s-a ivit în pragul casei. Trei ani nu s-a mai dat dus Hatt de acolo; atât de multe vestigii descoperise în sătucul pescăresc de la Marea Nordului. Palle Eriksen a săpat şi el acolo, câteva săptămâni, acum mai mulţi ani. „Dacă ne uităm bine, şi acum putem găsi pietre sau fragmente ceramice”, spune Palle, scormonind, ca un arheolog veritabil, printre bulgării mari de pământ nisipos. Are cu el planul vechilor săpături, aşa că ne descurcăm fără probleme prin pădurea de mărăcini care acoperă o culme de deal din spatele curţii. Ne ţinem după el, în timp ce ne explică pe unde erau casele vechilor locuitori antici ai locului şi pe unde s-au găsit vetrele de foc similare cu cele din Dacia. Briza mării de la Norre Fjand bate peste curioșii exploratori ai trecutului. Miroase a nisip și a alge marine, și parcă se simte, peste toate, aerul tare venit peste mare dinspre gheţari nordului. Aici au stat dacii, cu picioarele înfipte în nisip şi cu pletele în vânt, înghiţiți de stufărişul de la Norre Fjand, din Marele Nord european.
Lasă un răspuns