„Un regat și un mormânt” – Regele trac Seuthes al III-lea

În teritoriile sud-dunărene ale Bulgariei actuale au stăpânit din vremuri postdeluviene Geții de Aur primordiali. Printre semințiile ce au derivat din acest mare trunchi s-au aflat și cei ce și-au spus „traci” („atra” = negru; pelasgoii, cei născuți din pământul negru). Cum era și normal, a existat o perioadă istorică în care tracii și-au dezvoltat teritoriile ocupate și au creat un stat puternic al lor: Regatul Odris. Acesta s-a constituit ca o veche formațiune statală a tribului tracic al odrisilor în a doua jumătate a secolului al V-lea î.Hr. și care se întindea de pe țărmul Mării Egee până la Dunăre. Cele mai importanete izvoare ale existenței odrisilor sunt Istoriile lui Herodot (cca. 490-429 î.Hr.), scrierile lui Tucidide (circa 460-396 î.Hr.) și lucrarea „Anabasis” a lui Xenofon. Primii doi conducători, Teres I și Sitakles (mort în 424 î.Hr.) au adus Regatul Odris la apogeu, ca întindere și dezvoltare. Istoricul grec Tucidide consemnează faptul că Teres le-a alcătuit odrisilor un regat mult mai mare decât cel al Traciei. Sitakles a participat și la Războiul Peloponeziac, fiind aliat al atenienilor. După moartea lui Sitakles, la putere a ajuns Seuthes I. Acest rege a renunțat la politica de expansiune teritorială. Un lucru important de precizat este că la odrisi tronul nu era moștenit de fiul cel mare, ci de nepotul de frate. După aceea un reviriment al expansiunii teritoriale și al înfloririi Regatului Odris are loc în timpul lui Kotys I.

Despre domnia lui se știu puține lucruri, însă se știe faptul că a fost asasinat de un grec, care mai apoi a fost răsplătit de Adunarea Populară a Atenei. După moartea lui Sitakles, Regatul Odris a cunoscut perioade succesive de fărămițare și de unificare. De exemplu, pe vreme lui Kotys I (383-359 î.Hr.) a ajuns din nou la o mare înflorire și expansiune. Însă după moartea sa, Regatul Odris s-a divizat în urma unor conflicte interne, iar în anul 341 î.Hr. cucerirea lui de către Filip al II-lea al Macedoniei a fost extrem de ușoară. Regatul Odris a fost un regat extrem de important care de-a lungul a 100 de ani a reușit să stăpânească întregul teritori al geților sud-dunăreni. În final Regatul Odris s-a divizat în urma unor neînțelegeri interne, iar lovitura de grație i-a fost dată de Filip al II-lea al Macedoniei (tatăl lui Alexandru cel Mare). Astfel, după prăbușirea Regatului Odris, geții de aici au ajuns sub stăpânirea regilor macedoneni. După ce Regatul Odris s-a divizat, a ajuns sub clientelatul Romei până în anul 46 d.Hr,. când a murit ultimul rege odris, Rhoemetalces al III-lea. Regatul Odris este menționat în lucrările a diverși istorici antici, ca Herodot în „Istorii, Tucidide în „Istoria Războiului Peloponesiac”, Xenofon în „Anabasis”, Diodor din Sicilia în „Biblioteca istorică” și Polybius în ale sale „Istorii”.

În secolul al VI-lea î.Hr., Imperiul Persan era în ascensiune, prin cucerirea Ioniei, expedițiile lui Darius împotriva sciților și transformarea Traciei în satrapie persană denumită „Skudra”. Însă pe fondul războaielor medice, profitând de înfrângerile suferite de perși, pe ruinele fostei satrapii Skudra, odrisii și-au clădit un regat. Potrivit lui Herodot, fondatorul regatului odrid a fost Teres. Nucleul central era în valea inferioară a Hebrosului. În timpul domniei lui Teres, teritoriul regatului era restrâns. Pe plan extern, regatul era orientat spre stabilirea unor relații bune cu vecinii din nord-est, sciții, încheind o alianța matrimonială prin căsătoria fiicei lui Teres cu regele sciților, Ariapeithes, din urmă căsătoriei rezultând un fiu, Octamasades. Teres a murit la 92 de ani, în 440 î.Hr., conform lui Lucian din Samosata. Conform lui Tucidide, sub regele Sitalkes, regatul a atins maximă expansiune, stăpânind tot litoralul de la Abdera până la vărsarea Istrosului, fiind integrați toți tracii dintre Haemus și Rodopi și geții de dincolo de Haemus, de la sud spre nord. Diodor din Sicilia susține că Strymonul era limita vestică. Tot el îi face un portret regelui Sitalkes, ca fiind înțelept, blând față de supuși, viteaz, atent cu averea statului. Percepea tribut de la populațiile supuse și de la unele cetăți grecești, în valoare de 1000 de talanți. A dezvoltat o armata considerabilă de 120. 000 de pedestrași și 50.000 de călăreți. Relațiile cu sciții s-au deteriorat, după ce Ariapeithes s-a recăsătorit cu o grecoaică, dăruindu-i un fiu, Skyles. Au apărut rivalități între el și Octamasades. Skyles a fost alungat pentru că ducea un mod de viață grecesc, și de aceea primește azil politic de la Sitalkes, asta în timp ce un rival al lui Sitalkes, fiul lui Teres, este adăpostit de sciți. Octamasades a pornit cu o armată spre Tracia, dar datorită înțelepciunii lui Sitalkes, a evitat conflictul printr-un schimb de azilanți. Sitalkes s-a apropiat de greci datorită ascensiunii Macedoniei și controverselor teritoriale dintre regatul său și Macedonia, sub Perdicas al II-lea. Sitalkes sprijină un pretendent la tronul Macedoniei, pe Filip, fratele lui Perdicas al II-lea. De astfel, Sitalkes s-a căsătorit cu o grecoaică din Abdera. În timpul războiului peloponesiac, Sparta și Atena își căutau aliați printre vecini. Regatul Odrid încheie o alianța cu Atena, ucigând solii spartani Astfel, în 431 î.Hr., Nimphodorus, fratele soției lui Sitalkes, primește titlul de „proxenos”, iar fiului lui Sitalkes i se oferă cetățenia ateniană. Macedoniei i se cedează orașul Therme. În 429 î.Hr., Sitalkes conduce o campanie în Peninsula Chalcidică și se va război cu Macedonia timp de 30 de zile. Însă a fost trădat de nepotul său, cumpărat de Perdicas al II-lea, ce primește mâna surorii sale, Stratonike. În 424 î.Hr., Sitalkes a murit în lupta împotriva tribalilor, la Delion. Este succedat de Seuthes, fiul lui Sparadocos, fratele lui Sitalkes. Acesta a renunțat la politică expansivă și a dus o politică de conservare a hotarelor. Tucidide menționează că tributul perceput a fost crescut la 400 de talanți, plus daruri. Relațiile cu Macedonia se îmbunătățesc.

În 410 î.Hr., regatul este divizat între doi moștenitori, Seuthes al II-la și Amadocos. Fiecare își caută aliați pentru a-l suprima pe celălalt. Amadocos s-a împrietenit cu generalul grec Alcibiade, iar Seuthes al II-lea a angajat mercenari greci conduși de Xenofon. Xenofon l-a cunoscut personal și a descris un ospăț de la curtea sa. În final, cei doi își normalizează relațiile, iar Amadocos moare în 390 î.Hr.. Regatul își revine temporar sub domnia lui Cotys I, ce reunifică teritoriile. Cotys I este asasinat în 360 î.Hr. de către un grec. Regatul se împarte în trei regate mai mici. În 341 î.Hr., Tracia a fost cucerită de Filip al II-lea al Macedoniei. Deși este anexată, Tracia își menține autonomia și dreptul de a bate moneda proprie. În 335 î.Hr., odrisii devin aliați lui Alexandru cel Mare în expediția împotriva tribalilor, iar în 333 î.Hr., au participat în Bătălia de la Issus împotriva lui Darius al III-lea. Însă treptat, odrisii se răscoală de mai multe ori împotriva autorității macedonene, în vremea lui Alexandru și Lisimah, printre care una dintre revolte este condusă de Seuthes al III-lea, după anul 326 î.Hr. Seuthes a activat după moartea lui Alexandru, intervenind în luptele pentru putere dintre diadohi, acordând ajutor când lui Lisimah, când lui Antigonos. Odrisii au fost eliberați în 281 î.Hr., după moartea suveranului Traciei, Lisimah. Apar pretendenți ca celții, care atacă Grecia în 279 î.Hr. și jefuiesc sanctuarul de la Delhi. Deși sunt înfrânți, aceștia au rămas în Peninsula Balcanică, fondând Regatul de la Tylis, sub conducerea lui Komontorius. În cele din urmă, după cucerirea Macedoniei și transformarea ei în provincie romană, Tracia de Vest a fost alipită de ea, iar Tracia de Est a rămas regat clientelar, dar autonom până în 46, când a fost transformat în provincie romană.

Revenind asupra studiului nostru, Seuthes III (de fapt posibil Săuță al III-lea, cu sens de Cel care stă în „șa” și se dă „uța” – schimbă sensul, așa cum face Ana – Hâța, sau Șaue) a fost conducător al împărăției Odrysiană din Tracia de la cca. 331 î.Hr. și până la cca. 300 î.Hr. După campaniile lui Filip II în anii 347-342 î.Hr., o parte semnificativă a Traciei era dependentă de Macedonia. După moartea lui Filip în 336 î.Hr., multe dintre triburile tracice s-au revoltat împotriva fiului lui Filip, Alexandru cel Mare, care a organizat o campanie împotriva acestora și a învins pe geți și pe regele Syrmus din Triballi. Toți ceilalți traci au trimis trupe să se alăture armatei lui Alexandru. Seuthes s-a revoltat împotriva Macedoniei în jurul anului 325 î.Hr., după ce guvernatorul lui Alexandru Zopyrion a fost ucis în lupta împotriva geților. După ce Alexandru a murit în 323 î.Hr., el s-a aflat din nou în opoziție cu noul guvernator Lysimachus . Ei s-au luptat unul cu celălalt, dar lupta s-a sfârșit la egalitate și fiecare s-a retras din luptă. În cele din urmă, Seuthes a fost obligat să recunoască autoritatea lui Lysimachus, unul dintre regii succesori ai lui Alexandru. În 320 î.Hr., Seuthes III a mutat regatul Odrysian în centrul Traciei și și-a construit capitala la Seuthopolis (Kazanlak), zonă aflată actual în Bulgaria. În 313 î.Hr. el a sprijinit pe Antigonul I  în războiul lui împotriva lui Lysimachus, ocupând trecătorile Muntelui Hemus (Balcani), dar a fost din nou învins și forțat să se supună.

Pășind către celălalt tărâm, marele conducător și-a pregătit și un mormânt pe măsură. Acesta fost descoperit în Bulgaria de către arheologul Georgi Kitov, în anul 2004, sub movila cunoscută cu numele de „Golyamata Kosmatka”, la o distanță de un kilometru sud de orașul Shipka, la nord de orașul Kazanlak. Mormântul a fost construit în a doua jumătate a secolului al V-lea î.Hr., iar inventarul funerar descoperit înăuntru au inclus coroana de aur a domnitorului, o ceașcă de aur, cnemidele (jambierele de metal) și un coif de luptă, precum și aplice pentru harmașamentul cailor și ale artefacte, ele fiind expuse în Muzeul de Istorie al orașului Kazanlak și în Muzeul din Sofia. Dintre descoperirile făcute se face remarcat capul de bronz al statuii lui Seuthes al III-lea (Sevt III), îngropat ritualic în fața intrării în mormânt, care a fost creat într-un mod destul de detaliat. El se constituie și într-o dovadă importantă a ritualurilor orfice tracice. Fiind oxidat (posibil în mod voit), acesta ne revelează un chip întunecat al lui Seuthes, putând să-i spunem și „Cel negru” (tracul; sau T – ca și stâlp al cerului, șansa la viață și „racul” ce dă înapoi). Capul este expus în present la Muzeul Național de Arheologie din Sofia (Bulgaria), în camera de comori. Sabia regelui trac Seuthes al III-lea, găsită în mormântul său este una spectaculoasă. Mânerul sabiei este în formă de vultur, încrustat în aur (imagine a Mamei Gaya Vultureanca, symbol al Geților de Aur primordiali). De asemenea pe ea mai apare simbolul Pomului Vieții. În present se păstrează în Muzeul de Istorie Iskra, din Kazanlak, Bulgaria. Cnemidele (jambierele de metal) au pe ele imaginea Marii Zeițe Creatoare și Distrugătoare. De asemenea imaginea acesteia apare și pe coiful de luptă al marelui conducător, dar acesta  – la rândul ei – poartă un coif în formă de pasăre. Pe o aplică de harnașament din aur avem creat în relief Pomul Vieții multiplicat. Deasemenea aici apare Leoaica – Zeița Sarmis – Forța Vieții, cu un inel în gură ca simbol al încheierii unui ciclu (al unei Lumi). Ea este asemănătoare cu aplica de aur descoperită în mormântul getic de la Chirnogi (cap de leoaică). Picturile din Mormântul regelui Seuthes al III-lea sunt spectaculoare. În afară de scene din viața regelui, jos, pe „banda curgătoare” apare bucraniul de bour împodobit cu ghirlande, dar și Trifoiul cu patru foi (colorat în cele trei culori ale tricolorului nostru actual) – ambele vechi simboluri ale Geților de Aur primordiali (galaxia noastră – Calea Lactee – se mai cheamă și Calea Robilor, a Boilor, sau a Iezilor pentru că ne duce, inexorabil, către un sfârșit tragic). Mormântul – cavou este construit ca un templu fiind alcătuit dintr-un coridor, un antreu, o cameră rotundă „cu capac” (formă a templelor și bisericilor getice – rotonde) și o cameră dreptunghiulară (pământul plat), construită ca un sarcofag din două blocuri monolitice, unul cântărind mai mult de 60 de tone. Cele trei săli sunt construite din blocuri de piatră dreptunghiulare și sunt acoperite cu plăci. O ușă de marmură cu două aripi închide intrarea în camera rotundă. Câmpurile superioare ale aripilor de ușă sunt decorate cu imagini ale zeului Dionysus (cel rupt-sfâșiat de titani de două ori; symbol al timpului amețit ce va veni la sfârșitul acestei lumi – symbol al Nodului lui Isis), care în partea de est întruchipează soarele, iar în vest pământul și noaptea (întunericul în care v-a cădea planeta –simboluri ale Vechii Biserici Pământene Valaho – Egiptene a Geților de Aur primordiali). Patul funerar (canapea) este amplasat în camera dreptunghiulară (lumea pătrată). Resturile funerare au fost acoperite cu țesătură din fir de aur. Lucrurile personale și darurile necesare pentru viața de apoi a domnitorului au fost atent plasate în cameră. După înmormântare, intrarea camerei rotunde și a anticamerei a fost blocată, calul conducătorului a fost sacrificat (scheletul calului sacrificat al regelui a fost găsit în prima cameră), spre a-l însoți pe Celălalt Tărâm, iar coridorul a fost astupat în mod ritualic. Capitala regatului său, Seuthopolis (Orașul lui Săuță), se află în present situată la aproximativ zece kilometri sud-vest de mormânt, pe fundul lacului format de barajul Koprinka. Mormântul face parte din așa zisa Vale a Regilor Traci, care include și mormântul Kazanlak (recunoscut ca parte a patrimoniului mondial UNESCO), precum și mormintele și templele-morminte găsite în movilele Goliama Arsenal, Shushmanets, Helvetsia, Grifoni, Svetița și Ostrușa.

Ca și o Vale a Faraonilor din Egipt, Valea Regilor Traci din Bulgaria atrage turiști și istorici de toate vârstele deopotrivă, spre a dezlega misterele existente aici, sau numai pentru a admira o galerie a unor uimitoare construcții antice încărcate de comori.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*