Nici primavara n-a venit, deşi de Paşte
ziceam că vine pentru miei,
măcar până la Sheepshead Bay.
În iunie l-am aşteptat la locul ştiut,
după Aquarium,
trecea şi luna lui Cuptor şi el tot nu venea,
nici Estragon nu l-a aşteptat atâta pe Godot.
Dar după Sân’ Ilie,
i-am zărit coada ucigaşă cum despica oceanul,
în lung şi lat.
Venea direct în zig-zag spre mine.
Îmi transmitea semnale electrice,
parcă era Concorde.
Sigur că m-am ridicat de pe nisipul fierbinte
şi l-am întâmpinat.
M-am aruncat în valuri şi am înotat,
până la gura lui.
Când a deschis-o, am intrat ca într-o peşteră,
m-am dus la fund, tot mai afund,
până în măruntaiele lui lacome.
Dar aveam un şurub la mine,
şi i l-am înfipt în mechanism.
Deodată cartilagiul s-a eliberat şi parcă mă aflam
într-o cabină cosmică.
Şi m-am lăsat dus în călătoria lui.
Ştiam că el rezistă fără să mănânce
17 mii de mii de kilometri.
Dar eu?
Însă nu-mi era deloc foame.
Şi nici când el a început să înghită foci şi pinguini.
Mi-am dat seama că suntem la antipozi.
Nu venise aici pentru nici o acuplare,
de asta îmi place de Mr. Shark,
el naşte din sine pui, ca Fecioara Maria,
are o fecundaţie internă.
Şi totul a ţinut până când un pescăruş uriaş,
după ce şi-a făcut toaleta în furtună
şi în iureşul valurilor,
m-a luat pe aripile lui şi m-a purtat aşa,
deasupra apelor, ca păsările fantastice din Pandora.
Vedeam cum de pe mal copiii îmi fac semne,
înălţând zmei voiajori,
în timp ce bărbaţii cu femeile
şi femeile cu bărbaţii
se încrucişau
pe nisip, în bordeie, în aer, pe munţi,
în caverne şi taverne,
în pustie sau în apă,
apa era caldă,
îi vedeam, îi văd,
zburam peste oceanul de spermă,
se bălacesc,
se prostesc, nu mai ies din valuri,
devin valuri.
N-am găsit existenţei decât un rost:
procreaţia.
Şi o să ne tooot înmulţim,
de nu vom mai avea loc la ţintirim.
Dar nu-i bai, că se-nmulţesc şi alde Mr. Shark.
Şi fiecare va avea shark-ul lui.
(nori negri, cu tunete în ei, scăpărând ca limba de foc a lui Smaug, opriţi de soare, din care ţâşnesc ghirlande de curcubee)
Lasă un răspuns