Administrația Trump reevaluează critic discriminarea pozitivă în educație

Newspeak-ul/novlang-ul, cuvântul inventat de George Orwell, adică noua limbă, apanaj al totalitarismului, dar acum tot mai mult și a limbii de lemn care parazitează democrația liberală, primește încă o lovitură, administrată de fapt unui concept și practicilor sale: discriminarea pozitivă. Dintr-o pudoare ipocrită, presa liberală (în zona ei vulgară) și teoreticienii ei smeriți, trec sub tăcere șocurile tot mai frecvente pe care încep să le încaseze formulele prezentate până mai ieri drept sacrosancte, imuabile și intangibile, nu numai din partea majorității tăcute, de bun simt, dar și din sferele cele mai înalte ale puterii și a liderilor lumii democratice. Și, interesant de observat, vârful de lance al acestei tendințe (după cum se prefigurează tot mai clar) îl reprezintă tocmai America oficială. Am scris, în acest sens, despre „corectitudinea politică”, voi scrie despre eșecul multiculturalismului – așa cum este el înțeles și practicat de unii și de alții, dar astăzi, câte ceva despre „discriminarea pozitivă”.

În această vară, președintele Donald Trump a cerut instituțiilor de învățământ din Statele Unite să nu mai țină seama de criteriile rasiale în politicile lor de admitere. Spre deosebire de Administrația Obama, care considera mixul rasial drept un mediu benefic pentru elevi și studenți și cerea structurilor de educație să-l ia în considerăție în reglementările de admitere, actualul guvern federal de la Washington preconizează utilizarea de metode neutre pe plan rasial, căci ele afectează tinerii în școli. În mod concret, Ministerul justiției a anulat la 7 iulie un număr de șapte directive ale precedentei Administrațîi privitoare la diversificarea rasială în sistemul de educație. Tentative de a pune capăt acestui tip de discriminare pozitivă au mai fost făcute și în anii trecuți, dar Curtea Supremă le-a respins, invocând „legitimitatea acestei politici”, însă prin schimbarea survenită în componenta acestei Curți, raportul de forțe din interiorul ei s-a modificat.

Aplicarea discriminării pozitive, pe care președintele Trump o respinge ca pe o injustiție aplicată îndeosebi afro-americanilor și hispanicilor, face obiectul unei anchete declanșate de însuși șeful Executivului de la Washington.

Discriminara pozitivă a apărut în SUA în anii 60, după perioada de segregație rasială, scopul ei fiind lichidarea inegalităților care afectau populațiile afroamericane și hispanice. În 2010, afroamericanii reprezentau 13,6 la sută din populația SUA, dar 27,2 la sută dintre aceștia trăiau sub pragul sărăciei (față de o medie națională de 15 la sută) și procentajul șomajului era dublu la afroamericani. Curtea Supremă a ridicat atunci cota de admitere în universități a afroamericanilor de la doi la nouă la sută. În timp, însă, această măsură s-a dovedit limitativă pentru alte categorii ale populației. Un studiu al Universitățîi Princeton din 2011 arată că, pentru a putea în universități, postulanții asiatici trebuiau să obțină la examenul de admitere cu 140 de puncte mai mult decât postulantul alb, 270 mai mult decât un hispanic și 450 la sută mai mult decât un candidat afroamerican pentru a fi admis.

„S-a înregistrat un dublu eșec – explică Philippe Bataille, director la Școala de înalte studii în științe sociale. Pe de o parte, o discriminare pozitivă al cărei scop este egalitatea, s-a deplasat către o utopie a multiculturalismului, pe de altă parte, performanțele obținute sunt relative și servesc drept argument celor cu vederi ultraradicale”. În același timp, scrie un correspondent de presă european acreditat în SUA, președintele Trump „consideră aceste măsuri defavorabile ‘adevăraților americani’, care sunt clasa muncitoare a albilor”. Între 2002 și 2011, Comisia pentru egalitatea șanselor în rândul forței de muncă a înregistrat o creștere a plângerilor de discriminare rasială a lucrătorilor albi de la 9,7 la 13 la sută. Și totuși, apreciază comentatorii politici, președintelui Trump îi va fi greu să impună o reformă pentru a curma „discriminarea albilor”, din cauza împotrivirii instanțelor judecătorești.

Între timp, disputele privind discriminarea pozitivă se amplifică. „Trebuie să identificăm oportunități bazându-ne pe merit, nu pe identitate. Diversitatea etnică și de sex este una artificială și secundară în raport cu diversitatea de idei sau ideologie”, se arată în raportul-memo al unui inginer de la Google. Mai tranșant, lingvistul și analistul politic John McWhister, scria în „City Journal”: „Termenul diversitate în sine depășește în mod insidios obiectivul real despre care este vorba. Mormonii, paraplegicii, cei veniți din Alaska, lesbienele, adepții lui Ayn Rand și albii săraci exercită o prea mare influență asupra corzilor sensibile ale comitetelor atât de dornice să facă în așa fel încât campusurile să semene cu America”. Și, o ultima opinie, a cercetătoarei Celia Belin de la Centrul Thcydide din Franța, care explică „fenomenul Trump” și prin „utilizarea foarte redusă a forței de muncă și creșterea inegalităților prin salarii care au stagnat, îndeosebi pentru o parte a populației – cea muncitoare, albă, creștină și care dezavueaza ‘pasagerii clandestini’ ai sistemului, adică elementele care au beneficiat în ultimii 30 de ani (minoritățile, imigranții, femeile), toți cei ce profită de eforturile de discriminare pozitivă. Această America frustrată, de albi vârstnici, furioși împotriva elitei politice și a Washingtonului, l-a votat pe Donald Trump”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*