Cea de-a VII-a ediție a Festivalului „Tradiții Argeșene” s-a desfășurat în perioada 17-19 august 2018, la Corbeni. Artiștii care au încântat publicul au fost: Elisabeta Turcu, Floarea Tănăsescu, Traian Frâncu, Polina Gheorghe, Ansamblul „Doruri Muscelene”, Narcisa Băleanu, Nicolae Oprișan, Cătălina Rotaru și alții. Aici, timp de trei zile, turiștii au simțit, respirat, dansat și trăit cu adevărat o atmosferă antrenantă, autentic românească. Organizatorii au avut pregătite cele mai inedite concursuri pentru cei îndrăzneți, cum ar fi cele de alergare, tracțiune cu cai, tăiat lemne, de gătit tradițional, de muls vaca, sau de mâncat rapid un bulz. Părinții, bunicii, dar și copii și nepoții, s-au îmbrăcat în straie populare și s-au prins întro mare horă popular. Standurile la care au fost găzduiți meșteșugarii au fost luate cu asalt de doritorii de suveniruri. Gospoinele și-au dovedit calitățile culinare prin prepararea mâncărurilor tradiționale, făcute cu ingrediente sută la sută naturale, pregătite special pentru acest eveniment.
Festivalul „Tradiții Argeșene” reprezintă un symbol al tradițiilor populare românești, deoarece îndeplinește toate standardele necesare prin menținerea cu strictețe a ceea ce înseamnă folclor și tradiție populară: costume, meșteșuguri, cântece, bucătărie tradițională, dar și jocuri populare specific acestei zone etnografice a județului Argeș. Tineri participanți la concursul de interpretare a cântecului popular veniți din mai multe zone folclorice, meșterii populari cu frumoasele lor costume și încălțați cu opinci din piele, toate lucrate manual, gospodari veniți cu produsele lor „de casă” ce au gustul de altădată, hora mare a satului unde lăutarii înfocați îi fac pe cei care se prind în joc să ridice colbul drumului în aer, în frenezia care i-a cuprins… Toate acestea se înscriu într-un firesc al lumii satului românesc de altădată, aici, la Festivalul „Tradiții Argeșene”. Organizatori au fost Asociația Culturală „Acapella”, în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș și Primăria Corbeni. În cadrul schimburilor culturale județene, în organizarea acestei manifestări s-a implicat și Centrul Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Ilfov, pentru valorizarea unor astfel de tradiții ce trebuie să devină nepieritoare, pe toate plaiurile românești. (G.V.G.)
Lasă un răspuns