Cuviosul Paisie Aghioritul i-a vindecat pe mulți oameni care sufereau de boli incurabile: cancer, leucemie, paralizie, orbire, boli de inimă, a dezlegat sterpiciunea multor femei etc. Părintele Paisie Aghioritul îi vindeca uneori doar prin cuvintele: „Nu ai nimic, ești bine”, alteori îi însemna pe bolnavi cu Sfintele Moaște și îi ungea cu untdelemn de la candela Maicii Domnului în Semnul Sfintei Cruci, alteori se ruga îndelung pentru ei. Cuviosul Paisie Aghioritul a vindecat mulți demonizați, scoțând diavolii din ei, și s-a luptat adesea în coliba sa cu diavolii în persoana, biruindu-i cu desăvârșire. Cuviosul Paisie Aghioritul a spus multor oameni lucruri care urmau să li se întâmple în viitor și a profețit evoluții viitoare în istoria Greciei. Cuviosul Paisie Aghioritul uneori, cu Harul lui Dumnezeu, cunoștea cine erau oamenii care veneau la el să-l viziteze, cum îi cheamă pe fiecare, dispoziția lor, starea lor duhovnicească, locul de obârșie, trecutul lor, ce gândeau, ce serviciu aveau, ce probleme îi preocupau, înainte ca aceștia să îi spună vreo ceva; de asemenea, smeritul monah Paisie Aghioritul cunoștea inima fiecărui om mult mai adânc și mult mai curat decât cunoștea omul despre sine însuși.
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul avea propriul său „televizor duhovnicesc” și vedea chiar și o persoană care era departe de el: ce face, ce gândește și cum se simte.
Cunoștea de asemenea ce scrie într-o scrisoare pe care i-o trimiteau și dădea răspunsul fără să o citească, precum cunoștea și ce conține un pachet fără să-l deschidă.
Cuviosul Paisie Aghioritul cunoștea în fiecare situație care era voia lui Dumnezeu, precum și dacă trebuia să o arate sau nu; cunoștea care era soluția cea mai bună și mai corectă în fiecare situație, chiar și pentru subiecte științifice, cu toate că nu terminase decât primele patru clase primare.
Așa cum soarele alungă ceața și încălzește, tot astfel și Cuviosul Paisie Aghioritul, prin harisma mângâierii, alunga mâhnirea și mângâia pe orice suflet chinuit care se apropia de el. Mulți veneau la Părintele Paisie mâhniți și plecau ușurați sufletește. Chiar și numai dacă îl vedea cineva, primea putere și bucurie.
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul lua toată durerea și mâhnirea oamenilor și punea în loc bucurie și mângâiere. Mergeau la smeritul Părinte Paisie Aghioritul mulți monahi chinuiți de gânduri și ispite, dar după o scurtă discuție cu el se simțeau ușurați, parcă le-ar fi crescut aripi și plecau „zburând”. Schimbarea tuturor celor care mergeau la Părintele Paisie Aghioritul era atât de vădită, încât toți observau lucrul acesta și îi întrebau: „Nu cumva ai mers la Părintele Paisie?”.
Cuviosul Paisie Aghioritul cunoștea cu exactitate dacă un gând sau o întâmplare duhovnicească era de la Dumnezeu sau de la cel viclean (adică de la necuratul, diavolul), care caută să înșele și să îndemne la rău.
Cuvântul Cuviosului Paisie Aghioritul era simplu, ca acela al pescarilor-Apostoli, practic, viu, expresiv, atrăgător, blând, dulce și cădea ca o rouă peste sufletele însetate. Vorbea adeseori în pilde, dădea exemple din natură și viață. Exprimarea sa era limpede, poetică și plină de apoftegme. Putea vorbi liber toată ziua fără să se pregătească, dar cu toate acestea ascultătorii nu-și puteau dezlipi privirile de la el.
Cuvântul său mergea direct la sufletele oamenilor. Sunt uimitoare cunoștințele sale din toate domeniile, înțelepciunea sa și memoria sa nemaiîntâlnită. Povățuia duhovnicește monahi și mănăstiri, rezolva problemele mirenilor căsătoriți și necăsătoriți, se întreținea cu oameni de știință, care se minunau de cunoștințele și de agerimea sa.
Smeritul Părinte Paisie Aghioritul cobora sau urca la nivelul cultural și la starea duhovnicească a oamenilor, ținând cont de caracterul, meseria, obârșia și preocupările lor.
Din multele experiențe duhovnicești pe care le-a avut cu sfinții, cu îngerii, cu Maica Domnului, dar și cu vederi ale Luminii necreate, devenise un adevărat teolog și cunoștea în profunzime tainele lui Dumnezeu. Soluționa în câteva minute neclaritățile teologice adunate în ani de zile ale profesorilor universitari de la Facultatea de Teologie.
Înaintea Părintelui Paisie Aghioritul uneori stihiile naturii se plecau, dar și el însuși acționa, depășind și anulând legile naturale.
Uneori, Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul nu era udat de ploaie – deși în jurul său ploua, pe el nu îl atingea nici o picatură!…
Când Cuviosul Paisie Aghioritul vroia, se făcea nevăzut: deși se aflau oameni în jurul său, nu îl vedeau!…
De multe ori, Sfântul Părinte Paisie Aghioritul, în vremea rugăciunii, se ridica în văzduh și cu trupul; chiar și atunci când lucra sau mergea, a fost văzut că nu calcă pe pământ (era ridicat de la pământ cam la vreo 30 de centimetri).
Oriunde mergea, Cuviosul Paisie Aghioritul răspândea peste tot har dumnezeiesc, prin care îi ajuta pe oameni să depășească legile firii în diferite situații; printr-o simplă binecuvântare, îi umplea pe oameni de har și îi făcea să simtă prezența lui Dumnezeu.
Mai mult decât atât, chiar prin simpla sa prezență, smeritul monah Paisie Aghioritul îi adăpa pe oameni cu bucurie, pace și siguranță dumnezeiască.
Deși era un om firav (datorită vieții sale ascetice), Părintele Paisie Aghioritul, după ce își făcea Semnul Sfintei Cruci și se ruga puțin, ridica doar cu mâinile sale chiar și stâncile peste măsură de grele, stânci care nu au putut fi ridicate de mai mulți oameni!…
Părintele Paisie Aghioritul nu era „prins” în fotografii sau pe casete audio; datorită smereniei sale, Cuviosul Paisie evita să fie fotografiat, filmat sau înregistrat; ceda doar în fața oamenilor sensibili și smeriți, ca să nu fie răniți de refuzul său – din dragoste își jertfea chiar și smerenia. Mulți oameni l-au fotografiat în ascuns, dar fotografiile ieșeau complet negre, ca și cum obiectivul ar fi fost acoperit cu capacul de protecție, alteori se „ardea” filmul sau se bloca aparatul, sau fotografia ieșea foarte clar, dar Cuviosul Paisie Aghioritul nu apărea în poză.
Atunci când unii îl înregistrau pe Părintele Paisie Aghioritul în ascuns, uneori caseta nu mergea deloc, sau se derula complet si nu înregistra nimic, sau se înregistrau toate celelalte sunete (discuții ale altor persoane care erau de față, ciripitul păsărilor, alte zgomote), dar vocea Părintelui Paisie lipsea; alteori, casetofoanele înregistrau numai înainte și după discuția cu Părintele Paisie.
În toate situațiile în care oamenii încercau să-l înregistreze pe ascuns, deși îi rugase la început să închidă aparatele, Cuviosul Paisie Aghioritul știa că este înregistrat, și uneori le spunea: „Chiar dacă nu le veți închide, nu vor înregistra”, lucru care se și întâmpla.
Uneori, Cuviosul Paisie Aghioritul se deplasa cu trupul său material – într-o fracțiune de secundă – din Sfântul Munte Athos la Tesalonic, sau în Epir sau în Macedonia. De nenumărate ori, Părintele Paisie Aghioritul a salvat de la moarte diferite persoane care se aflau la mii de kilometri distanță față de el.
Deși nu pleca de la Coliba sa din Sfântul Munte Athos, Cuviosul Paisie Aghioritul se deplasa adeseori foarte departe, pentru a ajuta pe cineva care se primejduia sau pentru un alt oarecare motiv. În timp ce se ruga în chilia sa, de multe ori Duhul Sfânt îl ducea pe Părintele Paisie în spitale, în casele oamenilor îndurerați, la oamenii care erau gata să se sinucidă.
În unele cazuri, Cuviosul Paisie Aghioritul se arăta și oamenii îl vedeau și îl auzeau (în vis sau aievea). Alteori, urmărea, fără să fie văzut, ce se întâmpla unei oarecare persoane, unei familii sau într-o mănăstire.
Cele douăzeci de Fericiri rostite, propovăduite de Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
Fericiţi sunt copiii care s-au născut sfinţi „din pântecele maicii lor”, dar mai fericiţi sunt aceia care s-au născut cu tot felul de patimi moştenite, însă s-au nevoit cu sudori şi le-au dezrădăcinat, dobândind Împărăţia lui Dumnezeu „întru sudoarea feței lor”.
- Fericiţi sunt cei care L-au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii şi trăiesc departe de lume şi aproape de Dumnezeu, împărtăşindu-se de bucurii paradisiace încă de pe pământ.
- Fericiţi sunt cei care au izbutit să trăiască ascunşi şi, dobândind virtuţi mari, n-au dobândit nici măcar o faimă mică.
- Fericiţi sunt cei care au izbutit să facă pe nebunii pentru Hristos, păzindu-şi în felul acesta bogăţia lor duhovnicească.
- Fericiţi sunt cei care nu propovăduiesc Evanghelia prin cuvinte, ci o trăiesc şi o propovăduiesc prin tăcerea lor, prin harul lui Dumnezeu, care îi dă de gol.
- Fericiţi sunt cei care se bucură când sunt clevetiţi pe nedrept, iar nu atunci când sunt lăudaţi pe drept pentru viața lor virtuoasă. Acesta este semnul sfinţeniei, şi nu nevoința seacă a faptelor trupeşti şi numărul mare al nevoințelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie şi cu scopul de a omorî pe omul cel vechi, creează numai simţăminte false.
- Fericiţi sunt cei care preferă să fie nedreptăţiţi, decât să nedreptăţească, şi primesc netulburați şi în tăcere nedreptăţile, arătând cu fapta că ei cred „întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul” şi de Acesta aşteaptă să fie îndreptăţiţi, iar nu de oameni, în felul acesta izbăvindu-se de deşertăciune.
- Fericiţi sunt cei care fie s-au născut betegi, fie s-au făcut din neatenţia lor, dar nu murmură (nu cârtesc), ci-L slavoslovesc pe Dumnezeu. Aceştia vor avea locul cel mai bun în Rai, împreună cu mărturisitorii şi mucenicii, care pentru dragostea lui Hristos şi-au dat mâinile şi picioarele lor spre tăiere, iar acum, în Rai, neîncetat sărută cu evlavie picioarele şi mâinile lui Hristos.
- Fericiţi sunt cei care s-au născut urâţi şi sunt dispreţuiţi aici, pe pământ, deoarece acestora, dacă slavoslovesc pe Dumnezeu şi nu cârtesc, li se păstrează locul cel mai frumos din Rai.
- Fericite sunt văduvele care au purtat haine negre în această viaţă, fie şi fără voie, şi au trăit o viaţă duhovnicească albă (curată), slavoslovind pe Dumnezeu fără să murmure, iar nu cele care poartă haine pestriţe şi duc o viaţă pestriţă.
- Fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt orfanii care au fost lipsiţi de afecţiunea părinţilor lor, deoarece unii ca aceştia au izbutit să-şi facă pe Dumnezeu Tată încă din această viaţă, având în acelaşi timp depusă în „casieria” lui Dumnezeu dragostea părinţilor lor, de care s-au lipsit şi care creşte cu dobândă.
- Fericiţi sunt părinţii care nu folosesc cuvântul „nu” pentru copiii lor, ci îi înfrânează de la rău prin viaţa lor sfântă, pe care copiii o imită şi, bucuroşi, urmează lui Hristos cu nobleţe duhovnicească.
- Fericiţi sunt copiii care s-au născut sfinţi „din pântecele maicii lor”, dar mai fericiţi sunt aceia care s-au născut cu tot felul de patimi moştenite, însă s-au nevoit cu sudori şi le-au dezrădăcinat, dobândind Împărăţia lui Dumnezeu „întru sudoarea feței lor”.
- Fericiţi sunt copiii care de mici au trăit într-un mediu duhovnicesc şi astfel, fără osteneală, au sporit în viaţa cea duhovnicească. Dar de trei ori mai fericiţi sunt copiii cei nedreptăţiţi, care nu au fost ajutaţi deloc, ci dimpotrivă, au fost îmbrânciţi spre rău, dar care, îndată ce au auzit de Hristos, au tresăltat în inima lor şi, întorcându-se cu 180 de grade, şi-au întraripat sufletul ieşind din sfera de atracţie a pământului şi mişcându-se în orbita duhovnicească.
- Mirenii îi numesc norocoşi pe astronauţii care se mişcă în spaţiu, câteodată în jurul lunii, alteori pe lună. Însă mai fericiţi sunt nematerialnicii lui Hristos, „zburătorii” prin Rai, care urcă la Dumnezeu şi adeseori umblă prin Rai, în adevărata lor locuinţă, cu mijlocul cel mai rapid şi fără mult combustibil, ci doar cu un posmag.
- Fericiţi sunt cei care slavoslovesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi luminează şi îi ajută să meargă noaptea. Însă mai fericiţi sunt cei care au priceput că nici lumina lunii nu este a lunii şi nici lumina lor duhovnicească nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Căci zidirile, fie că lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conservă, dacă însă nu vor cădea razele soarelui peste ele, nu este cu putinţă să lucească.
- Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care trăiesc în palate de cristal şi au toate înlesnirile. Însă mai fericiţi sunt cei care au izbutit să-şi simplifice viaţa lor şi s-au eliberat de lanţul acestei evoluţii lumeşti a multor înlesniri (de fapt a multor greutăţi), şi astfel s-au slobozit de neliniştea înfricoşătoare a epocii noastre.
- Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care pot să dobândească bunătăţile lumii. Dar mai fericiţi sunt cei care le dau pe toate pentru Hristos şi se lipsesc de orice mângâiere omenească, aflându-se astfel lângă Hristos zi şi noapte în mângâierea Sa dumnezeiască, care de multe ori este atât de mare, încât unii Îi spun lui Dumnezeu: „Dumnezeul meu, dragostea Ta nu o pot suferi, deoarece este multă şi nu încape în inima mea cea mică”.
- Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care au funcţiile cele mai înalte şi casele cele mai mari, deoarece aceştia au toate înlesnirile şi duc o viaţă tihnită. Dar mai fericiţi sunt cei care au numai un cuib în care se adăpostesc şi puţină hrană şi îmbrăcăminte, după cum spune dumnezeiescul Pavel. În felul acesta ei au izbutit să se înstrăineze de lumea cea deşartă, folosind pământul doar ca reazem picioarelor lor, ca nişte fii ai lui Dumnezeu, iar cu mintea aflându-se mereu lângă Dumnezeu, Bunul lor Părinte.
- Norocoşi sunt cei care devin generali şi miniştri, dar şi cei care devin şi pentru câteva ore, atunci când se îmbată şi se bucură pentru aceasta. Dar mai fericiţi sunt cei care au omorât pe omul lor cel vechi, s-au imaterializat şi au izbutit prin Duhul Sfânt să devină îngeri pământeşti. Unii ca aceştia au aflat caneaua (n.r. ‒ țeavă de lemn prevăzută cu un robinet, fixată într-un vas pentru a scoate lichidul) paradisiacă prin care beau şi „se îmbată” mereu de vinul paradisiac.
- Fericiţi cei care s-au născut nebuni, căci vor fi judecaţi ca nebuni şi astfel vor intra în Rai fără „paşaport”. Dar mai fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt cei foarte învăţaţi, care fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos şi îşi bat joc de toată deşertăciunea lumii. Această nebunie pentru Hristos preţuieşte mai mult decât toată ştiinţa şi înţelepciunea înţelepţilor întregii lumi.
Rugăciunea pentru întreaga lume a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul
Dumnezeul meu, să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toţi lângă Tine.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli uşoare sau grave.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi trupeşti.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi sufleteşti.
Pomeneşte, Doamne, pe conducătorii ţărilor şi ajută-i să conducă creştineşte.
Pomeneşte, Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme.
Pomeneşte, Doamne, pe familiile care au probleme şi pe cei divorţaţi.
Pomeneşte, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toţi cei îndureraţi şi nedreptăţiţi în această viaţă, pe văduvi şi pe văduve.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei întemniţaţi, pe anarhişti, pe narcomani, pe ucigaşi, pe făcătorii de rele, pe hoţi, luminează-i şi ajută-i să se îndrepteze.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei înstrăinaţi.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei ce călătoresc pe mare, pe uscat şi prin aer, şi-i păzeşte.
Pomeneşte, Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfinţiţi ai Bisericii şi pe credincioşi.
Pomeneşte, Doamne, toate frăţiile monahale, pe stareţi şi pe stareţe, pe monahi şi pe monahii.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniţi.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care şi-au lăsat casele şi serviciile lor şi se chinuiesc.
Pomeneşte, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă şi pe refugiaţi.
Pomeneşte, Doamne, toate popoarele, să le ţii în braţele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzeşti de orice rău şi de război. Şi iubita noastră ţară, zi şi noapte să o ţii la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzeşti de orice rău şi de război.
Pomeneşte, Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptăţite, încercate şi dăruieşte-le lor milele Tale cele bogate.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei.
Lasă un răspuns