Singurul cimitir „vesel” din lume se află la Săpânța, în Maramureș

Felul „hâtru” al românului de a privi viața în materie, acel specific „de-a râsu – plânsu”, a făcut ca din sufletul acestui popor să se nască cel ce avea să inventeze teatrul absurd: Eugen Ionescu. Tot acel „ceva” a adus pentru turiștii ce încă se minunează de existența sa, un cimitir cum altul nu-i: Cimitirul Vesel. Acesta este un cimitir din localitatea Săpânța, județul Maramureș, faimos pentru crucile mormintelor viu colorate și picturile naive reprezentând scene din viața și ocupația persoanelor înhumate. Pe unele cruci există chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanțe umoristice, persoanele respective. Ineditul acestui cimitir este diferențierea față de cultura populară, care consideră moartea ca un eveniment trist. S-a făcut ipoteza că Stan Ioan Pătraș s-ar fi inspirat din cultura dacilor, despre care, de la Ovid Densușianu încoace, se predă că socoteau moartea ca un eveniment vesel. Din 1935 datează primul epitaf, iar din anii 1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu circa 800 astfel de cruci, sculptate din lemn de stejar, devenind un muzeu în aer liber de natură unică și o atracție turistică. Din anul 2009, cimitirul este obiectivul festivalului anual „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”. Unele cruci sunt pictate pe ambele părți. Pe o parte este plasată o descriere a vieții celui îngropat, iar pe cealaltă — o descriere a motivului morții. Majoritatea crucilor sunt scrise cu greșeli de ortografie și variante arhaice de scriere, dar câteodată aceste lucruri dau un farmec aparte epitafurilor funerare din acest cimitir. De exemplu, pe crucea lui Stan Ioan Pătraș, fondatorul cimitirului, sunt scrise următoarele:

„De cu tînăr copilaș
Io am fost Stan Ion Pătraș
Să mă ascultaț oameni buni
Ce voi spune nu-s minciuni

Cîte zile am trăit
Rău la nime n-am dorit
Dar bine cît-am putut
Orișicine mia cerut

Vai săraca lumea mea
Că greu am trăit în ea”

Pe o altă piatră scrie:

„Sub această cruce grea
Zace biata soacră-mea
Trei zile de mai trăia
Zăceam eu și cetea ea.
Voi care treceți pă aici
Încercați să n-o treziți
Că acasă dacă vine
Iarăi cu gura pă mine
Da așa eu m-oi purta
Că-napoi n-a înturna
Stai aicea dragă soacră-mea

Prin doza sa de umor, acest cimitir își pierde sentimentul de teamă ce plana asupra sa și câștigă o nouă stare, de introspecție reflexivă, cu caractere comice. Cine citește textele aflate pe cruci află date generale despre cel decedat, prezentate într-un mod idilic. Moartea nu mai apare atât de evidentă, iar trecerea spre Celălat Tărâm pare mai ușoară. Culorile vii cu care sunt vopsite crucile aduce un plus de optimism, pe lângă verdele ierbii și cromaticul floral existent. Starea celor ce trec pe aici – turiști sau localnici – este una de „vizită” la cunoștințe, de prezență la o expoziție retrospectivă, de concluzie filosofică asupra rostului vieții. Și după o așa introspecție, merită să guști un pahar de horincă, că doar ceterașul nu degeaba zice ce zice… „Hai țurai și țurai...”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*