Noi de ce nu pictăm fresce istorice monumentale?

Astăzi copii noștri pictează trotuare, dar când cresc nu mai pictează nimic. În școală fac ceva istorie, dar după ce cresc uită de unde au venit și care le sunt strămoșii. Avem un adevărat Athos românesc în Moldova. Aici s-au ridicat mănăstiri valoroase atunci când Imperiul Otoman amenința cu ocuparea Sfântului Munte Athos, cel susținut spiritual și financiar de către Țările Române, ca păstrător al adevăratei credințe și loc de rugăciune și închinăciune pentru întreaga lume a păcătoșilor. Mănăstirile noastre pictate la exterior au fost și sunt unice în lume. O asemenea „reclamă” colorată vizibilă de la mare depărtare nu exista în epocă. Pe atunci pictam și încă mult… Dacă nu am ridicat catedrale cu care să sfidăm înălțimile cerești, cel puțin am pus puțin „albastru de Voroneț” pe verdele crud al pădurilor. Dar, ca un popor cu frică de Dumnezeu ce suntem, nu prea ne-am grăbit să ridicăm alte monumente înaintașilor și deasemenea, nici picturi. Parcă dintr-o teamă neînțeleasă nu am dat curs dorinței firești de a ne exprima artistic sentimentele. Nu avem statui ale dacilor în București. Timid apar ceva noutăți, dar nu vernisate cu fast, ci trecute la „celelalte”, sau bifate la „trebuiau și astea făcute”, dar… În incinta aeroporului Otopeni a apărut statuia unui dac, iar o altă statuie „dacică” urmează să fie amplasată în Parcul Izvor din București. Nici cu imaginea domnitorilor și regilor noștri nu ne-am prea grăbit să le fixăm în materialul nemuritor al monumentelor. Și în afară de aceasta, de exemplu, în Bulgaria, țarii lor sunt reprezentanți monumental, ca eroii, cu chip uman, real. La Veliko Târnovo complexul statuar al Fraților Valahi Asan este impresionant și ca mărime și ca expresivitate. La fel pictura din basilica din cetatea de aici. Vin absolvenții de liceu și fac poze cu statuile înaintașilor, mândrii de trecutul lor. Eram la Șumen de Rusalii anul acesta și elevii bulgari, îmbrăcați de gală, făceau poze cu statuile. Dar statuile lor uriașe sunt „umane”, sau au chipuri de eroi adevărați, sau de supraoameni (vedeți monumentul de la Șumen, unde țarii bulgari parcă sunt eroi din seria de filme „Transformers”). Elevii erau veseli și energici, dar căutau apropierea trecutului. În cetatea antică-medievală din Șumen era un întreg alai de nuntă, care făcea fotografii. Bulgarii au mari monumente care se văd din depărtare, chiar impresionante. Nouă parcă ne este rușine cu trecutul nostru, sau credem că dacă vom pune în pagină trecutul, acesta ne va copleși cu dimensiunea și valoarea lui reală, ca umili „pigmei” contemporani ce suntem.

Și la Chișinău, în Republica Moldova, începând din 27 august 2017, când este sărbătorită „Ziua Independenței”, o pictură murală de 120 de metri pătrați a început să bucure ochii trecătorilor. Pictura, ce-l înfățișează pe regele dac Decebal și care poartă numele de „Peretele Gloriei”, a fost făcută pe parcursul a două săptămâni și ocupă peretele unui bloc industrial de pe bulevardul Decebal, din sectorul Botanica al Capitalei Republicii Moldova. Radu Dumbravă, tânărul artist care a realizat pictura, ajutat și de alți colegi, spune că ideea acestei lucrări i-a venit cu doi ani și jumătate în urmă, pe când încă era masterand la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. „Am dorit să fac o asociere cu acest bulevard, iar ca lucrarea să aibă o valoare artistică, trebuie de folosit motive foarte interesante.  Pentru mine Decebal este o personalitate istorică foarte importantă. Consider că avem un material istoric care trebuie valorificat”, a declarat Radu Dumbravă.

În Plovdiv, al doilea oraș al Bulgariei ca mărime, cel care candidează la rolul de Capitală Culturală a Europei în anul 2019, am întâlnim nenumărate picturi murale exterioare gigant în zona Orașului Vechi, din care unele au tematică istorică. La fel în Veliko Târnovo, privirea este atrasă de pereți uriași pe care apar caii Fraților Assan, leii din stema lor, sau alte simboluri asemănătoare. Este o plăcere să le admiri și să mai „întorci” o pagină de istorie. La noi, multe din  statuile care apar în peisaj sunt „tăiate” în felii, au gâtul supraînălțat, sunt „paramodernizate”, sunt schematizate, purtătoare de „mesaj”, dar nu prea mai seamănă cu realitatea. Un elev aflat în fața uneia astfel de statui sau monument nu mai înțelege nimic și nu mai învață nimic.

La noi, în anul 2013, fațada unui bloc din Cartierul Militari a fost pictată de artiști polonezi de la Școala de Pictură Murală din Gdańsk. Pictura murală a putut fi admirată începând cu 15 iunie pe bulevardul Iuliu Maniu, la numărul 128-134, pe un perete al blocului numărul 22. Aceasta a fost realizată prin sprijinul Primăriei Sectorului 6 și prin Centrul Cultural European al Sectorului 6. De asemenea, și în cartierului Botanica din Chișinău (Republica Moldova) au fost realizate două picturi murale noi, semnate de artiștii Rafał Roskowiński (fondator al Școlii de Pictură Murală din Gdańsk) și Wojciech Woźniak. Scopul proiectului, inițiat de Institutul Polonez din București, este revitalizarea culturală a cartierelor respective. Pictura de pe blocul din sectorul 6 al Bucureștiului face referire la aniversarea a 20 de ani de la semnarea Tratatului cu privire la relațiile prietenești și de cooperarea dintre Republica Polonă și România și la istoria relațiilor polono-române. Culorile folosite fac referire la cele de pe steagurile naționale ale ambelor state. Pe fațada blocului din Militari se vede cum un vaporaș din hârtie navighează pe un oceanul tricolor, lăsând o urmă alb-roșie – simbol al refugiului oferit polonezilor de către români în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În anul următor – 2014 – artiștii polonezi au revenit cu o nouă lucrare, amplasată de acestă dată în cartierul Drumul Taberei din București. Lucrarea lor a putut să fie admirată din 13 septembrie 2014, pe peretele blocului C18A, de pe str.Valea Ialomiței nr. 1A. Aceasta are ca temă aniversarea a 25 de ani de la căderea comunismului în Europa Centrală. Pictura a fost realizată de artiști ai Școlii de Pictură Murală din Gdańsk, respectiv pictorii: Rafał Roskowiński, prof. Jacek Zdybel, Magdalena Pela, Katarzyna Marcinkowska și Wojciech Woźniak. Intitulată „Macarale”, pictura a fost dezvelită în prezența Ambasadorului Republicii Polone, dl. Marek Szczygieł, reprezentanți ai Institutului Polonez, Primăriei Sectorului 6 și ai Centrului Cultural European Sector 6. Artiștii au pictat siluetele unor macarale pe un fundal în culorile steagurilor naționale ale Poloniei și României. Macaralele din șantierul naval sunt un element caracteristic peisajului din Gdańsk, orașul în care s-a născut mișcarea Solidaritatea, dar, înainte de toate, simbolizează munca și muncitorii care, chiar acolo, în Șantierul Naval din Gdańsk, s-au opus regimului comunist în anul 1980. Ei au deschis drumul spre libertate în Polonia, iar protestul și solidaritatea lor au dus la colapsul sistemului autoritar și începutul schimbărilor democratice din Polonia, pe care au urmat-o și celelalte țări din zonă. Tocmai la aceste evenimente și la căderea regimului ceaușist din România se referă și inscripția „1980 – A ÎNCEPUT LA GDAŃSK, 1989 – S-A ÎNCHEIAT LA BUCUREȘTI”. Dar a trebuit să vină pictorii din Polonia…

Cea mai mare și frumoasă pictură pe blocuri din lume a apărut la Berlin (Germania). Aceasta se întinde pe 20.000 de metri pătrați, iar pe fațadele blocurilor au fost pictate scene din natură: copaci, flori, păsări și animale sălbatice. Opera de artă a fost creată de compania „Cité Création”, din Franța, în cartierul Wohngenossenschaft Soldaritaet Coop din Berlin, iar pictarea ei a durat câteva luni de zile. Totul a fost inspirat de o grădină zoologică din apropiere, iar inițiatorii acestui proiect speră ca pictura lor să intre în Cartea Recordurilor drept cea mai mare pictură murală din lume.

Ce frumos ar fi ca măcar o parte dintre blocurile reabilitate din București, să fie decorate astfel, cu fresce istorice! Privesc spre Sala Ateneului Român cu celebra sa frescă interioară și spre mănăstirile moldave cu ale lor culori rupte din curcubeu și mă gândesc… Pe atunci pictam și ne iubeam trecutul, iar acum nici viitorul nu mai este cum a fost! Noi de ce nu pictăm fresce istorice monumentale? Avem teamă de strămoși sau de culori?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*