Un om al Cetății: prof. Stoica A. Teodorescu (1887-1973)

Stoica Teodorescu s-a născut la 15 Mai 1887, în satul Șipote, azi Lipănești. Tatăl său era preot și s-a preocupat de educația sa. Acesta a urmat școala primară în comuna natală, apoi la renumitul liceu ploieștean „Sfinții Petru și Pavel”, absolvind  secția modernă cu Diploma nr. 48, în Iunie 1908. Studiile superioare istorie și geografie le-a efectuat la Universitatea din București, obținând licență prin Diplomă nr. 7403, din 26 Iulie 1914. La Universitate, Stoica A. Teodorescu a avut profesori de elită, precum Nicolae Iorga, Simion Mehedinți, D. Onciu și alții. Imediat după aceea se încadrează la Arhivele Statului din Capitală, unde a funcționat ca arhivist-paleograf, conform Ordinului nr. 102582.

Cei mai mulți dintre istoricii care s-au ocupat de viața și activitatea profesorului Stoica Teodorescu – afară de prof. Paul D. Popescu – nu au relevet nici un aspect despre viața  militară a lui Stoica Teodorescu, participarea lui la Primul Război Mondial. Dacă profesorul emerit Paul D. Popescu amintește sumar că istoricul Stoica Teodorescu era ofițer în rezervă și a luptat pe front și a căzut prizonier, în rest nimic… Apelând însă la erudiția doctorului în istorie Răzvan Martin, aflăm că profesorul Stoica Teodorescu și-a făcut datoria față de neam și țară în Regimentul 47 infanterie, fiind adjutantul Comandantului de regiment.

A fost mobilizat la Câmpina, la 29 Octombrie 1916, și a fost luat prizonier în luptele din defileul Oltului, în zona Vâlcii. A fost dus în prizonierat în Germania. Este eliberat din prizonierat imediat după încetarea Primului Război Mondial, după care se întoarce la post, la liceul din Giurgiu. Autorul acestor rânduri ține să-i mulțumească colegului mai tânăr, doctor în istorie Răzvan Martin, pentru datele comunicate.

După perioada în care a lucrat în Arhive, devenind expert în cercetarea arhivelor și valorificarea informației descoperite, care va deveni o pasiune mistuitoare, un adevărat „violon d’Ingres”, devenind un foarte bun specialist în paleografie chirilică, în calitate de „expert paleograf”, Stoica Teodorescu a colaborat cu primăria Câmpina la traducerea diferitelor documente. Astfel, printr-o decizie a primarului Gh. T. Iliescu, în iulie 1945, primăria aprecia drept „avantajoasă oferta profesorului de a traduce cele 2300 de documente cu 150 000 lei”. Profesorul D. Munteanu-Rîmnic îl considera pe colegul său de catedră Stoica Teodorescu un eminent arhivist alături de prof. Gh. Petrescu-Sava. Pe aceștia doi Dumitru Munteanu – Rîmnic îi propune în anul 1937 să facă parte din Comisia primăriei de a expertiza arhiva acesteia, din care urmă să facă parte și prof. C. Moisil, directorul general al Arhivelor Statului.

În anul 1948, Stoica Teodorescu solicită primarului Ploiești permisiunea de a cerceta arhiva primăriei „în orele de serviciu ale institutiunii”, deoarece intenționa să facă „o lucrare privitor la trecutul învățământului ploieștean”.

Stoica A. Teodorescu a fost numit profesor suplinitor la liceul „Titu Maiorescu” din Giurgiu, unde a funcționat de la 1 Octombrie 1918 până la 1 August 1919. În anul școlar următor este încadrat, conform Ordinului nr. 14661, ca profesor provizoriu  la Școala Reală Superioară din Timișoara, după care este transferat, prin Ordinul nr. 116483/1919, tot ca profesor provizoriu, la Gimnaziul „Barbu Știrbey” din Câmpina, prin ordine succesive i se va prelungi funcționarea până în Iulie 1927. În luna Mai 1919, acesta susține examenul de capacitate, fiind atestat prin Ordinul nr. 19589 din 1 Iulie 1919 și devine profesor titular. În anul 1923, Gimnaziul Câmpina va deveni liceu, profesorul Stoica A. Teodorescu devenind unul dintre cei care au pus bazele acestei școli. Stoica Teodorescu a fost printre susținătorii înființării gimnaziului în caladirea conacului Știrbei, construit în anul 1872, organizând chiar o manifestație împreună cu elevii și cu directorul Ștefan Popescu în față Castelului Voila în toamna anului 1919. Această manifestație avea drept scop convingerea moștenitorului familiei prințului Barbu Știrbey, Martha de Blome, să cedeze localul din oraș pentru gimnaziu. Principesa a aceptat propunerea, iar în vechiul conac a funcționat gimnaziul, până în anul 1928, când s-a construit noul imobil. În anul 1927, acesta s-a transferat la liceul din Ploiești, unde a predat geografia până la pensionare (August 1948). De la început ținem să menționăm că a fost un dascăl constincios cu multe realizări, precum funcția de director al liceului (1933-1938), dar a avut și preocupări politice.

În August 1924, prof. Stoica Teodorescu, împreună cu asistentul universitar N.A . Constantinescu, asistent a lui N. Iorga, participă la întrunirea Partidului Naționalist al Poporului care a avut loc la Telega. Întrunirea a fost condusă de prof. D. Munteanu Rîmnic (Ploiești, 10 August 1924). După o perioadă de cochetare cu ideiile politice ale N. Iorga, prof. Stoica Teodorescu s-a îndreptat spre organizația liberară din Prahova. Astfel ziarul ploieștean „Libertatea”, din 15 Martie 1932, îl menționează pe prof. Stoica Teodorescu drept membru în delegația permanentă a PNL, alături de av. N.M. Pârvulescu, mr. Al. Mateescu, av. C. Ceruleanu, prof. C. Ghimpu, Nicu Economu, gl. L. Caracas, prof. A. Moșoiu, av. Victor Rădulescu (Câmpina), prof. C. Rigu etc. care a hotărât excluderea din PNL a av. I. Cretoiu, Ștefan Lilu, G. Isofescu, Al. Varcolici, adepți ai dezidentei ing. Petru Bejan. De asemenea, ziarul liberal „Viitorul”, din 3 Octombrie 1933, îl menționează pe prof. Stoica Teodorescu drept membru în Comitetul de propagandă și de organizare a luptei libertăților pentru „răsturnarea nefastului regim național țărănist”. Acest comitet era condus de av. Dem I. Nicolăescu, dr. I. Negruzzi, G. Manolescu, A. Moșoiu, Victor Rădulescu (Câmpina) etc.

În perioada directoriatului său, liceul are „una din cele mai fertile perioade de activitate” din întreaga sa existența, când au loc „reparații capitale ale clădirii, organizarea coloniei școlare de la Techirghiol, creșterea numărului de burse , reapariția revistei Curierul liceului, editarea a trei anuare, mari excursii școlare”.  În această privință, amintim doar excursia efectuată în vara anului 1920-1921 de către profesor împreună cu colegii săi C. Rădulescu și B. Dumitrescu și 40 de elevi  de la gimnaziul câmpinean în zona Brașov, Bran,  Rucăr, Curtea de Argeș. Această excursie este publicată în Anuarul liceului „D.B. Știrbey” din 1919-1923.

Profesorul Stoica Teodorescu s-a implicat profund și în viața culturală a Județului Prahova. Astfel, cât a activat la Câmpina, a fost membru fondator al Ateneului „B.P. Hasdeu” condus cu har de ing. C. Barbacioiu. În cadrul acestui Ateneu, profesorul a susținut numeroase conferințe cu teme culturale. De asemenea, la Ploiești, acesta a fost membru al așezământului Cultural „Nicolae Iorga”. Profesorul Stoica A. Teodorescu a fost membru al Asociației Profesorilor Secundari Secția Ploiești unde a desfășurat o fructuoasă activitate. Astfel, în ziua de 25 Martie 1928 acesta a conferențiat despre „Probleme  etnografice ale țării noastre” sub egida acestei Asociații. Prof. Stoica Teodorescu participă în ziua de 8 Noiembrie 1936 la dezvelirea bustului lui I.L. Caragiale în grădinița din față liceului Sfinții Petru și Pavel, opera scluptoriței Letiția Ignat.

Aniversarea zilei de 1 Decembrie 1938 apreciată de Stoica Teodorescu drept ziua definitivei biruinți pentru care și el a luptat cu arma în mâna, spunea în cadrul ceremoniei  de la liceul pe care îl conducea la Ploiești ca această este „ziua în care s-au răzbunat toți rupții cu roată, toți spintecații în patru și spânzurați la marginea de drumuri, toți cei puși la jug dinaintea plugului, toate fecioarele batjocorite prin jus primae noctis și prin drepturile nemesești nerecunoscute și toate mamele ce au coborât în pământ blestemându-și ceasul pentru care au fost sortite să aducă pe lume români pentru batjocura străinului. E ziua în care ni s-a răzbunat uciderea mișelească a lui Mihai Viteazul, martinizarea infernală a lui HOREA și a moților săi, scoaterea din minți a lui Avram Iancu. E ziua care a împiedicat sigura desfinșare a neamului românesc în Ardeal, începută cu scadență peste câteva decenii după marele război prin legiile lui Apponyi”.

Un aspect mai puțîn cunoscut al activității sale este faptul că figurează din 1934 ca proprietar a unei exploatații particulare din Câmpina, a cărei producție lunară obținută varia între trei-șapte tone de petrol, iar cea anuală de 50 tone. Aceasta îi asigura profesorului stabilitate financiară peste medie în comparație cu majoritatea colegilor săi de bresla. Stoica Teodorescu era un colecționar de artă, fiind un admirator al pictorului ploieștean P. Bulgăraș. Astfel, la expoziția personală a acestuia la Ploiești, din anul 1929, Stoica Teodorescu se numără printre cei care au achiziționat picturi. În calitate de membru al asociației culturale „Grupul Nostru”, formată „de câțiva intelectuali din Ploiești” a participat în ziua de 12 Ianuarie 1946 la sărbătorirea prof. I. A. Bassarabescu, la sala „SCALA”, luând chiar cuvântul evocând în cuvinte calde personalitatea scriitorului academician.

De asemenea, Stoica Teodorescu participă în ziua de 20 Ianuarie 1947, la sala SCALA, la sărbătorirea aniversării a 70 de ani a lui I.A Bassarabescu. Sărbătorirea a fost organizată de membrii Căminului Cultural „Voievodul Mihai”. Stoica Teodorescu, în numele corpului profesoral,  și prin faptul că a fost elevul lui I.A. Bassarabescu, aduce omagiul sau. Din București, profesorul venise cu un număr mare de fișe istorice referitoare la Prahova. Cercetările efectuate în primăriile din Câmpina, Telega și Ploiești precum și în cea a prefecturii și arhivele liceelor „Sfinții Petru și Pavel” și „Despina Doamna”  au stat la baza câtorva lucrări de mari proporții.  Așa a fost „Monografia Orașului Câmpina”, bine primită de istorici vremii, despre care N.Iorga  scria „Lucrare foarte bine făcută, începe prin considerații asupra condițiilor georgrafice; ele sunt cu totul nouă și foarte folositoare… Un număr de documente încheie lucrarea , scrisă pe îndelete , cu iubire și literar”. Un an mai târziu  a elaborat a două lucrare de mari proporții „Monografia Comunei Telega”, publicată tot la Câmpina, cu aceiași serioasă și erudită documentare. După o cercetare de aproape un deceniu, profesorul a publicat o altă lucrare, Istoricul liceului „Sfinții Petru și Pavel”, care surprinde pe baza documentelor din arhivă, istoria acestui liceu. Din cercetările sale au mai rezultat două sinteze „Istoria meșteșugului  și comerțului în Prahova” și „Istoricul liceului Despina Doamna” rămase nepublicate și o altă de mici proporții depre începutul învățământului prahovean. Întreagă opera științifică a profesorului se constituie într-o convingătoare pledoarie pentru rolul arhivelor în cultură prahoveană.

Stoica Teodorescu, în calitate de director al liceului „Safintii Petru și Pavel”, a făcut parte din Comitetul  de organizare a sărbătoririi profesorului Aurelian Moșoiu în ziua de 28 Mai 1937 cu prilejul pensionarii acestuia. Cu această ocazie, Stoica Teodorescu i-a înmânat sărbătoritului o frumoasă statuetă reprezentând „GLORIA” pe care erau gravate cuvintele „Corpul profesoral al liceului Sfinții Petru și Pavel din Ploiești, Domnului profesor Aurelian Moșoiu îndrumător spre glorie prin muncă”. În perioada cât a fost profesor la Câmpina, profesorul Stoica Teodorescu s-a implicat în înființarea bibliotecii gimnaziului cu donațiile elevilor și bani donați de Comitetul școlar și  care număra la finalul anului școlar 1919-1920 peste 1088 de volume de literatură și știință și două reviste „Educația” și „Răsăritul”.

Despre viață și activitatea profesorului Stoica Teodorescu au fost publicate în perioada interbelică două monografii, una semnată de colegul sau Ioan Ludescu și alta datorată lui Ion Dumitrache-Godeni. Pentru activitatea sa științifică și mai ales didactică, profesorul a fost distins în anul 1967 cu titlul de PROFESOR  EMERIT.

Epigoni cu puternice reminiscențe bolșevice au făcut eforturi de a fi uitat acest emblematic istoric și profesor de excepție. Din nefericire, numele profesorului nu a fost acordat de municipalitatea din Ploiești unei străzi (bine că au alții, fără merite) la fel și la Câmpina. Nu are nici măcar un modest bust. Bine că unii epigoni s-au învrednicit să-i ridice un bust unei dascălițe bolșevice fără operă (Vasiliu Aspasia). Ar fi momentul acum ca toți cei în cauza să-i scoată din neuitare personalitatea.

P.S. Mă așteptăm ca, în anul Centenarului, cei care se ocupă de destinele societății „Cultul Eroilor” din Prahova să fii publicat lucrări științifice, profesioniste, privind cadrele didactice, preoții, medicii etc. care au servit țara sub drapel și au făcut suprema jertfă.

O rememorare de CONSTANTIN DOBRESCU

Un răspuns la “Un om al Cetății: prof. Stoica A. Teodorescu (1887-1973)”

  1. Sava Constanta spune:

    Așa cum o numiti”o dascalita bolsevica”pare sa fi fost un om fără suflet,rău și crud…Dar nu a fost așa. .În perioada 1970-1974 când am frecventat cursuri de zi la liceul I.L.Caragiale , aceasta frumoasa persoana a fost mana de fier a liceului,un om corect și un suflet bland.Intotdeauna făcea dreptate în disputele din școală și depunea mult efort pentru a rezolva problemele elevilor,personale sau de grup.Am o amintire plina de admirație și recunoștință pentru Directoarea Liceului l.L.Caragiale din Ploiești, Vasiliu Aspasia.Un mare om,un mare nume!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*