România – Rusia – OMV PETROM – GAZPROM (o scrisoare deschisă!)

La încheierea mandatelor sale de cancelar federal, Gerhard Schröder a devenit angajatul Gazprom. La ultimul summit NATO, Trump a criticat dependența energetică a Germaniei față de Rusia. Germania primește între 60 și 70 la sută energie din Rusia prin conducta Nord Stream 2, o afacere de 11 miliarde de dolari pusă la cale de fostul cancelar german „cumpărat” de Gazprom (Gerhard Schroeder). Președintele american a denunțat faptul că Germania este controlată astfel de Rusia, și că Merkel nu mișcă niciun deget să investească în NATO, preferând să importe securitate de la americani pe banii americanilor. Pe lângă asta, OMV-ul are în spate mulți bani rusești.

Câmpul petrolier de la Suplacu de Barcău (jud. Bihor) concensionat pe 99 ani de către OMV trebuia să între încă din 2010 în exploatarea Gazprom, din cauza tensiunilor politice s-a tergiversat semnarea contractului, însă rușii sunt interesați în continuare să preia în administrație/ exploatare sub tutela OMV câmpul petrolier de la Suplacu de Barcău. OMV confirmă că, mai devreme… decât mai târziu, Gazprom trebuie să înceapă operațiunile de exploatare a zăcămintelor petroliere de la Suplacu de Barcău pe motiv că rușii dețin tehnologie și logistică, mult mai avansate, pentru forare și extracție de la mari adâncimi.

„În 2004, România a cedat 51 la sută din cea mai valoroasă companie a statului către grupul austriac OMV. Austriecii au plătit pe pachetul majoritar de acțiuni 668 milioane euro. Și atunci, și azi, valoarea Petrom depășește 15 miliarde euro. În contul celor 600 milioane euro, OMV a preluat 306 zăcăminte petrolifere, 1.450 puțuri active de gaze, 13.856 puțuri active de țiței, 690 de benzinării în toată țară, 15.000 km de conducte de transport țiței și gaze, 145 de depozite petroliere (și o concesiune pe 99 de ani a câmpului petrolier de la Suplacu de Barcău). În 2005, în primul an de la privatizare, OMV Petrom a raportat 700 milioane euro profit. Cu alte cuvinte, încă din primul an austriecii și-au scos banii. În zece ani, profitul declarat de către OMV a fost de șapte miliarde euro, de 11 ori mai mult decât a plătit pe pachetul de 51 la sută. În realitate, profitul OMV Petrom, în perioada 2004 – 2017, a fost de peste 15 miliarde euro, doar că jumătate a fost externalizat înainte de a fi declarat și impozitat în România”. (citat din declaratia oficiala a prietenului meu, dl. deputat independent REMUS BORZA – „salvatorul Hidroelectrica”).

Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz cere că ţara să să sprijine proiectul Nord Stream 2, conducta submarină care ar urmă să transporte gaze naturale între Rusia şi Germania. Întâlnirea dintre Vladimir Puțîn și Angela Merkel aprofundează relațiile reciproc avantajoase dintre Germania (Austria) și Rusia. Totul este simplu și natural: dacă noi românii dorim o relansare economică românească de succes trebuie neapărat să ținem cont și de PIAȚA RUSĂ.

Reluarea și dezvoltarea exporturilor românești către Rusia pot genera o adevărată și reală expansiune economică românească pe plan extern care ar duce la dezvoltarea producției interne, creștere economică reală și la crearea de noi locuri de muncă stabile pt români. Cunosc foarte bine Rusia și sunt zilnic în contact cu piață rusă, respectiv ex-URSS, fac afaceri cu rușii de 26 de ani, deci vorbesc din PRACTICĂ și nu teorii scrise pe garduri de așa zișii analiști… În același timp putem fi prieteni cu americanii și să facem afaceri cu rușii pentru care produsele „Made în România” (încă) reprezintă o carte de vizită serioasă care garantează calitatea. În pofida politicii gălăgioase și așa ziselor sancțiuni toate țările UE și SUA fac afacerii profitabile cu rușii. Ca să iasă din impas, România are nevoie de exporturi ca de oxigen!

Sunt un bun cunoscător al realităților economice, sociale și politice din Rusia, Ucraina, Kazahstan, Turkmenistan Uzbekistan, Azerbaidjan, Armenia, Georgia, Belarus, respectiv tot spațiul ex-sovietic, unde dețin un portofoliu larg de relații și un capital enorm de simpatie, pe care le cultiv în interesul economic și național al României. Nu întâmplător rușii mă numesc „românul cu suflet rusesc”. Datorită relațiilor pe care le dețin și le cultiv cu intensitate pot să organizez/ să obțin întâlniri aproape la orice nivel, atât în Federația Rusă cât și în republicile ex-URSS.

Piața rusă este o alternativă de aur pentru România, în Rusia și spațiul ex-sovietic sintagma „mărfuri românești” („mobilă românească”, „încălțăminte românească”, „textile românești”, „vinuri românești”, „medicamente românești”, „produse alimentare/ legume/ fructe românești”, „mecanică și utilaje românești” etc.) este încă foarte cunoscută și apreciată la fel de bine ca sintagma „parfumuri franțuzești” sau „blugi americani”. Nicăieri pe față pământului PRODUSELE/ MĂRFURILE ROMÂNEȘTI nu sunt atât de apreciate, dorite și asociate întodeauna cu calitatea, așa cum sunt în Rusia și în fostele republici sovietice! Aici este loc pentru toți producătorii din România.

În calitate de cetățean român și director comercial care aduce zilnic bani grei în România, prin exporturi, am o întrebare către Președintele României: Stimate domnule președinte Klaus Iohannis, dvs. cu ce va ocupați?

Gabriel Antoniu Lavrincic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*