Preluat de către sovietici, la 31 august 1944, din casa conspirativă a partidului comunist din Vatra Luminoasă, mareșalul Ion Antonescu urmat, apoi, până în primăvara anului 1946, calea prizonieratului în Uniunea Sovietică. Deplasarea grupului de foști demnitari români (Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Constantin Pantazi, Constantin Piki Vasiliu și Mircea Elefterescu) spre Moscova și detenția în captivitatea sovietică a fost consemnată astfel în Memorii de către generalul Constantin Pantazi: „Mareșalul împreună cu Mihai Antonescu se urcă într-o mașină Ford. Lângă șofer, înainte, înarmat cu un pistol mitralieră rusesc, stă domnul inginer Ceaușu (Emil Bodnăraș – n.a.). În a două mașină suntem primiți: generalul Piki Vasiliu, colonelul Elefterescu și cu mine. Mașinile sunt precedate și urmate de camioane purtând ostași sovietici înarmați; suntem însoțiți și de doi din vechii noștri păzitori de la 23 august 1944”.
Convoiul s-a îndreptat inițial spre Delea Nouă, apoi pe la penitenciarul Văcărești, pe șoseaua Pantelimon-Cernica. În apropierea forturilor de pe șoseaua de centură, în timpul unei escale, în apropierea unei liziere de salcâmi, Ion Antonescu i s-a adresat lui Mihai Antonescu: „După 10 minute, mașinile s-au îndreptat spre Dobrești, unde se afla un comandament rusesc. Au fost primiți de un general sovietic „om simpatic ca persoană și care voia să fie cât se poate de îndatoritor”. Acolo, în casa „unui lăptar român”, Ion Antonescu a dat prima declarație, afirmând (după Constantin Pantazi) că „a făcut războiul pentru a relua Basarabia”, că „a condus țara în mod dictatorial și că numai el era răspunzător de faptul că s-a făcut război contra Rusiei Sovietice și de felul cum s-a făcut acest război, așa încât nu este nevoie să fie dus în Rusia decât mareșalul Ion Antonescu”.
În timpul nopții, mareșalul a fost lăsat singur „în camera cea mai bună”, iar ceilalți „de-a lungul unui pridvor într-o cameră cu un pat de scânduri, lângă o sobă țărănească, acoperit cu o scoarță curată”, păziți de „doi tineri comuniști”. În timpul nopții, Mihai Antonescu i-a spus lui Constantin Piki Vasiliu („în discuție șoptită”) că avea în casa de bani de la Snagov, 1.300.000 de franci elvețieni (Pantazi zice că de fapt erau 3.000.000) și că era îngrijorat de faptul că nu avea nicio justificare pentru această sumă de bani. La sfatul fostului șef al jandarmeriei, fostul vicepreședinte al guvernului și ministru de Externe a aruncat cheița de la casa de bani „cu toată conștiinciozitatea și discreția”.
În dimineața zilei următoare, convoiul s-a deplasat pe traseul Urziceni-Buzău-Râmnicu-Sărat-Focșani-Tecuci, înoptând în comuna Țepu de Sus, unde se afla un comandament de etape sovietic. A doua zi dimineața, Ion Antonescu i-a spus lui Pantazi că a scris „pe cartonul unei mari icoane, pe contrapagină”, impresiile sale asupra arestării, modul în care aceasta s-a produs, atitudinea regelui și a lui Sănătescu. Deplasarea a continuat apoi pe itinerariul Tecuci-Bârlad-Vaslui-Iași-Stanca-Bălți, cu o mică escală pentru dejun (la vest de Iași) care „a fost copios”, cu icre negre, vin vechi, fructe, timp în care generalul rus a explicat cum a fost rupt frontul româno-german între 19 și 23 august 1944.
În gara Bălți, grupul mareșalului Ion Antonescu a fost așteptat de „un tren special”, aprovizionat din belșug, cu tot personalul necesar: escortă, vagon salon, vagon de dormit, medic. Drumul spre Moscova a durat „trei zile și patru nopți”, la sosire (în gara Kiev) fiecare arestat român, însoțit de „trei ofițeri superiori ruși”, fiind introdus într-un automobil. După o oră de drum au fost cazați într-o casă confortabilă de vânătoare, la Galițin, lângă Moscova, unde au fost primiți de un general-maior sovietic. Mareșalului Ion Antonescu i s-a oferit o cameră, în alte două fiind cazați generalul Constantin Piki Vasiliu și Mihai Antonescu, respectiv generalul Constantin Pantazi și colonelul Mircea Elefterescu.
Lasă un răspuns