Mormântul Ostrusha din Valea Regilor Traci (Bulgaria)

Putem spune traci celor antici de peste Dunăre, dar trebuie în același timp să privim spre „păstaia” din care au „sărit” aceste seminții ale Geților de Aur primordiali, cei ce au înstăpânit întreaga Europă locuibilă după ultimul mare potop planetar. Unii istorici spun că dacii erau oricum „coborâți” peste Dunăre, până la Munții Balcani. Acești munți, prin așezarea lor specifică, ca un mare dig orientat est – vest, asigură un adăpost sigur celor din nord, în cazul în care apele vor veni din sud. Nu știm prea bine nici astăzi care erau raporturile dintre daci și moesi, dintre daci și traci. Știm că erau înrudiți, ca două ramuri ale unui același Pom al Vieții. Dar dacă – să zicem – tracii sunt mai departe de lumea noastră (ca și macedonenii, porniți din aceeași ramură), în schimb moesii au fost mereu în contact cu locuitorii de la nordul Dunării.

În vremea lui Augustus (primul împărat roman; 63 î.Hr. – 14 d.Hr.) au avut loc transbordări uriașe de populație getică, de la nord de Dunăre la sud. Multe cetăți înfloritoare au încetat brusc să ființeze, depopulate cu ordin de la Roma. În acest fel romanii încercau să țină sub control granița de pe Dunăre. Aceste sute de mii de daci aduși în sud au consolidat nucleul de dacism din Moesia. O a doua deplasare majoră de daci, de la nord la sud, are loc în perioada retragerii aureliene, după anul 271, când, pe lângă armată și administrație, trec în sud și multe familii care doresc să rămână în imperiu, pentru a fi protejate de invaziile migratorilor. Acolo îi găsesc, firește, pe oamenii locului, frați de sânge cu ei. Probabil că astfel de treceri de o parte și de alta a apei nu au fost puține de-a lungul timpului. Nu e deloc întâmplător faptul că Aurelian creează în sudul Dunării o nouă provincie, Dacia Aureliană, împărțită administrativ, ulterior, în Dacia Ripensis și Dacia Mediterranea. Dacă teritoriul acesta nu ar fi fost locuit de daci, Aurelian nu l-ar fi numit „Dacia”. Ce s-a întâmplat cu acești daci? Cu limba lor? Cu zestrea lor culturală și genetică? Odată cu retragerea aureliană, Dunarea devine graniță a imperiului, iar dacii sunt divizați, o parte în imperiu, o parte în afara lui. Acesta este începutul sfârșitului în istorie. Însă doar în istorie, căci viața maselor, ce curge dincolo de istoria scrisă de învingători, și-a urmat cursul neclintită. Așadar, dacă din manuale nu putem afla mare lucru despre ce s-a întâmplat cu acești daci și cum de-am ajuns după atâta timp să fim doua țări străine, pe două maluri străine, putem încerca să aflăm altfel adevărul.

Trecând prin strâmtori Balcanii, „cădem” în Valea Regilor Traci, cea care îşi merită cu prisosinţă numele. Zeci de morminte tumulare împânzesc câmpia de lângă orăşelul Kazanlâk, toate fiind creaţie a odrisilor, cel mai puternic neam tracic din perioada secolelor V-III î.Hr. de pe teritoriul Bulgariei de astăzi. Ele adăposteau comori nebănuite, după cum au relevat cercetările arheologice din ultimele decenii, artefacte care arată un grad ridicat de cultură şi civilizaţie în lumea tracă. Multe dintre obiectele găsite în mormintele regilor şi prinţilor traci pot fi admirate astăzi în Muzeul de Istorie din Kazanlâk, un loc pe care l-am vizitat şi noi şi unde ne-a impresionat grija pe care vecinii noştri bulgari o manifestă faţă de tot ce înseamnă vestigii şi urme ale trecutului antic pe acele meleaguri. Dintre tumulii aflaţi în zona oraşului Kazanlâk, trei impresionează prin arhitectură, inventar arheologic şi picturile murale din interior: mormântul regelui odris Seuthes al III-lea, cel de la Ostrusha şi mormântul regal aflat în imediata vecinătate a oraşului. Toate au o vechime de aproximativ 2.400 de ani. Tot în apropiere de Kazanlâk se găsesc ruinele capitalei odrisilor, oraşul Seuthpolis, aflate acum pe fundul unui lac de acumulare, amenajat în epoca modernă. Dintre artefactele descoperite în mormintele amintite, putem enumera diadema de aur găsită în tumulul ridicat regelui Seuthes al III-lea, vase din aur sau ceramice, piese de harnaşament din aur (în aproape fiecare mormând din zonă fiind găsite şi rămăşiţele cailor sacrificaţi la moartea conducătorilor), arme (săbii, vârfuri de săgeţi, vârfuri de suliţe), dar şi elemente ce compuneau armurile (coifuri din bronz aurit, genunchiere şi pieptare). Complexul funerar Ostrusha, cel pe care îl studiem acum, a fost descoperit la data de 13 martie 1993 și este o descoperire de  care arheologii din zonă sunt mândri. Tot complexul are în total 6 camere subterane în care s-au găsit și rămășite de amfore și diverse detalii arhitecturale. Undeva din partea sudică se intră în holul central, de unde sunt trei intrări către camerele aflate în complex. Încăperea din dreapta e făcută în plan circular cu o cupolă ce ține loc de acoperiș. Restul sunt făcute din blocuri de granit și cu un acoperiș în două straturi. Camera din sud-vestul complexului este construită cu o formă pătrățoasă și din fericire nu a fost prădată de hoți. Aici avusese loc sacrificarea calului, lucru atestat prin găsire rămășițelor și instrumentelor specifice jertfei. În cameră s-au găsit și diverse obiecte ce țin de harnașamentul ce se afla în acele vremuri pe cal (aplice) – precum un ornament stilizat în formă de bardă (toporul zeului), capul unui grifon (Mama Gaya Vultureanca) și altele, toate obiectele frumos împodobite cu ornamente animale și florale.

Printre elementele din inventarul funerar se mai află și o cană, un vas cu buza evazată (gen cupă „calyx”), dar și o monedă din argint. Cana are un brâu superior de semiove (ouălele creației viitoare, ca potențialitate) și un decor cu „perdele de ploaie” (simbol al potopului planetar periodic). Din aceste „aripi” pornesc câte 10 (IO) izvoare. Între două „aripi” apare un chip (zeul) ascuns. Dacă îl privim ca pe un „zburător” (pasăre), acesta are două aripi, deci în total 20 de astfel de „izvoare” (20=un pol; pentru că noi numărăm 1,2,3…etc. până la zece (IO), apoi „ne întoarcem” cu unu-spre-zece, doi-spre-zece, …până la nouă-spre-zece, urmat de douăzeci, sau „Un Pol”). Toate acestea sunt simboluri ale Vechii Biserici Pământene Valaho – Egiptene a Geților de Aur primordiali.  Pe o fundație mai înaltă, fix în mijloc se află sarcofagul unde este mormântul propriu-zis, al cărui pereți sunt foarte bine lucrați și pe interior și pe exterior. Camera însăși este sculptată dintr-un mare bloc de granit unic, care cântărește în condiții normale în jur de 40 de tone și acest bloc de granit a fost adus de la o carieră din părțile nordice ale munților Sredna Gora. Lipit de peretele nordic este modelat un pat, pe verticală având niște formațiuni ce seamănă cu niște picioare (coloane de susținere). Astăzi acest pat este acoperit cu niște stinghii de lemn pentru ca vizitatorul să se așeze pe ele spre a putea admira frumusețea tavanului. Tavanul este probabil piesa care s-a păstrat cel mai bine din complex. Tavanul este dreptunghiular (simbol al lumii desfășurate), în centru acestuia fiind un mare cerc – un fel de disc solar (forma rotundă a altarelor geto – daco – trace; simbol al bisericilor rotunde de mai târziu), care este determinat de cele două pătrate înscrise în el (lumea noastră și cea care va veni), și în jurul lor în toate direcțiile se află 38 de dreptunghiuri de tip casetă cu picturi. Din păcate doar câteva dintre acestea mai au încă pictura intactă în mare măsură. Și dintre ele doar un singur cadran are în acest moment imaginea cât de cât clară încât să se distingă chipul unei femei din acele vremuri, cu părul scurt și castaniu, cu cercei și colier de aur. Restul scenelor mitologice și portretelor sunt vizibile doar într-o mică măsură. Din păcate cândva, probabil în secolul IV î.Hr., acest complex a fost jefuit. Chiar și așa, prin elementele arhitecturale specifice și prin inventarul funerar descoperit aici, mormântul tracic de la Ostrusha se constituie într-un adevărat sipet cu comori pentru istorie și pentru cercetători.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*