Plovdiv – orașul tracic, unul din cele mai vechi orașe ale Europei

Se află undeva în capătul Văii Regilor Traci ce se deschide către sudul Munților Balcani (Stara Planina, sau Muntele Vechi). Este al doilea oraș ca mărime din Bulgaria după Sofia, fiind unul din cele mai vechi orașe ale Europei. Aacesta a fost inițial o așezare tracică (geții sudici (atra=negru; „geții cei negri”, „ai lui Negru Vodă”), urmași ai Geților de Aur primordiali), apoi a devenit un important oraș grecesc și apoi roman, în antichitate. În Evul Mediu, și-a păstrat importanța strategică regională, aparținând periodic când Imperiului Bizantin (Romaion) și când celui Bulgar (sau Valah). A intrat sub dominație otomană în timpul secolului al XIV-lea. În 1878, Plovdiv a devenit capitala regiunii autonome Rumelia Orientală din Imperiul Otoman; în 1885, a devenit parte a Bulgariei odată cu unifirea acelei regiuni cu Principatul Bulgariei. Plovdiv se află în partea de sud a Câmpiei Plovdiv, pe cele două maluri ale Râului Marița. Orașul s-a dezvoltat pe șapte dealuri, dintre care unele au aproximativ 250 m altitudine. Din cauza aceasta, Plovdiv este denumit uneori în Bulgaria „orașul celor șapte coline” (precum Roma sau Istanbulul-fost Constantinopol). Plovdiv găzduiește importante evenimente economice și culturale cum ar fi Târgul Internațional Plovdiv, festivalul internațional de teatru „O scenă la o răscruce”, festivalul TV „Cufărul de Aur”. S-au păstrat multe ruine ale monumentelor din antichitate, printre care amfiteatrul antic, odeonul roman, stadionul roman și complexul arheologic Eirene.

Este cel mai vechi oraș din Europa care încă este locuit, după 8000 de ani de existență. De asemenea, acesta se constituie într-un melanj al influențelor Imperiului Otoman din anii 1300 și al Imperiului Roman, din perioada antichității. În perioada dominației romane, fostul Trimontium s-a dezvoltat foarte mult și a devenit principalul centru regional, construindu-se o mulțime de clădiri  în stil bizantin, dar care au fost mai apoi transformate în monumente orientale de către turci. În secolul IV î.Hr., Plovdiv a purtat numele de Phillipopolis (denumit așa de către Philip de Macedonia). Din acele timpuri putem admira un fragment de arhitravă de secol IV î.Hr. Se poate vedea pe acesta simbolul getic al bucraniului de bour (Calea Robilor, a Boilor) cu jerbe de flori și verdeață în coarne, alături de Trandafirul Getic Împărătesc și Semiovele aflate la partea superioară (ouălele creației viitoare – potențialitate). În ruinele unui baptisteriu precreștin de secol V-VI s-a descoperit un mozaic cu motivele Cucilor getici (?) (Cucaionul antic; Zeul singuratic ce vine și ne aruncă ouălele creație noastre din cuib, spre a-și pune ouălele lui – Noua Creație ce va veni la sfârșitul acestui timp), dar și simbolul getic al capului de bour.

După ocuparea otomană din anul 1364, orașul s-a numit Filibe. Plovdiv concurează în prezent cu succes pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2019. Centrul vechi din Plovdiv este o zonă pietonală destul de extinsă, populată de clădiri fastuoase, muzee, restaurante și alte atracții turistice. Prima destinație pe care trebuie să o bifezi este Amfiteatrul Roman, un vestigiu istoric foarte bine păstrat încă din secolul II și unde au loc ocazional spectacole culturale (în special în lunile de vară). Apoi poți să vizitezi Catedrala „Sf. Bogoroditsa” sau Biserica Ortodoxă „Sf. Constantin și Elena”, ambele fiind clădiri impunătoare și păstrând picturi și icoane superbe și foarte valoroase. În centrul nou al orașului vei găsi Stadionul Roman, cu o capacitate de 30.000 de oameni, și Forumul Roman, centrul unde se adunau romanii de odinioară. De asemenea, în Plovdiv vei rămâne uimit de complexul arhitectural al vechiului oraș, o mulțime de case frumoase, dar și muzee istorice, arheologice, etnografice. În Plovdiv poți să îți petreci timpul liber în nenumărate feluri. Fie că vrei să bei un cocktail colorat, să dansezi până dimineața, să faci sport sau să testezi specialitățile locale, aici găsești o ofertă variată de unde poți alege. Club Zanzibar este localul unde poți să bei o pina colada în timpul zilei, într-un ambient vesel, decorat într-un stil de inspirație africană, dar și să petreci pe ritmuri pop-dance în timpul nopții. Iar în Alfredo Gellateria poți să te întinzi la o cafea în timp ce admiri piața centrală. Este și wireless, deci te poți conecta la internet pentru a-ți pune la punct ultimele detalii ale vacanței. În Plovdiv poți mânca bine la prețuri rezonabile. Poți să te relaxezi în Grădina Tzar Simeon, cel mai cunoscut parc din oraș, declarat monument de artă al grădinăritului. Aici vei vedea fântâna zeiței fertilității (Demeter), sculptată de italianul Arnoldo Zochhi, dar și alte obiecte de artă. Plovdiv este un centru cultural de seamă pentru bulgari. Poți asista aici la spectacole culturale (operă, balet, concerte de muzică simfonică) în incinta Operei de Stat, unde performează doar artiști de prestigiu, sau să urmărești o piesă de teatru la Drama Theatre. Poți găsi foarte ușor suveniruri în acest oraș bulgar. Pe străzile Knyas Alexander I și Raiko Daskalov vei da de numeroase magazine și galerii de artă; din magazinele de antichități te poți întoarce cu obiecte de valoare din cel de-al doilea Război Mondial, din anticariate poți cumpăra cărți vechi la prețuri reduse, iar districtul Kapana este locul perfect de unde poți achiziționa haine și bijuterii unice, create de designerii bulgari. În plus, produsele cosmetice care conțin esență de trandafir sunt foarte populare aici (incluzând parfumuri, creme, uleiuri, etc.). Dacă treci prin Bulgaria, nu rata orașul Plodviv. Este o destinație fermecătoare datorită istoriei zbuciumate și a evenimentelor prin care a trecut de-a lungul miilor de ani, îmbinând cu succes detalii bizantine, artefacte romane și clădiri moderne, într-o armonie perfectă. Străduțele pietonale, centrul vechi, spațiile  și casele memoriale pictate ingenios sunt suficiente pentru a trezi interesul oricărui călător.

Tracii, vechi locuitori ai acestor meleaguri, au lăsat artefacte antice deosebite ce pot fi privite acum în vitrinele Muzeului de Arheologie de aici. Privindu-le putem să vedem destul de ușor faptul că acestea sunt asemenea cu artefactele geților nord dunăreni, ei constituindu-se de fapt, alături de celelalte seminții salvate din ultimul potop planetar, în marele popor „internațional” al Geților de Aur primordiali, ce au ocupat la un moment dat întregul continent european locuibil. Printre acestea pot menționa vechiul vas ceramic în formă de Cerb, ca simbol al lui Sharabha (Ba-Saraba), dar și Marea Zeiță Născătoare și Cavalerul Trac (Zamolxian, Danubian). Simbolurile comune, sud și nord dunărene, spun aceeași poveste…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*