Coiful princiar getic de bronz „cu creastă” de la Popești-Mihăilești (jud. Giurgiu)

Dintre descoperirile arheologice ce au revelat existența coifurile de luptă și paradă geto – dace de secol I î.Hr. exemplarul cel mai complet a fost găsit în tumulul nr. IV de la Popeşti (comuna Mihăilești; jud. Giugiu), din care s-au recuperat părţi ale calotei, apărătoarea de ceafă, fragmente ale obrăzarelor şi o componentă de bronz care pare să fi făcut parte din sistemul de susţinere a panaşului (mănunchi (smoc) de pene, adeseori colorate, care se punea altădată la chipiul sau coiful militarilor drept podoabă; surguci, pompon, penaj, cristă). Acest panaș se folosea la coifurile de paradă, conferindu-i purtătorului o alură de mare pavoazare, ca o adevărată „pupăză” (cuc armenesc), ca simbol al Marelui Zeu ce poate fi și multicolor (curcubeu). Coiful princiar geto-dacic din bronz a fost descoperit într-un tumul de incinerație, alături de un întreg echipament de războinic. Acest tip de coif este unul foarte rar, el fiind creat să apere până și nasul purtătorului. Coiful a fost realizat din tablă de bronz, prelucrată prin ciocănire şi pare a avea la bază modele sudice, dar în acelaşi timp el este, prin forma şi tehnica de execuţie, un produs local. Caracteristicile morfologice atipice au făcut dificilă reconstituirea exactă a formei originale, astfel că variantele de reconstituire propuse în literatura de specialitate sunt doar ipoteze de lucru. Inventarul mormântului în care a fost descoperit coiful fragmentar era compus dintr-un cuţit, un vârf de săgeată, fragmente de la o zăbală de tip tracic, un inel de fier, o monedă dacică de argint, o cămaşă de zale întreagă, o spadă de fier îndoită, un pumnal de tip sica, umbo-ul unui scut, piese de harnaşament şi numeroase resturi ceramice. În sud-vestul tumulului, într-o groapă rotundă au fost depuse coiful, ce conţinea oasele arse ale defunctului. Întregul complex a fost datat în secolul I î.Hr. Ca număr de inventar, coiful fragmentar a fost catalogat cu nr.: 176098. Dimensiuni: H maximă = 8,60 cm; l maximă = 8,80 cm; Grosime tablă= 0,1 cm; G = 25,99 gr.

Descriere: Fragment din tablă de bronz, decorat perimetral cu o linie de puncte poansonate, dublată de o linie zigzagată, realizată din puncte foarte mici, imprimate cu un punctator fin. Partea din coif de unde provine este ambiguă, dat fiind modelul dificil de reconstituit al căştii. Acum restaurat acesta ne prezintă varianta sa cea mai plauzibilă, dar fără creasta de paradă pe care ar fi purtat-o. Această creastă este posibil să fi apărut din dorința conducătorului purtător de coif de a fi asemănător cu zeul. Dacă simbolul zeului poate fi cucul, ca pasăre – nepasăre (nu face cuib și nu își clocește ouălele), având Kukaionul, ca centru spiritual, pupăza (cucul armenesc) este imaginea zeului „de paradă”. Când cântă, pupăza își strânge creasta pe ceafă, de parcă are încă un cioc și la spate (două ciocuri, două tăișuri la securea dublă a lui Zamolxis, dubla lovitură planetară care vine periodic. Ca și caracteristici ale acestei păsări putem aminti, pe lângă frumusețea penejului, neorânduirea și murdăria existentă în cuib, alături de mirosul pestilențial. Posibil din această imagine și din faptul că, odată cu bulversarea planetară ce vine periodic (ca un shaker imens, în care sunt amestecate elemente geologice, cu plante și animale omorâte și aflate în putrefație, cu ploi de petrol (țiței) și valuri mareice uriașe), și când planeta arată ca o imensă groapă de gunoi, avem astăzi surpriza arheologilor ce descoperă elemente de ritual (depuneri ritualice de statui, ceramică, arme, etc.) amestecate cu cenușă și resturi animaliere de la câte un ospăț („masa” ritualică fiind o explicitare a faptului că zeii vin să mănânce), depuse în așa numitele „gropi de gunoi”, aflate în oncinta sau în apropierea așezărilor umane. De multe ori ceramica, sau statuile sunt depuse ritualic în aceste gropi după ce au fost sparte, sau rupte (semn al spargerii formelor vechi de viață). Posibil de aici și anumite practici în care oamenii unor comunități din vechime refuzau curățenia, sau chiar se murdăreau în mod voit, „imitând” cumva comportamentul zeiesc. De asemenea, comportamentul războinic a fost inițiat în societatea umană de această dorință de imitate a zeului războinic, ce, oricum vine periodic și „ne judecă”. Modelul acestui coif princiar geto-dacic de secol I î.Hr., descoperit la Popeşti (comuna Mihăilești; jud. Giugiu), este unul ce mai apare fragmentar în mormintele căpeteniilor din zona Câmpiei Române, fiind „adoptat” de mai multe căpetenii locale. Coifuri sau resturi metalice interpretate ca provenind din acestea s-au mai descoperit la Chirnogi (jud.Călăraşi), Piscul Crăsani (com. Crăsanii de Jos, jud.Ialomiţa), Poiana-Rovinari (jud.Gorj), Zimnicea (jud.Teleorman) etc.

La Chirnogi (jud.Călăraşi), descoperirea vine dintr-un alt mormânt plan de incineraţie, aflat în componenţa unei necropole descoperite aici, în punctul Terasa Rudarilor, datată începând cu a doua jumătate a sec. II î.Hr. – până în a doua jumătate a sec. I î.Hr.. Aici a fost recuperată o placă de bronz fragmentată. Pe baza decorului acesteia (puncte poansonate), care are analogii cu cel de pe coiful de la Popeşti, istoricii au presupus că reprezintă resturile unui coif similar. Fragmentele plăcii de bronz au fost prinse între ele cu mici bare de fier, casca suferind probabil reparaţii încă din antichitate. Tot unui coif pare să-i fi aparţinut şi o bordură de bronz, rest al unui posibil obrăzar, descoperit într-un mormânt tumular de la Piscul Crăsani (jud.Ialomiţa). Fragmentul este ornamentat cu protuberanţe, iar pe margini cu cercuri incizate, similare cu cele de pe coiful de la Popeşti. Pe baza inventarului funerar, complexul a fost datat în secolul I î.Hr. Din păcate alte detalii sau imagini ale fragmentului nu au mai fost publicate. La fel de incert este şi cazul unui fragment dintr-o placă de bronz descoperită într-un mic tumul de incineraţie, acum înalt doar de 1,30m, de la Poiana-Rovinari (jud. Gorj). Inventarul acestui mormânt conţinea, pe lângă oasele calcinate ale defunctului, resturile unei cămăşi de zale şi o bucată de tablă de bronz, posibil parte a unui obrăzar. Un element de bronz asemănător, a fost descoperit într-un mormânt (C10M.21) din necropola de la Zimnicea (jud.Teleorman), din punct Câmpul Morţilor, datat către sfârşitul sec. I î.Hr. Fragmentul de tablă poate să fi făcut parte din obrăzarul unui coif, fiind decorat, în tehnica au repoussé, cu protuberanţe, iar pe margini cu cerculeţe şi linii în zig-zag incizate.

Toate aceste coifuri geto – dacice din bronz, posibile cu „panaș” de pene, diferite de cele din alte zone ale Daciei, erau coifuri de paradă, nu de luptă. Putem suține ipoteza unei Frății a Principilor Geți (de secol I – II î.Hr.) ce purtau astfel de coifuri, urmașă a celei de sec. IV – V î.Hr, ce erau purtătoare a coifurile din aur și argint „cu ochi” (Agighiol, Coțofenești, Peretu, Porțile de Fier, Băiceni – Cucuteni). (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*