Anii mei
Au zburat în grabă anii mei din viață,
Slalom printre lacrimi, vise și dorințe!
Suflet împărțit: tristețe și speranță,
Plin de drag și dor, de locuri și ființe.
Jumătate veacul și un an în plus
Au zburat ca frunza dusă-n vântul toamnei.
De-aș putea să cer la Dumnezeu de sus,
Aș cere sănătatea ca dar de-aniversare!
De n-ar fi prea mult încă aș mai cere,
Pentru anii care poate vor veni,
Linișțe și pace, zâmbet, mângâiere
Și putere multă de-a putea iubi,
Tot ce-n lumea asta, Domnul a lăsat:
Cerul și pământul, oameni, vietăți.
Sufletul să-mi fie de toate bucurat,
Să trăiesc o viață cât în zece vieți!
Dar nu vreau să-L supăr și să-i cer prea mult
Știe El mai bine ce mi-a hărăzit!
Eu îi mulțumesc pentru că m-am născut
Că pot să mă bucur de-un nou răsărit!
Gânduri matinale!
În adierea vântului de vară,
Frânturi de șoapte prin auz îmi trec.
Se sting în hărmălaia de afară
Și prea puțin din ele înțeleg!
De după nori, timid se-arat-un soare.
Îndrăgostitul cel etern de dimineață!
Zâmbindu-mi cu-a lui față binevoitoare
Și invitându-mă la noua zi din viață.
Ce minunată-i apa rece, care,
Mi-a spulberat un ultim rest de somn!
Mirosul de cafea îmbietoare
Și trilul păsărelelor din pom!
Ce minunată-i adierea vântului de vară,
Ce-mi răvășește părul, ca un îndrăgostit!
Ce minunată-i clipa și-aproape ireală,
Când poți să-i spui vieții: „Bine-ai revenit!”
Lasă un răspuns