Descoperiri arheologice puţin mediatizate au făcut vâlvă în anii 1960-1970 printre specialiştii români. Este vorba despre artefacte și monede dintr-un tezaur de piese celtice, găsite la Dunăre, pe Ostrovul Şimian şi la Schela Cladovei. Arheologii români au stabilit la vremea respectivă că produsele celtice au fost importate sau fabricate de meşteri locali sau celţi. Artefactele ceramice sunt de culoare cenuşie, confecţionate dintr-o pastă bună cu un slip subţire şi vitros. „Ele sunt lucrate la roată şi au o ardere uniformă. Există şi o ceramică de imitaţie celtică ce este în general lucrată cu mâna. Se întrebuinţează şi roata, însă exemplarele nu sunt atât de reuşite ca cele celtice. La vasele originale suprafaţa este lustruită, iar ornamentele se redau prin lustruire puternică sau prin pictură cu grafit. Printre materialele ceramice descoperite în groapa bordeiului dacic nr. 1 de la Schela Cladovei ceramica este reprezentată de mai multe forme de vase lucrate la roată sau cu mâna”, spunea Mişu Davidescu, fostul director al Muzeului Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta Turnu Severin, în lucrarea sa „Drobeta”.
Între acestea se remarcă tipul de oală pântecoasă lucrată la roată, cu buza groasă despărţită de corpul vasului printr-o şănţuire largă. Un alt tip de vas este acela de castron sau strachină. Pasta acestor forme este mai îngrijită, mai compactă, chiar atunci când vasele sunt de uz comun. Din inventarul acestui bordei făcea parte şi un vas grafitat celtic de tip „situlă”, ornamentat pe întreaga suprafaţă cu striuri paralele, conform lui Mişu Davidescu. Ceramică celtică, alături de cea dacică Şi în cel de-al doilea bordei dacic de la Schela Cladovei s-a găsit ceramică celtică alături de cea dacică. Aici s-a descoperit un vas de formă bitronconică, cu buza evazată în afară, fără ornament. Tot în acest bordei s-au găsit şi câteva fragmente de ceramică neagră, grafitată. Asemenea vase se cunosc din mai multe aşezări dacice intracarpatice, cum sunt cele de la Sebeş, Moreşti, Mediaş, Noşlac, după cum arată I.H. Crişan în lucrarea „Precizări în legătură cu cronologia ceştii dacice”. În groapa bordeiului dacic nr. 1 de la Schela Cladovei s-a mai descoperit un cuţit celtic.
„Trei asemenea cuţite au fost găsite şi în săpăturile noastre din 1966 în Ostrovul Şimian, unde a mai fost descoperită o zăbală de cal. Zăbala de fier era dublă. O bară de fier se introducea în gura calului, iar alta trece pe dedesubt, apucând falca de jos a animalului. Bara de jos avea, spre extremităţi, montate din turnare câte două rotiţe. Atunci când se trăgea de frâu, acestea apăsau puternic buza calului. Această zăbală este asemănătoare cu cele descoperite la Teleşti – Gorj sau cea de la Koszeg din Ungaria”, mai spune Mişu Davidescu. În timpul lucrărilor de strămutare a cetăţii Ada-Kaleh în Ostrovul Şimian, în anul 1970, a fost descoperit întâmplător un tezaur format din 68 monede de argint. Dintre acestea, 66 exemplare fac parte din rândul imitaţiilor monetare de tip Filip II, iar celelalte două piese sunt drahme ale oraşului grecesc Dyrrachium, potrivit arheologilor Constantin Preda şi Mişu Davidescu. Tipul principal şi predominant (54 piese) al monedelor sunt cele „Sirmium”, iar ca datare, acest tip se încadrează în a doua jumătate a secolului al II-lea î.Hr., cu precădere în al treilea sfert al secolului respectiv. Se presupune că tezaurul a fost ascuns fie în jurul anului 100, fie la începutul secolului I î.Hr. Cei doi arheologi consideră că emisiunile sunt fără îndoială de origine celtică, aparţinând ramurii celtice a scordiscilor. Scordiscii au fost de origine celtică și s-au alăturat populațiile indigene din iliri și traci, mai ales în zona Croației și Serbiei, în valea inferioară a râului Sava. Au luat contact de mai multe ori cu romanii în secolul al II-lea î.Hr (o parte dintre scordisci au migrat și în Dacia, unde au dus chiar lupte, fiind aliați cu dacii), înainte de a fi „absorbiți” de către aceștia la începutul secolului I.
Nu este exclus ca acest tezaur să fi ajuns în Ostrovul Şimian după ce scordişcii au fost nimiciţi de romani în anul 88 î.Hr., şi s-au refugiat în insulele Dunării din dreptul Banatului şi Olteniei. O altă ipoteză ar fi că scordişcii, după această înfrângere, să mai fi dispus în regiunea amintită de un centru tribal puternic, eventual o uniune de triburi bine închegată, şi apariţia tezaurului în Ostrovul Şimian ar trebui înţeleasă ca o consecinţă a raporturilor de ordin economic sau chiar politic dintre scordişci şi geto-daci. Dar cea mai plauzibilă ipoteză îmi pare aceea că celții făceau parte dintre semințiile salvate în cadrul poporului multietnic al Geților de Aur primordiali, cei ce au trecut prin marele potop planetar. De aceea elemente ale culturii acestora se găsesc amestecate cu cele dacice, ca o dovadă a faptului că erau bine primiți oricând pe acest pământuri ale Vechii Europe.
Mehedinţiul ar fi trebuit să se mândrească în câţiva ani cu unul din cele mai frumoase puncte de atractie turistică ale ţării. Insula Şimian urma să se transforme într-un centru multinaţional, cu hoteluri, cinematografe, restaurante, spaţii pentru camping şi piaţă de spectacole, dar din păcate proiectul trenează. (G.V.G.)
Lasă un răspuns