S-a închis la magazinul
Unde-o dată mai demult,
Rătăcindu-ți pașii drumul,
O păpușă ai văzut!
Tu aveai păpuși destule,
Însă îți doreai mai mult
O păpușă ca aceea
Ce-n vitrină ai văzut!
I-ai dat îndelung târcoale
Te-ai tot dus și te-ai întors
Ți-ai făcut anume cale
Și-i vorbeai așa frumos!
Ea prinsese parcă viață
Și cu drag te asculta.
Însă fără de speranță
O poveste se țesea!
Tot închisă fiind ușa
Și departe magazinul,
Te-ai gândit să uiți păpușa
Și să nu mai calci pe drumul
Unde pașii te purtară,
Unde tu ți-ai irosit
De cu zori și până-n seară,
Șoapte de îndrăgostit!
Era timpul s-arunci masca,
Să începi să recunoști:
Nu-ți doreai păpușa aceea,
Voiai numai să te joci!
Ceea ce nu ai știut
Și-o să-ți pară fantezie:
Păpușa ce ai văzut
Nu era o jucărie!
Nu era nici de vânzare
Nici pe vorbe, nici pe bani
Nu era ca orișicare
Dar tu asta nu știai!
S-a închis la magazinul
Unde-o dată mai demult
Rătăcindu-ți pașii drumul,
O păpușă ți-a plăcut!
Doar în vis
Stele jucăușe au plecat la somn,
Norii somnoroși se trezesc la viață,
Cântă agitate păsărele-n pom,
Un cocoș anunță că e dimineață!
Fiecare frunză tremură încet,
Firul ierbii însuși capul își înalță,
Lacrima de rouă și-a făcut efect,
Invitând natura să-și trăiască viața!
Pleoapele-mi deschise doar pe jumătate,
Protejează ochii de lumina zilei,
Visul nopții albastre încă se mai zbate,
Evadat din basme spre realitate!
Se făcea în visu-mi un pământ curat,
O planetă verde plină ochi de viață!
Aș fi vrut să cred că este adevărat
Dar visele se sting dis de dimineață!
Doar în vis mai sunt oamenii mai buni,
Cu simțiri alese și adevărate.
Ce păcat că astăzi, astfel de minuni,
Ne sunt tot mai rare în realitate!
Scrisoare pentru Jocelyne
Ce-am să mă fac eu, mică inimioară?
Căci ai plecat și-mi va fi dor de tine!
Deja prevăd cum casa îmi va rămâne goală
Și-ai să mă minți din nou că mâine vii la mine!
Mi-a fost atât de bine cât timp te-am revăzut!
Și sufletu-mi zburda de atâta bucurie.
Mă minunam în sinea-mi de timpul ce-a trecut,
Cum ai crescut frumoasă și plină de iubire!
Cu chipul tău cel dulce și un suflețel curat,
Sensibilă, spontană (mai mult decât firesc),
Ești darul cel divin cu glasul minunat
Când spui cu gingășie: ,,Nani… Te iubesc!”
Iar inima în piept îmi bate cu putere
Pe când te strâng în brațe (să simți cât te iubesc)!
Tu mi-ai adus un zâmbet, alin și mângâiere
Și toate aceste lucruri de astăzi le plătesc!
Le voi plăti cu dorul ce-ncet o să m-apese
Când n-am să-ți aud glasul atât de cristalin,
Când n-ai să mă aștepți cu brațele deschise,
Și n-am să-ți mai văd ochii albaștri și senini!
Dar ne-am promis: Ne vom vedea mai des!
Și lacrimile atunci vor fi de bucurie.
Cu sufletul te rog să nu te întristezi,
Să îți trăiești din plin a ta copilărie!
Lasă un răspuns