Misiunea Ortodoxiei, azi…

Mântuitorul Iisus Hristos a înființat o singură religie și o singură Biserică, cea creștină. De-a lungul celor două mii de ani de existență, creștinismul a trecut prin multe încercări grele. Pentru „vina” de a fi creștini au murit nenumărați oameni nevinovați, au fost schingiuiți alții. Numeroși au fost dușmanii religiei creștine, dar n-au reușit s-o desființeze. Dimpotrivă. Astăzi, religia noastră numără aproximativ 2,4 miliarde de creștini răspândiți în toată lumea. Nu este țară în care să nu fie și creșini; nu este limbă în care să nu se fi tradus Biblia. Religia creștină continuă să se extindă și azi și va    continua până când „va fi o turmă și un Păstor”, upă cuvntul Mântuitorului. Sfinții Apostoli și apoi urmașii lor, episcopii, preoții și diaconii, au urmat îndemnul Mântuitorului: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfntului Duh!” A rezistat religia creștină tuturor încercărilor și dușmăniilor, fiindcă temelia ei a fost Hristos, iar  împreunălucrător cu creștinii a fost Duhul Sfânt. Biserica lui Hristos va rezista până la sfârșitul veacurilor, „iar porțile iadului nu o vor birui pe dânsa”.

Religia creștină nu a fost nimicită de forțe externe ei, fie că au fost politice, fie religioase, dar s-a împărțit de-a lungul timpului în numeroase fracțiuni sau părți și, din păcate, continuă să se împartă. Când se vor reuni toate acestea și vor forma iarăși „cămașa cea una” a lui Hristos este taina lui Dumnezeu. În secolul al V-lea,  după Sinodul al IV-lea de la Calcedon(451) s-au desprins Bisericile Necalcedoniene sau Ortodoxe Orientale; în secolul al XI-lea, după Marea Schismă din 1054, Bserica s-a împărțit în Ortodoxă și Romano-Catolică; în secolul al XVI-lea, din Biserica Romano-Catolică s-au desprins Bisericile Protestante, iar din secolul al XIX-lea, din Biserica Romano-Catolică și din cele Protestante s-au desprins o puzderie de culte neoprotestante.

Poporul român a fost creștinat de Sfântul Apostol Andrei și de ucenicii lui și a păstrat cu sfințenie religia creștină două milenii. Biserica Ortodoxă a fost singura instituție de pe pământ românesc cu existență neîntreruptă. Putem spune că doar familia o întrece ca vechime. Ea a fost reazim și dătătoare de speranță, ea a fost legătura dintre om și Dumnezeu. În jurul ei s-au adunat românii ca puii în jurul cloștii la vreme de restriște și de grele încercări. Ea a contribuit la formarea poporului și limbii române, la formarea statului român și la menținerea conștiinței unității naționale. Chiar dacă românii au fost despărțiți politic și administrativ în state de sine stătătoare, prin limbă, prin religie, prin tradiții, muzică, port, datini și obiceiuri, ei și-au menținut conștiința că formează unul și același popor și atunci când condițiile istorice i-au permis, și-a refăcut unitatea ca pe ceva firesc, normal. Biserica a fost cu poporul român și la bine și la rău. În tinda bisericilor și a mânăstirilor au funcționat primele școli; în mânăstiri s-au tipărit primele cărți în limba română, care s-au răspândit apoi în toate părțile locuite de români; în mânăstiri au funcționat primele spitale (bolnițe), primele orfelinate, primele azile. Preoți și călugări au fost prezenți cu sutele în războaie, asigurând asistența religioasă și sanitară ostașilor. Mânăstirile au servit adesea ca loc de refugiu și de rezistență pentru soldații români; ierarhi și preoți au făcut parte din delegații diplomatice, slujind interesele neamului. Biserica a stimulat dezvoltarea culturii și artei. Dacă scoatem elementul religios din literatură, muzică, pictură, arhitectură, sculptură etc., artele noastre ar rămâne foarte sărace și nereprezentative. Biserica nu și-a uitat fiii răspândiți în lume din diferite motive, a ținut legătura cu ei și a continuat să le fie călăuzitoare spre mântuire și spre păstrarea conștiinței de români. Astăzi avem în lume sute de parohii românești, multe episcopii și mitropolii, iar românii socotesc bisericile din comunitățile lor ca pe o a doua casă.

Astăzi, religia creștină în general se confruntă cu mari probleme. Religii străine desfășoară o activitate prozelitistă fără precedent. Islamismul, budismul, hinduismul, confucianimul, religiile africane, scientiste, religii „fabricate” de tot felul de indivizi și impostori, caută să acapareze cât mai mulți adepți, în detrimentul religiei creștine. Biserica Romano-Catolică pierde teren pe zi ce trece. Nemulțumiri acumulate de secole izbucnesc azi tot mai des. Este destul ca să se ivească un scandal oarecare, pentru că starea de spirit și nemulțumirea masei de credincioși reapare cu multă vehemență. Luxul și bogăția clerului catolic au îndepărtat pe credincioși. Orgoliile papei și ale unor ierarhi au trezit dușmănia multor puteri politice. A rămas de neuitat  umilința împăratului german Henric al IV-lea, când a stat trei zile desculț, în zăpadă, la porțile palatului papal de la Canossa, ca să-i ceară iertare papei și să fie repus în drepturi. A rămas de neuitat inchiziția, abuzurile unor papi, ierarhi și preoți, imoralitatea unora. Astăzi nu se mai miră nimeni, când vede imensele catedrale apusene goale, transformate în săli de spectacole, închiriate altor culte. A dispărut duhul, care dădea putere Bisericii și asigura unitatea creștinilor romano-catolici. Multe din aceste catedrale și biserici sunt dărâmate, iar credincioșii trec la alte culte. Anul trecut, spre exemplu, numai în Europa au fost demolate 2.700 de biserci catolice. Din păcate, tot în Europa, anul trecut s-au construit… 11.000 de moschei musulmane!

De câteva decenii emigrează românii spre țările vestice, în special cele europene, dar și cele de pe continentul american. Niciodată în istoria sa poporul român nu a cunoscut un fenomen de genul acesta de o asemenea amploare. Peste patru milioane de români, în special tineri și copii trăiesc azi în Occident. Majoritatea lor țin legătura cu Patria și Biserica-mamă prin parohiile de care aparțin acolo unde s-au stabilit. Bisericile românești, ortodoxe, de acolo sunt arhipline în duminici și sărbători. Prin biserici se organizează tot felul de activități religioase, culturale, sociale. Parohiile și eparhiile românești din străinătate editează cărți și reviste în limba română, țin simpozioane și sesiuni de comunicări privind istoria românilor, limba și cultura lor. Parohiile organizează școli în limba română pentru copiii românilor de acolo, serbări în limba română, cu muzică, dansuri, port și mâncare românească. Prin biserici romnii se simt mai aproape de casă, iar povara dorului de țară, de cei dragi și de locurile natale nu mai este așa de grea. Aceeași situație este și în sânul comunităților de emigranți creștin-ortodocși proveniți din alte țări.

Într-un asemenea context politico-social și religios, creștinilor ortodocși emigranți le revin câteva îndatoriri sfinte, înaintea lui Dumnezeu și înaintea neamurilor din care fac parte. Fie că sunt români, fie sârbi, bulgari, greci, ruși sau de alte naționalități, ei sunt creștini ortodocși.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*