Stigmate ale bisericii

Nici un profet adevărat nu va obliga un om de știință să îmbrățișeze orbește o Revelație, prin care se propune o nouă înțelegere a lumii, lipsită de profeții chioare și misticism. Așa cum ar fi ideea lui Dumnezeu Dizident. Prin care se dovedește cât de greșită este concepția potrivit căreia Dumnezeu este Biserica. Această tendință contestatară există în realitate. Ea vine de la oameni luminați și se aude tot mai răspicat. Mai ales că au mijloace s-o facă: filmul. Filmul este o cale extraordinară de a clătina amvoanele.

Multe voci arată că Biserica a luat locul lui Dumnezeu. Nu mai contează dacă Dumnezeu există sau nu există, contează doar biserica, ea există, prin milioane de clădiri / biserici, care o apără. A devenit o cetate inexpugnabilă, așa cum a dorit-o Sf. Augustin. Iar arma ei principală este Biblia, singura carte sfântă, autorizată, pe care o ia în seamă. Restul interpretărilor biblice le consideră erezii, stigmate, pete ale răului, ale viciului.

Așa este considerată interpretarea lui Dan Brown din Codul lui Da Vinci (2003), carte și film stigmatizate de Vatican. Dar aceste viziuni, cum este cea din Codul lui Da Vinci, în care se spune că Iisus a fost căsătorit cu Maria Magdalena, care se află în tabloul Cina cea de taină al lui Leonardo da Vinci, la dreapta Mântuitorului, nu sunt dușmani ai lui Dumnezeu, sunt viziuni care pun sub semnul întrebării atotputernicia bisericii. Din momentul când Sfântul Augustin a identificat Civitas Dei cu Biserica, Biserica a devenit o forță, a trecut prin sabie și foc (vezi Cruciadele) pe toți aceia care i se opuneau. Oricine își manifestă independent credința și are o anumită atitudine față de biserică, este condamnat de ea. Are de suferit. Pentru supraviețuirea sa în formă autoritară, de autoritate absolută, biserica nu se dă în lături să recurgă la crimă.

Așa se întâmplă și în cazul real relatat în mai multe filme, cu titlul Stigma. Eu vi-l voi prezenta pe cel cu titlul Stigmata, realizat în 1999 de englezul Rupert Wainright (n. 1961), un formidabil regizor, care atacă numai subiecte delicate, de o mare profunzime, precum este și The Fog / Ceața (2005) sau serialul Dillinger (1991), în care protagonistă este actrița Patricia Arquette, câștigătoare a premiului Emmy, pentru rolul Allison Dubois din serialul Mediumul (2005), o soție și mamă dedicată, ale cărei aptitudini înnăscute de a comunica cu cei morți sunt făcute publice. Nu întâmplător, Rupert Wainright a distribuit-o pe Patricia Arquette în rolul Stigmatei, pe nume Frankie, care într-un fel o continuă pe Allison.

Este ciudata poveste a unei femei pe trupul căreia apar din senin semne asemănătoare crucificării. Când Vaticanul află de acest miracol, părintele Andrew Kiernan (Gabriel Bryne) este delegat să cerceteze cazul. Andrew este un tânăr preot iezuit a cărui diploma în chimie îi acordă dreptul de a fi un preot-detectiv, care se ocupă cu investigarea fenomenelor inexplicabile apărute în bisericile din întreaga lume.

Însă această situație nouă, cunoscută în lumea ecleziastică sub numele de stigmata, este mult complicată de faptul ca Frankie este atee, iar de obicei însemnele răstignirii apar pe trupurile persoanelor credincioase. Prima persoana din istorie afectată de stigmata este Francisc de Assisi, de care însă Frankie nici măcar nu a auzit.
Situația devine și mai greu de înțeles în momentul în care Frankie începe să leviteze cu trupul așezat în poziția crucificării și transmite mesaje în limba aramaică. Părintele Kiernan înțelege că tânăra este posedată de ceva, sau de cineva, iar mesajul transmis de femeie provine de pe timpul lui Iisus. El înregistrează pe un casetofon ce vorbește Stigmata și trimite conținutul unui preot de la Vatican, care știa aramaica. Preotul este uluit, fiindcă el recunoaște cuvintele din Evanghelia după Toma, care se pierduse și iată că acum reapare, prin glasul acestei stigmatizate și crede că prin ea vorbește chiar Iisus.

Aflăm că în anul 1946, lângă Luxor, s-a găsit un sul scris în limba aramaică, limba în care le vorbea Iisus apostolilor săi. Și Frankie vorbește în aramaică, o limbă de care nici n-a auzit, și rostește chiar cuvintele care se află pe acest sul. Care sunt aceste cuvinte? Iată-le:

Regatul Domnului e în tine/ Și în jurul tău,/ Nu în clădiri de lemn și piatră./ Despică o bucată de lem/ Și sunt acolo./ Ridică o piatră/ Și mă vei găsi”.

Aceste Cuvinte sunt periculoase pentru biserică. De ce? Fiindcă dovedesc că Iisus nu a acceptat religia așa cum o practică biserica, nu a cerut ca slujbele să se țină în biserici și credința să se propăvăduiască în clădiri, să se construiască temple, mii de clădiri în care oamenii să fie îmbrobodiți de preoți, de semeni mai mult sau mai puțin dotați cu har. Însăși rugăciunea „Tatăl Nostru” El ne cere să n-o rostim pe uliți sau stadioane, cum se face azi, ci să tragem ușa după noi, s-o spunem în taină, în chilie. Credința este o trăire intimă, nu trebuie să te bați cu pumnul în piept, să arăți la lume că o ai!

Și interesant este acest fapt, că tocmai în Evanghelia lui Toma, apostolul lui Iisus, apar aceste cuvinte, căci Toma este apostolul supranumit Necredinciosul, cel care n-a crezut în stigmate, în rănile Lui. Cred, dacă îmi arăți. Cred, dacă cercetez. Toma îl antipicipoează pe Augustin. Iar Iisus îi dă dreptate, dovadă că El îi duce mâinile să-i pipăie rănile. Nu există nicăieri în Biblie vorba inventată de proți, „crede și nu cerceta”. Toma introduce în credință ideea dovezi. Așa cum nici Frankie nu crede, este necredincioasă, ea îi spune lui Andrew, la prima lor întâlnire, că nu crede în Dumnezeu.

Un om de știință mi-a spus odată că Dumnezeu lucrează mai bine prin necredincioși. Nu spune Iisus că prețuiește mai mult un păcătos care se căiește, o oaie rătăcită care vine la păstor, decât 99 de convertiți?! Dar biserica îl condamnă pe ateu. Ea cere neapărat prozeliți. Dar de ce un om de știință nu poate avea revelații?! Are și el chilia sa. De ce trebuie să meargă în „clădiri de lemn și piatră”?

Toma s-a dus la Templu să fie iertat, dar la Cina cea de taină, Iisus i-a spus că credința se află în el, nu în clădiri.

Regatul Domnului e în tine și în jurul tău, nu în clădiri de lemn și piatră”.

Așa începe Evanghelia după Toma. Aceste cuvinte sunt periculoase pentru biserică. De acea, cardinalul Houseman, în persoană, vine la locuința lui Frankie din Pittsburgh și vrea s-o ucidă. Ea e pe pat, după o comă de levitație, iar el îi dă afară pe însoțitori, fiindcă vrea s-o ucidă cu propriile mâini. „Nu te las să strici biserica, ticăloaso!”, strigă el în timp ce o strangulează. E gata s-o omoare, dar vine la timp Andrew și o salvează.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*