„Îmi doresc să mă fac auzit!”

Pe actorul Serghei Chiviriga îl cunoașteți din multele reclame în care apare. Având un „look” ce se pretează la acest univers artistic al spoturilor publicitare fervente și efervescente el este absolvent al Facultății de Arte, specializarea Arta Actorului, din cadrul Universității Spiru Haret din București. Poate chiar vi-l amintiți din spectacolul de absolvență susținut în luna mai 2011, Sala Lucia Mureșan din Palatul Sportului și Culturii aflat în Parcul Tineretului (Polivalenta). Atunci a jucat în exercițiul teatral „Down Way – Oameni slabi de înger. Ghid de folosire” de Oleg Bogaev, în regia profesorilor de clasă Mirela Gorea – Chelaru și Dana Voicu.

– Serghei, povestește-ne puțin despre tine…

– M-am născut în Florești, un oraș mic din nordul Republicii Moldova. Pasiunea pentru filme și animație o aveam de mic. Sunt regizor, actor și animator. Am făcut parte din numeroase proiecte de artă vizuală în ultimii ani. Momentan sunt în post producție cu scurtmetrajul de animație „Cel mai bun client” ce va avea premiera la sfârșitul anului”. În 2011 am absolvit facultatea de teatru. În vara aceluiași an, împreună cu o echipă de artiști, am călătorit în fostele republici sovietice. Materialul filmat a căpătat forma unei serii de documentare scurte sub numele AVTOSTOP. În 2012 am participat la „Animation Worksheep – Anim’est”, poate cea mai importantă școală de animație din România. Am lucrat pentru o perioadă scurtă ca animator 3D la două studiouri de animație din București, iar în 2013 am dezvoltat scenariul și am început filmarile la propriul scurtmetraj de animație folosind tehnica stopmotion. În 2015 am coordonat workshopurile de animație din cadrul festivalurilor StudentFest (Timișoara), Anim’est (București), KINOdiseea (București), iar din 2016 am ținut primul atelier la Club Revdepov.

– Care a fost cel mai provocator rol ca actor? 

– Rolul din piesa de teatru „Fight Club”, adaptare după cartea lui Chuck Palahniuk a fost cel mai important și solicitant pentru mine. Pe lângă repetiții, aveam antrenamente aproape în fiecare dimineață, unde învățam să ne „batem”. Jucam într-o hală industrială cu publicul printre noi. Interpretam mai multe personaje, foarte diferite între ele. Cele mai dificile erau scenele de bătaie, trebuia să ai grijă în toată adrenalina piesei să nu-ți lovești partenerul și să-ți păstrezi personajul. A fost o experiență unică.  Ilinca Radulian, regizoarea acestui spectacol avea să spună: „N-am pune în scenă acest spectacol dacă problema lui n-ar fi curentă. Cred că un Tyler Durden actual ar recurge la aceleași resorturi: un Fight Club, urmat de un Project Mayhem. Pentru că problemele sunt la fel. Și lipsa de soluții e la fel. Fight Club, care (după cum îi spune și numele) e un club de lupte, este o soluție îndreptată înspre sine. Fiecare se bate în încercarea de a se trezi. Toți acești oameni, inclusiv protagonistul, care e reprezentantul nostru, al tuturor, trec prin viață ca adormiți, ca hipnotizați. Fight Club e modalitatea prin care încearcă să-și pună sângele în mișcare, să-și redea respectul de sine și să conștientizeze că sunt în viață. Project Mayhem, care e practic o organizație teroristă, este o soluție îndreptată înspre afară. Ideea e că, după ce te-ai trezit, trebuie să acționezi asupra lumii din jur și să încerci să schimbi societatea care nu merge. Aici intervine problema. Societatea are nevoie de același șoc pentru a se trezi, cum a fost Fight Club pentru fiecare membru individual. Dar violența la acest nivel nu se resimte ca o bătaie revigorantă în Fight Club, ci ca un act de distrugere. Când am avut premiera, în toamnă, ne-am axat pe prima parte a poveștii, înainte ca Tyler să creeze Project Mayhem. Din moment ce răspunsul publicului a fost favorabil, vom relua spectacolul și vom spune și partea a doua a poveștii. Spectacolul s-a născut dintr-un simț de răzvrătire împotriva unei societăți care nu merge. A fost foarte important, deci, să păstrăm angajarea viscerală cu această idee și să n-o înecăm în dezbateri teoretice. Am încercat, în schimb, să ne folosim inteligența anarhică și să găsim făgașuri de explozie creativă a acestei răzvrătiri. Ideea de la care am pornit tot demersul a fost aceea de a crea un mediu total, pentru a scufunda publicul în experiența protagonistului. Echipa proiectului care a avut premiera în 2015 a fost complexă: muzica a fost compusă de Petre Ancuța, iar luminile au fost create de Ștefan Vasilescu, video proiecțiile 3D au fost asigurate de „Les Ateliers Nomad”, care au creat faimosul mapping pe Palatul Parlamentului, luptele au fost coregrafiate de „Asociația Gladiator” în tradiția fondatorului său, Szobi Cseh. Pentru prima dată pus în scenă în România, spectacolul a fost prezentat în șase ediții demonstrative, la Halele Sinatex, din Str Popa Nan, nr 82.  Spectacolul Fight Club a fost realizat cu sprijinul Centrului Cultural de Proiecte al Primăriei Municipiului Bucureşti, ARCUB, în cadrul programul cultural „Eşti Bucureşti”.

– Revenind la interviul nostru, la ce ți-a plăcut cel mai mult să lucrezi ca regizor?

– Cel mai greu, dar și cel mai frumos proiect la care încă lucrez este scurtmetrajul „Cel mai bun client”. Fiecare proiect în parte a fost important pentru mine. Îmi puneam amprenta și aveau să mă reprezinte ca artist. Evident, toate au fost diferite, de unele sunt foarte mândru, de altele mai puțin. Am avut lângă mine tot timpul o echipă formidabilă, de la care am învățat foarte multe. Ca regizor începător trebuie să fii pregătit să greșești, să-ți asumi greșeala, să înveți din ea, să te ridici și să continui, asta face parte din proces. Acum un an m-am „aruncat” în realizarea unui videoclip, era prima experiență regizorală de genul ăsta. Dupa 2 zile de filmare și 2 luni de montaj a fost lansat – „Paradox – Crowd Control feat. Rodion GA”. Videoclipul a fost proiectat la câteva festivaluri naționale și internaționale.

– Spune-ne ce este Mumuș și care e misiunea lui?

– Nu e nevoie de cunoștințe sau deprinderi anterioare, doar de o cameră foto și de disMUMUȘ e un hub creativ, iar sub acest „acoperiș” colaborăm mai multi artiști vizuali. E un studio mobil la început de drum, dar suntem într-o continuă evoluție artistică. Am avut cursanți de diferite vârste și din diferite domenii, care au învățat cum se face un film de animație de la zero. Am fost plăcut surprins să văd filmele finale. Pentru următorul atelier vom încerca să dedicăm mai mult timp animației în timpul cursului și să lucrăm asupra unei teme/povești comune. Ca să nu se piardă timpul între ședințe, vom face mai multe teste de animație acasă și le vom corecta/discuta la atelier. Astfel, animațiile finale individuale vor fi montate într-un singur film/videoclip stop motion. Animația stop motion înseamnă crearea unui clip video prin cadre foto succesive. ponibilitatea de a trece printr-un proces: de la idee, la scenariu, la personajele din hârtie sau din materiale 3D, la realizarea cadrelor și la montarea lor. E mult de lucru, așa că motivația și entuziasmul sunt esențiale. Acest proiect a solicitat din partea echipei implicate 150 de zile de filmare pentru 10 minute de animaţie! Este adevărat că a fost o echipă mică, dar pasionată în spatele ei şi o idee pe cât de universală, pe atât de seducătoare: din teama de singurătate, un bătrânel îşi inventează o familie imaginară. Filmul scris şi regizat de Serghei Chiviriga, avea să devină un scurtmetraj de animaţie, purtânt numele de „The Best Customer“ / „Cel mai bun client“ și este inspirat dintr-un text semnat de Henri Troyat.

– Cum ţi-a venit ideea de a face un scurtmetraj de animaţie?

Am participat la Animation Worksheep, ediția a II-a, organizat de Anim’est, și colaboram cu două studiouri de animație, pe 3D. În 2012, l-am auzit într-o dimineaţă pe Mitoş Micleuşanu vorbind la Radio Guerilla despre o carte, „Gestul Evei“, de Henri Troyat. Este, de fapt, un volum cu povestiri. L-am găsit pe un site peste câteva luni, l-am cumpărat şi, în timpul lecturii, am văzut unul dintre texte ca pe o animaţie. E vorba despre „Cel mai bun client“. Am scris scenariul şi am realizat animaticul. Mi-am setat cam tot ce se întâmplă în 3D şi m-am întâlnit cu Ioana Nicoară, una dintre colegele de la Worksheep, cu care am vorbit despre ideea mea. I-a plăcut. Ioana a devenit asistenta mea de regie şi art directorul proiectului.

– Ce este animaticul?

Este un fel de schiţă, un premontaj. Nu ai cum să porneşti filmarea, dacă nu ştii exact durata. Şi-atunci, se face un premontaj pentru a aprecia durata, cadrele, secvenţele, personajele implicate şi o minimă acţiune. Am creat apoi o păpușă după personajul principal din film cu care am filmat un test de un minut. I-am construit întâi scheletul metalic și i-am modelat apoi „mușchii“ din plastilină – mâini, picioare, tot. O colegă i-a cusut hăinuţele. I-a confecţionat, de exemplu, vestuţa dintr-un ciorap.

– Până la „Cel mai bun client“, ai mai regizat scurtmetraje de animaţie?

– Primele scurtmetraje de animaţie, folosind tehnica 3D și stop motion, le-am făcut la Animation Worksheep în 2012. Acolo am învăţat, de la trei traineri, în două săptămâni, cât aş fi învăţat timp de un an la o şcoală de animaţie. Însă „Cel mai bun client“ este primul meu proiect mai serios, primul experiment la un nivel profesionist. Am învăţat foarte multe lucruri alături de oamenii cu care am lucrat. Am fost chiar şi la cimitir să fotografiem, pentru scenografie, obiecte funerare.

– De ce ai ales ca tehnică de animaţie stop motion-ul?

– Am ales ca tehnică stop motion-ul pentru că am găsit-o potrivită poveştii. Ai un decor real, cu personaje reale, un aparat de fotografiat şi tu trebuie să muţi personajul puţin câte puţin, pentru a crea ideea de mişcare, pentru fiecare fotografie. În mod normal se fac 24 de fotografii pentru o secundă de animaţie. Sunt unele cadre care sunt trase la 12 cadre pe secundă, şi-atunci fiecare al doilea se dublează. E mai puțin de muncă, doar că riști să ai o mișcare sacadată.

Serghei Chiviriga, actor, regizor, animator și educator a urmat chemarea talentului său, dar ascultând și de sfaturile dacălilor, reușind astfel să se bucure de arta interpretativă, dar și de misia de dirijor aflat în spatele scenei, de regizor aflat pe platoul de filmare al scurtmetrajelor de animație, de unde ne face părtași la poveștile sale. Povești care astfel devin nemuritoare… Și dacă ar fi să ne lasă un cuvânt pentru cititori, el ar spune: „De multe ori suntem convinşi că avem dreptate sută la sută până când se întâmplă ceva ce ne schimbă radical gândirea.”… Să avem răbdare…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*