Frumoasa cascadă Bigăr, ca o zână despletită…

În urmă cu câţiva ani, de Cascada Bigăr nu auzise nimeni în afară de oamenii locului, din judeţul Caraş-Severin. Pe vremuri, pe drumul dintre Anina şi Bozovici traficul auto era fluent și nu se oprea nimeni din călătorie să vadă Cascada Bigăr. Se ştia şi se vorbea de existenţa unei alte cascade: Cascada Beuşniţa, aflată nu departe. Dar totul avea să se schimbe în anul 2013, când o fotografie a acestei cascade a ajuns la „The World Geography”, un web-site care se ocupă de subiecte legate de geografie, natură și destinaţii turistice neobişnuite de pe tot globul. Într-unul din multele topuri realizate de acest web-site, Cascada Bigăr fost desemnată cea mai frumoasă din lume. La un timp, jurnaliştii de la „Huffington Post” au publicat un articol pe baza topului întocmit de „The World Geography”, în care se spunea despre acestă cascadă că este „un loc magic, desprins parcă din basme”. Articolul a fost preluat apoi de toată presa internaţională şi românească, de blogării care se ocupă de turism şi călătorii, de site-uri de specialitate, de televiziuni, de Facebook. Dintr-o dată, Cascada Bigăr – cu a sa imagine de zână verde a pădurii despletită – a devenit obiectiv turistic național.

Lumea curioasă a început să se oprească, să vadă „minunea” promovată. S-au organizat excursii la cascada „desprinsă din basme”, au venit turişti din toate colţurile ţării. Cascada Bigăr a devenit un veritabil loc de pelerinaj. Poate și denumirea de „bigăr”, tradus în engleză ca „foarte mare”, a folosit acestei promovări, indirect. Cu toate acestea, localnicii mai spun, cu jumătate de gură, că realitatea contrazice povestea ţesută în jurul cascadei. Poate fotografiile ce au plecat spre web-siteul „The World Geography” au fost prelucrate în Photoshop. Angajaţii de la Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa aveau să ne declare: „Acum, în perioada de vacanţă, vine foarte multă lume. Nu sunt zile să avem mai puţin de o sută persoane”. Cei de la Parcul Naţional au făcut mai multe indicatoare, chiar şi panouri pe care sunt date explicaţii despre cascadă. Aici s-a născut o mică afacere, care merge ca pe roate. Cu 200 de metri înainte de a ajunge la cascadă, dinspre Anina, sunt multe maşini parcate pe partea dreaptă. Tot aici a apărut o construcţie de lemn care se numeşte „Popas Bigăr”. „Vine lume, însă mai mult în perioada de vară. În toamnă-iarnă, numărul turiştilor este mai scăzut. Vin foarte mulţi străini. Chiar astăzi am luat de la Anina, de la «ocazie», doi tineri din Chile. Au venit special din Chile pentru cascada Bigăr. Noi fiind obişnuiţi cu cascada, nu ne vine să credem ce interes mare există pentru ea. Este nebunie. Sute de oameni, în fiecare zi. În perioada iulie-august vine la fel de multă lume şi în timpul săptămânii şi în week-end”, a declarat proprietara „Popasului Bigăr”. Aceasta ne mai spune că: „Nu era nimic aici. Nu venea nimeni. Lumea a început să vină de când a fost declarată de cei de la «World Geography» ca fiind cea mai frumoasă într-un top”. Tot aici sunt și două tarabe cu suveniruri pentru doritori.

Apa ce curge înspumată peste pragurile moi și verzi de mușchi aparține de Izvorul Bigăr, cel care este alimentat de un curs de apă subteran ce străbate peştera cu acelaşi nume din Munţii Aninei. După circa 200 de metri, apa acestui izvor se varsă în râul Miniş de pe un prag stâncos atipic de tuf calcaros – ca o mare căciulă verde, ca un cap de gigant ce face baie -, formând astfel cascada atât de admirată de curioși. La cascadă, este lume multă. Unii coboară pereţii abrupţi pentru a ajunge pe malul apei, să fie mai aproape de „minune”. Toată lumea face poze, filmează. Telefoane mobile, aparate foto, etc. Poate nu este cea mai frumoasă cascadă din lume, dar e spectaculoasă și are muşchiul acela „verde viu” pe piatră. Drumul e fabulos, peisajul este foarte frumos. Cascada Bigăr se află chiar la jumătatea distanţei dintre Polul Nord şi Ecuador, pe paralela de 45 de grade. La Madara în Bulgaria, am văzut un altarul trac al zânelor ce pune în valoare o zonă umedă în care vegetație irumpe chiar din stâncă. Așa am putem privi și noi această cascadă, ca pe un altar al zânelor ce crează imagini de poveste în natură. Am uitat de codrii magici din poveste, de codrii vrăjiți unde nu se intra nici pentru uscături, ca măsură de protecție a regnului vegetal. Dacă nu avem vegetație, nu avem animale ierbivore și nici carnivore, deci nu avem nici oameni. La baza lanțului trofic este totuși plăpândul fir de iarbă. Să privim Cascada Bigăr ca pe o bijuterie, ca pe o dantelă migăloasă pe care au țesut-o zânele pădurii, spre a putea să ne bucure privirea și sufletul.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*