Clericii și teologii români în gărzile naționale din Transilvania

În vederea asigurării ordinii publice şi a apărării împotriva ace­lora care ar încerca să împiedice realizarea unităţii statale a neamului nostru, s-au organizat, în întreaga Transilvanie, gărzi naţionale româ­neşti. De asemenea, s-au ţinut numeroase adunări populare în oraşele şi satele româneşti de aici, în care se cerea cu însufleţire unirea Transil­vaniei cu România. La constituirea acestor gărzi naţionale şi la toate adunările populare s-au numărat la loc de frunte clerici și teologi ai Bisericii ro­mâneşti: Silviu Dragomir şi Nicolae Bălan, profesori de teologie, Episcopul Miron Cristea al Caransebeşului, protopopul Andrei Ghidiu, Petre Barbu, profesor de teologie, Cornel Corneanu, secretar eparhial, Roman Ciorogariu, vicar, Aurelian Magieru, secretar eparhial (viitorul Episcop Andrei), Gheorghe Popovici, protopop, Vasile Suciu, vicar, Alexandru Borza şi Al. Ciura. De asemenea, acţiunile pentru unitate au fost susţinute şi prin periodicele Bisericii ro­mâneşti ca: „Telegraful Român” și „Gazeta Poporului” de la Sibiu, „Biserica şi Şcoala” de la Arad, „Foaia Diecezană” de la Caransebeş și „Unirea” de la Blaj.

După ce lucrările au fost pregătite, la 7/20 noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român a luat hotărârea de a con­voca la Alba Iulia, pentru ziua de 18 noiembrie/1 decembrie, o Mare Adunare Naţio­nală a românilor transilvăneni, care să exprime dreptul de autoguvernare şi de auto­determinare al poporului român din Transilvania în faţa întregii lumi. La această adunare urmau să fie reprezentate toate păturile sociale, toate instituţiile bisericeşti, şcolare, culturale, economice, reuniunile de femei, de meseriaşi, de învăţători, găr­zile naţionale, organizaţiile muncitoreşti, asociaţiile studenţeşti.

La Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, Biserica românească a avut ca delegaţi de drept: cinci episcopi, patru vicari, 10 delegaţi ai consistoriilor ortodoxe şi ai capitolurilor unite, 129 de protopopi, câte un reprezentant al institutelor pedagogice, câte doi repre­zentanţi ai studenţilor de la fiecare institut teologic, preoţi şi învăţători ai şcolilor confesionale, delegaţi din diferite circumscripţii electorale, precum şi numeroşi preoţi împreună cu păstoriţii lor, care au făcut parte din cei peste 100.000 de români transilvăneni prezenţi aici.

În ziua de duminică, 1 Decembrie 1918, clopotele bisericilor româ­neşti din Alba Iulia chemau la slujba „învierii” şi „unirii” neamului nostru. În fiecare s-a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba de Te Deum. După slujbă s-a întrunit Adunarea Naţională Constituantă, la care au participat cei 1.228 de delegaţi oficiali pentru a vota unirea. După îndeplinirea tuturor forme­lor de votare (de alegere a comisiei care valida mandatele) a fost ales biroul Marii Adunări Naţionale ce avea trei preşedinţi: Gheorghe Pop de Băseşti, Episcopul Ioan I. Papp al Aradului şi Demetriu Radu al Oradiei.

Adunarea a ales apoi Marele Sfat Naţional, care era un fel de Parlament, format din 212 membri, căruia i s-au încredinţat atribuţii admi­nistrative şi legislative. După citirea hotărârii de unire, au fost aleşi cu aclamaţii 212 membri ai „Marelui Sfat Naţional” (un fel de Parlament din care făceau parte şi clerici români: episcopi, profesori de teologie, protopopi şi preoţi). La încheierea lucrărilor a luat cuvântul Ioan I. Papp, Episcopul Ara­dului, care între altele a spus: „Ne-am prezentat… acum in corpore, la această mare sărbătoare naţională ca să dăm probe învederate că de ori câte ori se tractează despre soarta neamului românesc, clerul şi po­porul credincios, ca fii adevăraţi, sunt una în cugete şi simţiri, sunt una în dorinţele şi aspiraţiile naţionale”.

Între vorbitorii de la tribunele rânduite pe câmpul lui Horea s-au numărat importanți slujitori ai Bisericii Ortodoxe. De pildă, Miron Cristea, Episcopul Caransebeşului, amintea de suferinţele românilor transilvă­neni şi de lupta lor pentru dreptate, libertate şi unitate, din rândul că­rora n-au lipsit nici clericii Bisericii Ortodoxe. După ce ierarhul pomenit arăta că acum nu ne putem gândi la alt­ceva decât „la Unirea cu scumpa noastră Românie”, alipindu-i întreg pământul strămoşesc… şi că… idealul suprem al fiecărui popor ce locuieşte pe un teritoriu compact trebuie să fie „unitatea sa naţională şi politică”, încheie prin mişcătoarele cuvinte: „Simţesc că astăzi prin glasul nostru unanim vom deschide larg şi pentru totdeauna porţile Carpaţilor, ca să poată pulsa prin arterele lor cea mai caldă viaţă românească…”.

În ziua de 1/14 decembrie 1918, delegaţia „Marelui Sfat Naţional” din Transilvania, din care făceau parte, alături de Vasile Goldiş şi Alexandru Vaida Voievod, şi Episcopii Miron Cristea şi Iuliu Hossu, au prezentat la Bucureşti, regelui Ferdinand, Actul unirii Transilvaniei cu România; peste câteva zile (la 11/24 decembrie), acest act se consfinţea legal printr-un decret. Unirea Transilvaniei cu România a fost recunoscută apoi şi de Conferinţa de Pace de la Paris prin Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920.

Pentru noi, românii, anul 1918 a fost un an providențial. La 27 martie 1918, Basarabia – „lacrima neamului românesc” – revenea la patria-mamă; la 28 noiembrie 1918 era rândul Bucovinei, pentru ca la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, prin unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramu­reșului cu România să se împlinească unul dintre dezideratele națiunii române: desăvârșirea statului național unitar român. Întreaga Biserică Ortodoxă Română – cler și popor – și-a adus contribu­ția la lupta de emancipare a națiunii române și la îndeplinirea unui ideal vechi de multe veacuri – unirea tuturor românilor într-un singur stat. Oamenii Bisericii au acționat prin cuvânt și faptă, prin predică și pastorală, prin îndemn și acțiune directă, prin luptă și implicare la realizarea unirii din 1918.

Astfel, un număr însemnat de slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române – episcopi, vicari, consilieri, profesori de teologie şi preoţi de parohie, călugări, s-au aflat în primele rânduri ale luptătorilor pentru unitate.

Marea Unire din anul 1918 a fost rodul luptei tuturor forţelor şi categoriilor sociale, practic a întregului popor. De asemenea, a contribuit la edificarea ei o generaţie importantă de personalităţi precum: regele Ferdinand, Ionel Brătianu, Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Ion Nistor, Take Ionescu, Ion Inculeţ, Pantelimon Halipa, Nicolae Iorga şi mulţi alţii. Acestora li s-au alăturat un număr însemnat de slujitori ai Bisericii româneşti – episcopi, vicari, consilieri, profesori de teologie şi preoţi de parohie, călugări etc. – care s-au aflat în primele rânduri ale luptătorilor pentru unitate. De exemplu, pentru Transilvania amintim aici numele profesorilor teologi Nicolae Bălan (viitor mitropolit) şi Silviu Dragomir de la Sibiu; la Caransebeş pe Episcopul Miron Cristea, protopopul Andrei Ghidiu, teologul Petre Barbu sau secretarul eparhial Cornel Corneanu; la Oradea pe vicarul Roman Ciorogariu şi secretarul Aurelian Magieru; la Arad pe Ioan Papp; la Lugoj protopopul Gh. Popovici etc.; din rândul clerului greco-catolic transilvănean amintim pe Iuliu Hossu, Dimitrie Radu, Valeriu Frenţiu, Ioan Bob, Vasile Hossu, Victor Mihali şi alţii.

Pentru unitate naţională militau şi periodicele vremii: „Telegraful român” (Sibiu), „Biserica şi şcoala” (Arad), „Foaia diocezană” (Caransebeş), „Cuvântul Moldovenesc” (Chişinău), „Glasul Bucovinei” (Cernăuţi) şi altele.

Altfel spus, întreaga Biserică românească – cler şi popor – şi-a adus contribuţia la lupta de emancipare a naţiunii române şi la îndeplinirea unui ideal vechi de multe veacuri – unirea tuturor românilor într-un singur stat. Oamenii Bisericii au acţionat prin cuvânt şi faptă, prin predică şi pastorală, prin îndemn şi acţiune directă, prin luptă şi implicare la realizarea Unirii din 1918.

Aşadar, după cum am mai spus şi în rândurile anterioare, la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918, Biserica românească a avut ca delegaţi de drept: 5 episcopi, 4 vicari, 10 delegaţi ai consistoriilor ortodoxe şi ai capitolurilor unite, 129 protopopi, câte un reprezentant al Institutelor pedagogice, câte doi reprezentanţi ai studenţilor de la fiecare institut teologic, preoţi şi învăţători ai şcolilor confesionale, delegaţi din diferite circumscripţii electorale, precum şi numeroşi preoţi împreună cu păstoriţii lor, care au făcut parte din cei peste 100.000 de români transilvăneni prezenţi aici.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*