Românii din Diaspora între insecuritatea europeană și prosperitatea de acasă

În ultimii ani creșterea economică a României – cea mai mare din Europa – a permis ca salariile din IT și construcții să cunoască o explozie substanțială. Creșterea economică a transformat România într-un tigru economic cu o ascensiune a graficului creșterii locurilor de muncă, dar din păcate neocupate pentru că peste cinci milioane de români preferă să trăiască și să muncească în străinătate, în loc să revină acasă unde este atât de mult de lucru în toate domeniile. Mai ales în construcții salariile din România sunt echivalente cu cele europene, de aceea nu se mai explică plecarea românilor în țările vestice, cu sacrificiul familiei și cu un trai în insecuritate europeană, unde terorismul islamic și dictatura cenzurii corectitudinii politice face ravagii. Nu se justifică ca un muncitor român să lucreze pe 2000 de euro în Franța sau Germania, departe de casă, soție, părinți și copii, când acești bani îi poate câștiga ușor la Cluj-Napoca, Oradea, Brașov, Iași sau București. Șantierele României duc lipsă de forță de muncă, în timp ce muncitorii români preferă să se sacrificii pe salarii mizere în occident, fiind supuși discriminării și umilințelor, cu riscul familiei distruse datorită depărtării. Prețul celor două mii de euro sunt divorțurile și copii crescuți singuri. Aceeași bani se pot câștiga ușor lângă familie, acasă în România, unde ești respectat. Politica guvernelor vestice au creat artificial mirajul occidentului pentru a exploata ieftin o forță de muncă calificată. Cunosc cazuri când muncitorii români din Viena sunt mult mai prost plătiți ca cei din Cluj-Napoca, care a devenit orașul cu una dintre cele mai prospere piețe ale muncii din Europa. Umilința muncitorilor români din Europa trebuie să înceteze.

S-a ajuns ca firmele private să aducă muncitori din Vietnam, în timp ce românii din Diaspora șomează sau sunt prost plătiți. România a început să importe forţă de muncă din ţările asiatice pentru turism, industrie, construcţii şi agricultură, arată un studiu publicat luni de compania de consultanţă în resurse umane Smartree. „Primele iniţiative în sensul recrutării de forţă de muncă din afara ţării au început să apară în România în urmă cu doi-trei ani. Motivele pentru care angajatorii români au apelat la această strategie sunt diverse şi includ migraţia anumitor categorii sociale către ţări mai dezvoltate din vest, scăderea natalităţii, cerinţele în schimbare pentru diferite locuri de muncă, schimbări dictate de noile tehnologii şi incapacitatea sistemului de învăţământ de a se plia la nevoile angajatorilor de astăzi”. Potrivit Smartree, industriile în care companiile au recurs la angajarea de lucrători străini sunt HoReCa (hoteluri-restaurante-catering), producţie, industria uşoară, agricultură, construcţii, servicii, iar cei mai mulţi angajaţi străini provin din Filipine, Nepal, Vietnam, India, Indonezia, Thailanda – ţări în care nivelul de trai este sub cel al României. Pe lângă emigrația nejustificată economic astăzi care afectează grav dezvoltarea economică a României, avem și un dezastru demografic datorită unei elite politice influențate de filosofia marxistă care nu dă niciun preț pe viață. Ungaria sau Polonia care au guverne pro-viață cunosc un boom demografic, în schimb România controlată de o elită stângistă are un declin demografic exagerat.

Populaţia României a continuat scăderea din cauze demografice, iar declinul s-a accentuat în februarie, când s-au pierdut 10.137 de locuitori, mai mulţi decât în aceeaşi lună a anului trecut, această situaţie fiind generată în principal de o reducere a natalităţii, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). În primele șase luni din 2018, România a pierdut puțin peste 110.000 de locuitori, spun surse apropiate de INS.Prin comparaţie, în februarie 2017, sporul natural negativ a fost de 9.693 de persoane. În aceste condiții Guvernul trebuie să ia măsuri economice legale prin programul de repatriere, de aducere a diasporenilor acasă, altfel pe șantierele patriei vor muncii chinezii și vietnamezii.

Românii din Diaspora trebuie să înțeleagă că mirajul occidentului nu există, că viața în străinătate poate însemna ratarea pe plan familial, iar cenzura a devenit un mod de viață sufocant în țările vestice. La urma urmei de ce să nu câștigi mai bine la Cluj-Napoca, București sau Brașov decât la Viena sau Londra, unde nu ești acasă și ești supus discriminării și umilințelor? Cartierele marilor orașe din România sunt sigure la orice oră din zi și noapte, în Occident metropolele se transforma în zone nesigure de tip islamist ”no go”.Viitorul românilor din Diaspora este doar în România. Reîntoarcerea diasporenilor ar rezolva criza forței de muncă și cea demografică în țara noastră și ar da un impuls moral creșterii economice. Autostrăzile să le construim cu români, nu cu vietnamezi și chinezi. E atât de lucru în România încât nu merită ca român să-i îmbogățești pe locuitorii Londrei, Parisului sau Berlinului. Nu e perfect în România, dar tot mai bine este ca român acasă decât la Madrid sau Roma. Haideți acasă să reconstruim România!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*